Comunicat de presă
Întrebare adresată Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Inovării
În Plenul Senatului, pe 23 februarie 2009, Senatorul Dumitru Oprea a adresat o întrebare Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Inovării. Tema a fost pregătirea pentru implementarea Sistemului European de Credite pentru Educaţie şi Formare Profesională (ECVET).
Mai jos, intervenţia domnului Senator Dumitru Oprea:
“Întrucât ne găsim în situaţia unor întârzieri în aplicarea reglementărilor şi deciziilor europene în mai multe domenii, consider că am putea să depăşim această stare cel puţin la capitolul educaţie.
Potrivit Rezoluţiei Parlamentului European privind Sistemul European de Credite pentru Educaţie şi Formare Profesională (ECVET), adoptată în decembrie 2008, începând cu anul 2012 sistemul ar trebui să înceapă să fie implementat în mod gradual, astfel încât să se ajungă cât mai repede la armonizarea legislaţiilor educaţionale privind formarea profesională din ţările Uniunii Europene.
În aceste condiţii, vă rugăm să ne comunicaţi măsurile, reglementările legislative, acţiunile şi procedurile pe care le aveţi în vedere pentru ca România să fie printre primele ţări pregătite pentru implementarea sistemului.”
Pe marginea acestui subiect, domnul Senator Dumitru Oprea a declarat: “Am ridicat o astfel de problemă, pentru că, deşi, la nivelul educaţiei româneşti sunt multe alte urgenţe, nu trebuie să scăpăm din vedere tendinţele şi recomandările Uniunii Europene. Implementarea acestui sistem poate veni în sprijinul fiecărui cetăţean român care, încă, se mai confruntă cu recunoaşterea competenţelor şi cunoştinţelor profesionale pe piaţa europeană a muncii. România trebuie să reacţioneze printre primele ţări la recomandarea Parlamentului European, astfel încât să nu mai fie printre cele care să înveţe din experienţele altora, ci să ofere bunele practici.”
Cabinet Senatorial Dumitru OPREA
domnule Oprea, sa va fie rusine ca stergeti ceea ce posteaza lumea pe site-ul dumneavoastra. Am sa repet mesaajul de ieri, in speranta ca nu veti mai fi atat de grosolan incat sa stergeti mesajele nu prea insorite.
——— Mesajul de ieri, formulat din nou dupa ce a fost sters ——–
Domnule Oprea, sunteti o persoana care vede peste tot numai probleme. De cand v-ati deschis acest blog se poate observa ca “Ati ridicat tot felul de probleme”, “oamenii intampina tot felul de probleme”, “exista numeroase probleme care trebuiesc rezolvate”, “nimeni in afara de dumneavoastra nu doreste sa rezolve problemele”. Cuvantul cheie dupa care va ghidati, se pare ca este PROBLEME. Dumneavoastra v-ati uitat vreodata la Captain Planet? Ati invatat sa venit cu solutii practice, eficiente si rapide?
De ce nu incercati sa adunati din ziare toate problemele, le postati pe acest blog rapid si scapati de ele. Si noi vrem sa scapam de ele, dumneavoastra nu le rezolvati, asta se vede bine, ci doar le amintiti, le declarati, la discutati si interveniti …pe langa ele.
Se vede treaba cat sunteti de eficient, cat de bun si cat de serios.
PS. Sper sa nu mai stergeti mesajul meu. Este o lipsa totala de respect sa stergeti de pe blog ce nu va convine, si sa lasati doar pupincuristii sa va laude.
Domnule Admirator1980:
Nici un mesaj de al dumneavoastra nu a aparut pe acest site, si nici nu figureaza in lista de acces din logurile noastre.
Exista doua comentatii ale dumneavoastra pe IP-il folosit si care au acelasi continut. Probabil ati scris intr-un editor de text inainte de a face Copy/Paste aici sau pur si simplu ati copiat textul dintr-un e-mail sau de pe un alt site Web.
De asemenea, moderarea nu este activata in aceasta perioada si puteti demonstra daca ati publicat un anumit mesaj prin rapoartele de pe RSS, daca aveti un astfel de abonament pe acest site.
Politica noastra este de a pastra toate mesajele si de a le elimina doar pe cele care contin cuvinte nepublicate in DEX.
Echipa Tehnica
domnule admin. Ati citit corect mesajul meu? Am scris: “Mesajul de ieri, formulat din nou dupa ce a fost sters”. Este adevarat ca azi am postat de 2x, (a 2-a oara din greseala) nu-mi dadeam seama de ce nu-mi apare mesajul.
Problema e alta. IERI am postat mesajul meu prima oara, si azi nu mai era. Cum a disparut?
@ “A d m i r..?”..JFK:-Nu intrebati ce face america pentru voi ci intrebati-va ce faceti voi pentru america.Una din hibele noastre este ca asteptam sa ne rezolve altii problemele.Daca nu ne implicam toti in proiectul Romania in UE va fi un fiasco si noi vom fi ca si acum cenusareasa europei,cetatenii de rangul trei,cetatenii de serviciu ca neadaptabili,violatori,hoti ,tigani.puturosi etc,. Iesenii au aratat inca o data ca nu vor un om exigent in fruntea municipilui(Fura sefii furam si noi)iar conform unui principiu comunist cineva care deranjeaza ori este dat afara sau este promovat sa scapi de el.Si sintagma presedintelui;Sa traiti bine !a fost inteleasa gresit.Dzeu da dar nu pune in traista.Principiul capitalist sa traiesti bine nu inseamna un partid,tatuc,care te hraneste in timp ce tu ca cetatean valid stai acasa pe cuptor ci doua trei joburi cu 8+3+2/ore/ziua de munca.Sau munca in vekend sambata Dumineca cand restul au liber.Sa ne aducem aminte cand socialismul scartaia pe la toate incheieturile Ceasca si partidul faceau reclama la sate ca lumea sa creasca 2-3 vaci fata de politica din 48-52 cine avea de la 2 vaci in sus era chiabur.Si sloganul.Nici munca fara paine,Nici paine fara munca.Nu stiti ce este un principiu sau sa fii fan cuiva.Pupin.. este modul poate al dvs.de promovare.Zicala : Hotul de hot se teme etc.DDD
Fie ca 1 martie sa aduca un ghiocel in sufletele Dvs ca semn al renasterii si al sperantelor,al indeplinirii dorintelor Dvs.DDD
De ce nu inteleg unii ca poti sa sustii un om si fara sa ai interese, fara sa fii platit? E ca in fotbal, tii la o echipa si asta este.
multumesc sorin.
Sarmani de voi , unul cu ghiceii, unul care tifeaza pentru cei ce nici in spate nu-i doare de voi , celalalt ii multumeste …
VA INTREBATI DE CE A AJUNS ROMANIA ASA ? DIN CAUZA METALITATII VOASTRE A TUTUROR . NE STITI CE CAT MANELE SI BAUTURA , MISTO DE DOI BANI SI SA VA DA-TI MARI . NU VA INTRECE NIMENIIN INJURATURI , VA IMPRUMUTATI SA VA DATI MARI IN RESTAURANTE , VA RUPETI IN FIGURI ORI UNDE VA DUCETI SI IN SCHIMB DACA VA INTOARCE UNUL CU PICIOARELE IN SUS NU VA CADE NICI-O MONEDA DE 50 DE CENTI DIN PANTALONI …………. DAR CONTINUATI SA-I STERGETI MATREATA LA POLITICUL DE RAND … MERITATI SI MAI RAU …CA IN VENEZUALA , COLUMBIA SI ALTELE …ACOLO O SA AJUNGETI …