Grija pentru spaţiile verzi în mediul urban

Share

Declaraţie politică, Plenul Senatului României, 30 martie 2009

Problema spaţiilor verzi din zonele urbane s-a agravat tot mai mult în ultimii ani. Creşterea explozivă a parcului auto, tolerarea construcţiilor abuzive sau pur şi simplu nepăsarea autorităţilor locale au acutizat această agresare a mediului. Numai în Iaşi, oraşul în care am fost ales senator, numeroase blocuri de locuinţe şi-au pierdut grădinile din jur. Numărul automobilelor a depăşit categoric capacităţile parcărilor existente, iar victimele fenomenului sunt spaţiile verzi.

Priveliştea locurilor în care asfaltul cucereşte orice palmă de pământ este cu adevărat dezolantă. Nu mai este nevoie să amintesc nici impactul acestui dezastru asupra sănătăţii oamenilor. Efectele întregului fenomen vor fi resimţite pe termen lung, iar amploarea lor ar putea fi mult mai serioasă decât şi-o închipuie mulţi.

Sunt convins că această situaţia nu este o particularitate a Iaşului. Toate oraşele mari ale României se confruntă cu aceeaşi problemă, iar autorităţile locale sunt pasive ori acţionează haotic în lipsa unei strategii la nivel naţional. În multe cazuri, soluţia este ridicatul din umeri. Evident, sunt conştient de dificultăţile primarilor şi consilierilor locali. Totuşi, se dau în continuare autorizaţii de construcţie în orice loc, fără a lua în calcul respectarea unor standarde privind existenţa spaţiilor verzi, a locurilor pentru parcări, prin care să nu fie afectată peisagistica urbană. Se ridică numeroase clădiri de birouri, spaţii comerciale şi foarte puţine dintre ele au parcări subterane. În mai toate cazurile se ajunge la eliminarea trotuarelor şi agresarea grădinilor din jur. Iar acesta este rezultatul unei combinaţii de incompetenţă administrativă şi lăcomie pentru bani.

Cunoaşteţi desigur faptul că este în discuţii legislaţia privind situaţia spaţiilor verzi şi a construirii în aceste zone. Este binecunoscută presiunea dezvoltatorilor imobiliari pentru înlăturarea cât mai multor oprelişti din calea planurilor lor de afaceri. Cred că ar fi cazul să ne gândim extrem de bine la forma pe care o va lua legislaţia în această direcţie. Vreau să cred că vom reuşi să preîntâmpinăm ridicarea unor noi “păduri” de construcţii acolo unde ar trebui să fie verde. Sper că vom avea înţelepciunea să lăsăm copiilor noştri mai mult aer de respirat şi nu doar maşini şi betoane.

Senator PD-L
Prof. univ. dr. Dumitru OPREA

Tags: , ,

2 Responses to “Grija pentru spaţiile verzi în mediul urban”

  1. Revin a “N”-a oara cu aceasta persistenta in nebunia betonarii si asfaltarii fiecarui metru de spatiu verde.E ca si cum un bolnav de plamani sufla intr-o punga ca sa vada cum va sfarsi.In contextul secatuirii rezervelor de titei se dubleaza numarul autoturismelor si a soselelor.Vorbeam de binele adus pamantului 11 septembrie cand zborurile sau redus cu 50% si beneficiul a fost in refacerea partiala a stratului de ozon.Nebunia supraproductiei de la masini la bunuri de consum cu plata in viitorul genetic al umanitatii,in crizele mai mult morale decat materiale.Guvernele in loc sa gaseasca energii nepoluante,reanalizarea zborului cu dirijabile mai putin poluante si stresante,a interzicerii plasticului cand se creeaza un continent de PET-uri plutitoare,gropi de gunoi neecologice care cuprind incet incet planeta ca o variola cu efecte negative in reducerea suprafetelor arabile cu atingere la biosecuritatea alimentara.Vorbeam si de Obligatiile omului.Nu numai a societatii.In curand zborul spre Marte va deveni desuiet insasi planeta pamant se transforma in progresie geometrica intr-u nou Marte.DDD

  2. Azzuro Cons says:

    E o intentie frumoasa!

Leave a Reply