Declaraţie politică în Plenul Senatului României, 5 octombrie 2009
Mărturisesc că ultimele zile mi-au dezvăluit un adevăr. Bănuiam că despărţirea de PSD va produce doar contre electorale. S-a întâmplat însă ceva mai mult – rănirea unor arbitri ai moralei. Ecranele televiziunilor patriei sunt împânzite de pesedişti suferinzi. Nu-i doare că au pierdut posturi în ministere, prefecturi sau deconcentrate. Lăcrimează doar pentru soarta ţării, de la a cărei administrare ar fi fost mişeleşte înlăturaţi. De aceea, dacă foştii parteneri de guvernare apără cu pieptul gol integritatea eticii în România, ar fi bine să le amintim isprăvile lor recente.
Nu e un secret pentru nimeni că intrarea PSD la guvernare n-a fost dorită de toţi capii acestuia. Din orgolii sau diferite interese, unii au făcut tot posibilul să rupă colaborarea cu PD-L. Aşa că, în vreme ce unii social-democraţi erau miniştri sau prefecţi, alţii criticau din răsputeri guvernul, făcând opoziţie în toată regula. Despre atacurile la adresa preşedintelui Băsescu, nici nu mai are rost să amintim. De fapt, acesta este chiar motivul trecerii lor în opoziţie. Alegerile din noiembrie bat la uşă, iar domnul Geoană ştie că pe trendul actual nu are nici o şansă de izbândă. Toate sondajele îl arată sub scorul partidului. Prin urmare, mizează pe o singură carte. Partidul pierde totul acum, iluzionându-se cu un oarecare câştig la iarnă.
Aşadar, trecerea în opoziţie şi sacrificarea PSD au o explicaţie internă. Şeful PSD ştie foarte bine că, în cazul unui eşec în fuga către Cotroceni, va fi înlăturat imediat din fruntea formaţiunii sale. În plus, trebuia să găsească soluţia de a se distanţa de cele 9 luni de guvernare, crezând că populaţia va fi amnezică şi va uita că partidul lui a participat la actul guvernamental. Drept urmare, a luat în braţe aberanta teză a fraudării alegerilor şi a trecut cu ea în opoziţie, considerată total neinspirată chiar şi de unul dintre foştii miniştri de interne ai PSD. Şansele de câştig nu-i cresc spectaculos, dar măcar va avea, asemenea lui Vadim, o scuză pentru dezastrul de la urne.
Dincolo de orice calcule electorale, avem însă o certitudine liniştitoare – morala politicii româneşti are stâlpi de seamă. Cu sufletul lor “curat”, pesediştii cred doar în binele ţării. De aceea, ei promit deja justiţie, pensii enorme, case şi nemărginite ajutoare pentru milioane de compatrioţi ai noştri. Iar dacă românii nu-i vor crede nici acum, nu-i nimic. Oricând se poate face şi o a patra lansare la preşedinţie pentru domnul Geoană şi o a treia negociere de a sta la putere-opoziţie.
Senator PD-L
Prof. univ. dr. Dumitru OPREA
Tags: declaratie politica, moralitate, politica, Senat
M-am decis sa votez cu Presedintele pentru ca toti sant impotriva lui,
si nu i se recunoaste nici un merit.Au refacut alianta 322.Eu unul nu mai
vreau ca aceasta tara sa mai aibe de a face cu ILICI care a ramas tot
nr.1 la ei.Mare pacat ca Domnul Presedinte nu a finalizat in acest mandat
dosarele mai multoe evenimente ce treneaza de ani de zile.
Desi nu sunt un mare simpatizant al presedintelui Basescu, si are si dumnealui ca multi alti politicieni multe “semne de intrebare”, cred ca este singurul politician la ora actuala care poate si incearca sa faca ceva in sensul reformarii si modernizarii statului roman. Cred ca marele sau nenoroc pana in prezent a fost faptul ca nu a avut de partea sa un guvern care sa lucreze pe aceeasi linie cu dumnealui. Domnul Basescu isi doreste foarte mult un stat roman modern, cu un sistem educational performant, cu un sistem sanitar drept si de calitate, cu o economie care sa isi poata permite sa tina tinerii si valorile in tara si un sistem politic nou, reformat din temelii, in care garda veche sa lase locul celei tinere. Este foarte adevarat faptul ca fara o reformare a sistemului politic nu vom avea niciodata politicieni de valoare. Tinerii in acest moment nu au loc pe scena politica, nu sunt lasati sa presteze desi multi dintre ei sunt oameni cu potential.
Stiti cati tineri cu potential a pierdut PD-L?Stiti ca au preferat sa se schimbe partidul sau sa se retraga definitiv din “functia” de activist politic?
PD-L Iasi ( fostul PD)este partidul care a pierdut cei mai multi tineri in ultimii 4 ani?Si sa fim sinceri domnule senator, singurii care v-au sustinut neconditionat si nu v-au tradat in campania pentru alegerile locale au fost tinerii! Daca erati sustinut asa si de catre tot partidul atunci sunt convins ca in acest moment va spuneam domnule primar.
Am o mica curiozitate – Cand reveniti pe functia de rector al UAIC Iasi, pentru ca domnul ISAN cam o prapadeste (a cam dat-o in bara)?
Vise ! Criza morala e atat de adanca incit daca maine Vlad Tepes ar fi clonat candidand la presedentie nu ar fi votat. Cinstea,patriotismul,munca cinstita respectul pentru valori autentice si inaintasi sunt considerate boli arhaice! DDD