ANPH trebuia să se autosesizeze în problema lipsei manualelor şcolare pentru elevii cu deficienţe de vedere

Share

Comunicat de presă

Pe 12 octombrie 2009, Senatorul Dumitru Oprea a adresat o întrebare Secretarului General al Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap, domnul Dima Toader. Tema a fost pusă în discuţie ca urmare a sesizărilor făcute de Asociaţia Nevăzătorilor din România.

Domnul parlamentar Dumitru Oprea a declarat:
La începutului anului şcolar Asociaţia Nevăzătorilor din România acuza Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării de lipsă de interes în asigurarea manualelor şcolare transcrise în Braille pentru cei peste aproximativ 1600 de copii cu deficienţe de vedere. Vinovatul bineînţeles că nu este Ministerul, nici inspectoratele şcolare, ci, culmea, chiar Asociaţia Nevăzătorilor din România, pe motiv că ei erau cei obligaţi să ceară banii de la inspectorate pentru a face transcrierea.
 
În acest context, Senatorul PD-L a solicitat domnului Secretar General al ANPH să comunice “dacă instituţia s-a autosesizat în privinţa încălcării grave a drepturilor la educaţie a copiilor nevăzători şi ce măsuri a luat pentru rezolvarea problemei“. De asemenea, s-a cerut specificarea şcolilor şi liceelor unde s-au implementat programe speciale de învăţare cu ajutorul tehnologiilor informaţionale destinate persoanelor cu deficienţe.

Domnul Dumitru Oprea a mai spus: “Este jenant cum fostul Ministru al Educaţiei, doamna Ecaterina Andronescu a răspuns problemei sesizate de Asociaţia Nevăzătorilor din România. În loc să caute vinovaţii pentru lipsa manualelor şcolare Braille, era mult mai eficient să asigure editarea lor. Considerăm că trebuie să se pună în discuţie strategia comună a ANPH cu MECI, în special Centrul Naţional de Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar, pentru modernizarea sistemului de educaţie destinat persoanelor cu dizabilităţi, pentru a nu se mai înregistra lipsa materialelor educaţionale speciale de la începutul fiecărui an şcolar.

Birou Senatorial Dumitru OPREA

Tags: , , ,

One Response to “ANPH trebuia să se autosesizeze în problema lipsei manualelor şcolare pentru elevii cu deficienţe de vedere”

  1. @ Ne ocupam cu orice numai cu nevoile Romanilor NU.Aceasta este pozitia camerelor Romaniei care impotriva oricaror reglementari internationale se autopremiaza,maresc salariile in propria legislatura.Mai grav folosesc informatii secrete de serviciu pentru specula pe piata bursiera sau imobiliara.La privatizari oneroase.Numai decretul emanatiei FSN cu liberalizarea vanzarii valutei la cine “hrebe” cu 21 lei/$ si creditarea unei clientele politice cu milioane de $ in timp ce piata fluctua intre 120 240lei/4 a dus la inavutirea astronomica a unor viitori bogatasi in topul 300 sau Forbes.DDD

Leave a Reply