Obrazul gros al primarului Iaşului cu cheltuiala noastră, a tuturor, se ţine. Aflând din presă despre iniţiativa unei firme de a-şi înregistra dreptul de folosire a numelui Copou, am făcut ceea ce ar face orice ieşean de bună credinţă: mi-am exprimat în mod public indignarea. Astăzi, în şedinţa de Senat a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Universitatea din Copou, am cerut luarea unei poziţii oficiale faţă de un fapt strigător la cer.
Împreună cu colegii din PD-L, am ieşit mai apoi chiar în Parcul Copou, lângă Teiul lui Eminescu, printre ieşeni, să arătăm că bătaia de joc la adresa celui mai frumos oraş al României nu mai poate continua. Profitorii Iaşului vor să pună mâna şi pe numele locurilor care fac din Iaşi capitala spiritului Românesc. Primarul, care ar fi trebuit să conteste această aberaţie la OSIM, a spus că nu o va face, pentru că folosirea exclusivă a numelui de Copou nu afectează pe nimeni.
Copoul, domnule Nichita, nu este al dumneavoastră, şi nici al urmaşilor dumneavoastră – nepoţi sau fini. El este al ieşenilor, al oamenilor care trăiesc aici şi dau, prin sufletul şi munca lor, valoare acestor locuri. Cum ar fi dacă cineva s-ar decide, deodată, să înregistreze pentru uz propriu, termenul de Europa?
Dispreţul faţă de ieşeni şi transformarea Iaşului în moşia unora trebuie să înceteze. Mă gândesc, chiar, fiind un mare admirator al poetului Nichita Stănescu, să îmi înregistrez la OSIM numele Nichita. Dacă tot spuneţi că preluarea numelui de Copou nu dăunează nimănui, nici în cazul acesta nu ar fi o mare pagubă, domnule (încă) primar, nu-i aşa?

Este halucinant ce se intampla la Iasi. Imi este deja rusine si sila ca traiesc in acest oras ce este patronat de un “primar” nu numai nesimtit dar si incompetent. Maimutica aia am impresia ca deja s-a resemnat cu gandul ca nu va mai castiga primaria pentru inca 4 ani asa cum s-a resemnat si guvernul Tariceanu in cazul conducerii centrale si recurge la tot felul de magarii si…..chiar aberatii macar acum pe ultima suta de metrii sa mai traga ceva resurse financiare pentru familia lui oropsita de soarta de altfel.
Pentru dumneata dom’ Premare o urare:
La multi ani cu executare!
Puteti fura de toate,INSA NU SI ISTORIA unui oras
Rusine clasei politice actuale !!!!!
d-le primar, nu ati furat destule pana acum?! lasa-ti iesenilor macar dreptul de a se bucura de traditiile, cultura si istoria orasului in care s-au nascut,s-au format si si-au intemeiat familii!
Domnul Nechita ar fi declarat ca el nu are nici o legatura cu acest fapt si ca cei de au inregistrat aceasta marca sunt finii lui de cununie si atit. Ma bucur sa aud ca el nu are nici o legatura cu asta… Atunci.. sa vorbeasca cu ei ca si parinte spiritual si sa le explice ca nu e moral ceea ce fac. (cred ca pentru domnul Nechita a venit timpul sfaturilor ca si parinte spiritual, ca doar rolul unui nas nu este sa tina luminarile la cununie… ar trebui sa’i indrume in viata pe finii lui)
imi pare foarte rau ca a inceput campania electorala cu asemenea biletele . Sincer sa fiu,pana acum,am crezut ca asa ceva nu se va regasi in campania dusa de dvs. In alta ordine de idei….place desigur cand se bea o bere Timisoreana….cand se serveste un biscuit Poieni sau Bucium….Din moment ce un nume este facut cunoscut in toata tara chiar si prin biscuiti sau margarina…de buna calitate…nu vad nici un motiv pentru a fi impaotriva…ci din contra.Altii platesc pentru a li se face reclama….caci asta e o reclama numai pentru produsul respectiv ci si pentru localitatea respectiva…deci Iasul nu ar avea decat de castigat din asta
Eu voi inregistra la OSIM “Palatul Culturii Iasi”. Imi voi face o firma luminoasa cu acest text pe care o voi aseza deasupra geamului unde locuiesc. Ca sa-i fac reclama ca poate nu are suficienta. Copoul are?
Nechita si consilierii lui ne-au furat parcul de la Palat si ultimul spatiu verde din centrul orasului. Acum vor sa ne fure si Copoul. Ce-ar fi daca cineva ar face marca inregistrata din orice nume de oras din tara asta si ar interzice apoi folosirea acestora sau ar cere bani primariilor ca sa poata folosi aceste nume devenite marci… Am ajunge o natiune fara orgoliu si lipsita de orice istorie. La puscarie cu hotii si la munca cu lenesii care vor sa se imbogateasca peste noapte.