Declaraţie politică scrisă depusă la Senatul României, 27 aprilie 2009
Săptămâna trecută a fost bursa locurilor de muncă. Solicitanţi au fost foarte mulţi, dar ofertele nu s-au ridicat la acelaşi nivel. Una dintre cauzele neîntâlnirii cererii cu oferta este manifestarea din ce în ce mai accentuată a crizei. Mulţi analişti încearcă să identifice care sunt cele mai afectate segmente sociale ale ei. În mod firesc, primele categorii luate în considerare sunt persoanele cu venituri mici şi pensionarii. Este incontestabil faptul că situaţia lor este dificilă, iar previziunile economice pentru lunile următoare nasc îngrijorări suplimentare. Puţini sunt însă aceia care iau în calcul şi problemele întâmpinate de tinerii care şi-au încheiat sau îşi încheie acum studiile.
Climatul economic a dus la reducerea drastică a angajărilor atât în mediul privat, cât şi în instituţiile publice. Ca în alte cazuri, există şi aici o lege, legea privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, care ar putea ameliora situaţia, dar sunt situaţii când ea nu se aplică. S-a încercat impulsionarea încadrării tinerilor în muncă prin oferirea de avantaje semnificative firmelor dispuse să facă acest lucru. Era o măsură unanim apreciată, care ajuta atât angajatorul, cât şi pe cel dornic să lucreze. Din păcate, sunt semnale că plăţile pentru unele firme nu s-au mai făcut de mai bine de jumătate de an. În acest moment există o sursă suplimentară de finanţare a angajatorilor, prin fondurile structurale, însă este posibil ca birocraţia şi restricţiile la care vor fi supuse firmele, să le îndepărteze de o astfel de facilitate.
În plus, tinerii absolvenţi din 2008, dar mai ales cei ai anului 2009, se vor confrunta cu o mare problemă: blocarea posturilor la nivelul instituţiilor publice, motiv pentru care o parte dintre ei nu-şi vor putea vedea împlinită dorinţa ocupării un loc de muncă, în condiţiile în care şi cele din mediul privat sunt “îngheţate”.
Efectele combinate ale blocării posturilor şi îndepărtării firmelor de sursele de finanţare a locurilor de muncă vor fi resimţite din plin de către absolvenţi. Pe lângă dificultăţile sociale directe de care se lovesc, ei sunt afectaţi şi de aspectul psihologic al problemei. Înţelegeţi desigur cât de important este primul serviciu, şi câtă încredere oferă acest lucru unui om la început de drum. Este dreptul său de a-şi câştiga atât existenţa, cât şi un nou status social prin propriile forţe. Din păcate, confruntat şi cu serioase dificultăţi financiare, statul pare să neglijeze acum interesul faţă de soarta acestor tineri. Priorităţile sunt mereu altele, iar cea mai importantă resursă pentru un viitor mai bun al ţării a devenit ignorată.
Atât problema fondului de pensii, cât şi cea a demografiei în România sunt de notorietate. Chiar săptămânile trecute, Banca Mondială ne recomanda, ca până în anul 2050, să creştem vârsta de pensionare la peste 70 de ani. Este o perspectivă sumbră, care şochează pe mulţi. Asta, în vreme ce noi amânăm angajarea tinerilor, obligându-i apoi să muncească până la adânci bătrâneţi. Tocmai de aceea fac un apel către guvernul României să ia în calcul uşurarea accesului la subvenţii pentru firmele dispuse să angajeze tineri. Eventualele măsuri suplimentare în această direcţie ar fi, de asemenea, binevenite. Consider că o astfel de atitudine este o necesitate socială şi o obligaţie morală pentru copiii noştri. Iar în termeni economici, ea este, cu siguranţă, cea mai bună investiţie în viitor.
Senator PD-L
Prof. univ. dr. Dumitru OPREA
Tags: declaratie politica, Senat
Sunteti curios sa verificati cati absolventi de facultate (tehnica) sunt in masura sa calculeze volumul unui pachet de tigari ? Absolventul are multe de invatat pentru a putea ajunge in postura de a i se incredinta posibilitatea de a conduce un grup de oameni cu toate implicatiile, dar cand sistemul permite obtinerea unei diplome universitare si cunostintele sunt de nivelul clasei a VIII a nu este suficienta bunavointa angajatorului.
Cristi: garantez ca toti absolventii de politehnica stiu sa calculeze volumul unui paralelipiped dreptunghic.
Domnule profesor: as dori adresa dumneavoastra de e-mail daca se poate
@Paul Sascau: adresa de e-mail la care poate fi contactat domnul profesor este office@dumitruoprea.ro