Dumitru Oprea

Un om care a văzut o singură ţară este precum cel ce a citit o singură carte (Maastricht, Târgul educaţiei, 1999).

Recunosc faptul că mi-a atras atenţia o statistică potrivit căreia 50% dintre cetăţenii Europei sunt monolingvi (vorbesc o singură limbă), pe când mulţi asiatici vorbesc până la 17 limbi străine. De ce ei pot/vor şi noi nu?

Limbile, chiar dacă ne construiesc identitatea, nu trebuie să fie instrumente de diferenţiere, ci punţi între oameni, comunităţi, popoare. Şi, de aceea, fiecare cetăţean ar trebui să aibă acces la toate facilităţile pentru a învăţa o limbă străină.
Faptul că actuala strategie de acţiune în domeniul multilingvismului şi al interculturalităţii vizează ca toţi cetăţenii să cunoască, pe lângă limba maternă, alte două limbi străine, reprezintă un început. Este una dintre priorităţile stabilite în această direcţie şi prezentată luni, 6 octombrie 2008, de către Leonard Orban, Comisar European pentru multilingvism, în Comisia pentru Cultură şi Educaţie din Parlamentul European, cu ocazia schimbului de opinii cu membrii acesteia.

Iată câteva dintre priorităţile reţinute din dezbaterile de luni cu Comisarul European pentru multilingvism:
• sprijinirea profesorilor de limbi străine pentru a petrece cât mai mult timp în străinătate;
• inventarierea bunelor practici în studierea şi predarea limbilor străine şi prezentarea acestora persoanelor interesate;
• sprijinirea procesului de învăţare a limbilor străine pe tot parcursul vieţii;
•  îmbunătăţirea traducerilor în domeniul juridic;
•  cunoaşterea limbilor ţărilor din afara spaţiului Uniunii Europene (toate acordurile cu părţile terţe trebuie să acopere şi spaţiul lingvistic);
• pentru migranţi, învăţarea limbii ţării gazdă este o necesitate;
• promovarea tuturor limbilor ţărilor Uniuni Europene în afara acesteia;

În calitate de cadru didactic, conştient fiind de importanţa limbajului, a comunicării şi a barierei pe care o poate ridica necunoaşterea limbii în care se exprimă interlocutorul, am făcut referire, în intervenţia mea, la internaţionalizarea curriculei prin multilingvism şi interculturalitate. Am amintit că fostele filiale ale universităţilor mari din Europa şi America s-au transformat în spaţii în care aceste universităţi desfăşoară programe de pregătire pentru studenţi (stagii în atâtea locuri câte filiale avea universitatea respectivă). De aici, orientarea studenţilor spre cunoaşterea limbilor străine şi interculturalitate, spre cunoaşterea diferitor culturi.

Rolul limbilor străine în abordarea interculturalităţii este scos în evidenţă şi de Dicţionarul de cuvinte călătoare al lui Alexandru Graur, o adevărată istorie a dialogului mondial intercultural. Şi, aş adăuga că cel ce nu a văzut decât o singură ţară şi nu cunoaşte decât cultura ei, este precum cel ce nu poate citi decât într-o singură limbă. De aceea, deseori, am insistat pe nevoia de a realiza cât mai multe campanii de conştientizare a importanţei multilingvismului şi studierii limbilor străine.

În timpul intervenţiei, am propus şi o acţiune comună între Comisie şi Consiliu, prin care să se identifice o formă de răsplătire a studenţilor care ştiu mai multe limbi străine. Practic, este vorba de stabilirea unui top descrescător al celor care ştiu cele mai multe limbi străine şi, în funcţie de acesta, să li se acorde acces prioritar la mobilităţi, în special în ţările ale căror limbi le cunosc. Astfel, un student european ar avea acces la mai multe culturi prin abilităţi de cunoaştere a limbilor străine. Şi, de ce nu, ar fi şi o provocare pentru învăţarea acestora.

This entry was posted on Friday, October 10th, 2008 at 8:03 am and is filed under Europa, Parlament, educaţie, universitate. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.