Ce sprijin obţin start-up-urile de la stat?

Share

Comunicat de presă

Pe 21 septembrie 2009, Senatorul Dumitru Oprea a adresat o întrebare Ministrului pentru IMM-uri, Comerţ şi Mediul de Afaceri, domnul Constantin Niţă. Tema a fost ridicată ca urmare a punerii în discuţie a unor propuneri legislative privind sprijinirea mediului de afaceri.

Domnul parlamentar Dumitru Oprea a declarat:
În luna iunie, domnul Ministru făcea o declaraţie în legătură cu modificarea legii privind societăţile comerciale în scopul stimulării înfiinţării de firme cu capital social de 1 euro. Zilele acestea, domnia sa a anunţat un pachet legislativ destinat îmbunătăţirii mediului de afaceri. Ambele iniţiative sunt lăudabile. Totuşi, considerăm că propunerile lansate în privinţa înfiinţării start-up-urilor nu sunt stimulative, întrucât se impun o serie de condiţii pe care nici firmele mijlocii nu au cum să le îndeplinească. Ne referim aici la creşterea capitalului social, în 5 ani de zile, la 50.000 euro şi la constituirea unei rezerve de 25% din profitul anual. Mai mult, persoanele doritoare trebuie să apeleze la un expert contabil, care să le avizeze planurile financiare, ceea ce ar însemna un cost mult mai mare decât capitalul social actual, de 200 RON.

Pe acest fond, Senatorul PD-L a solicitat domnului Ministru să comunice:
1. Avantajul firmelor start-up cu capital social de 1 euro comparativ cu cele care se înfiinţează, pe baza prevederilor actuale, cu un capital de 200 de RON.
2. Sprijinul oferit de stat start-up-urilor pentru acceptarea condiţiilor atât de dure pentru următorii 5 ani de la înfiinţare.
3. Scopul creşterii capitalului social la 50.000 euro şi al constituirii rezervei de 25%.

Domnul Dumitru Oprea a mai spus: “Stimularea mediului de afaceri, în special a înfiinţării de noi firme, nu se poate baza pe măsuri legislative mai restrictive decât cele existente. Pentru a avea roade, astfel de propuneri trebuie să fie cât mai flexibile şi încurajatoare pentru antreprenori. Sperăm că toate condiţiile vehiculate sunt doar interpretări eronate, datorită modului deficitar de comunicare, şi nu se vor regăsi în noul pachet legislativ.

Birou Senatorial Dumitru OPREA

Tags: ,

3 Responses to “Ce sprijin obţin start-up-urile de la stat?”

  1. ionut says:

    Pentru ca sa intre la buget sume imense de dolari Dl P.M.Emil Boc trebuie
    urgent sa scoata la licitatie halzile si decantoarele existente pe langa toa
    te minele de aur din tara.Concomitent sa alcatuiasca o comisie care sa
    aibe trei compartimente:
    1.Unul care sa gaseasca vinovatii pentru pradarea acestor mine de aur
    cu componentele lor de la suprafata in valoare de milioane de dolari,
    cand normal trebuiau conservate si au fost alocatie foduri pentru aceste
    lucrari.
    2.Unul care sa se ocupe cu concesionarea acestor mine in avantajul
    statului.
    3.Unul care sa puna bazele unor industrii pentru bijuterii si alte componente,cu pietre pretioase din Olanda si perle din Japonia in
    colaborare cu ei.
    Aceasta criza nu poate fi depasita fara a demara componenta economica
    la nivel mondial.

  2. ionut says:

    Mesaje asemanatoare am trimis Dnei ANDREEA PAUL VASS pentru a co
    nvinge pe Dl P.M.Emil Boc sa initieze acest proiect si Dnei Roberta A.An
    astase pentru a convinge pe Dl Presedinte Traian Basescu sa fie de acord
    si sa se demareze acest proiect benefic.
    In budism se spune ca cel ce NAZUIESTE catre cunoastere trebuie sa fie
    la fel de INDARJIT ca un vierme ce roade un sicriu.

  3. Pe o piata controlata de “baietii dastepti in consens”cu taxe de protectie, ,interlopi” turisti” la parchete si judecatorii eliberati pe motivul ca nu sunt “destul de periculosi”.Un indemn la mai multe rele,acumulari de valori pentru indestularea avocatilor si justitiarilor .O “fata morgana” tot mai indepartata o piata concurentiala normala. Majoritatea firmelor depind de ugerul vacii bugetare intr-un fel sa altul. Tota lumea asteapta rectificari bugetare.Tot mai multi tineri trimisi acasa fara o acoperire materiala pina la “loc comamda”.Peste ani multi vor vedea ca 60% din activitate nu e trecuta in cartile/fisele cu vechimea in munca.”Penzionarii” vor fi o ” Rara avis”DDD

Leave a Reply