Comunicat de presă
Într-o intervenţie în Plenul Senatului, din 12 octombrie 2009, Senatorul Dumitru Oprea a solicitat Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale o implicare mai mare în privinţa măsurilor de protejare a copiilor împotriva riscurilor la care sunt expuşi prin navigarea pe Internet.
Domnul parlamentar a declarat:
“Deşi în ultimii ani au fost organizate evenimente şi campanii de conştientizare a elevilor, părinţilor şi profesorilor privind pericolele care ameninţă copiii prin navigarea nesupravegheată pe Internet, numărul de plângeri şi sesizări venite de la victimele abuzurilor pe Internet rămâne deosebit de mare.
Având în vedere amploarea fenomenului dezvoltării reţelelor sociale, cu precădere a celor cu conţinut ilegal, care se manifestă pe scară largă şi la noi, considerăm că este necesar un efort consistent din partea autorităţilor de a preveni, limita şi sancţiona abuzurile, astfel încât siguranţa copiilor pe Internet să fie cât mai mare.”
În aceste condiţii, Senatorul PD-L a solicitat domnului Ministru Gabriel Sandu să comunice “dacă există o strategie comună cu Ministerul Educaţiei Cercetării şi Inovării în privinţa aplicării recomandărilor Comisiei Europene privind creşterea siguranţei copiilor pe Internet; măsurile, normele şi regulile avute în vedere pentru descurajarea abuzurilor, sistemele de blocare şi filtrare a site-urilor cu conţinuturi ilegale şi a comportamentelor nocive.”
Domnul Dumitru Oprea a mai spus: “Este necesară o atenţie mai mare din partea autorităţilor pentru a creşte siguranţa copiilor, pentru a evita şi limita cât mai mult traficul de copii, pedofilia şi pornografia infantilă, care înregistrează o rată imensă de succes în mediul on-line. De aceea, se impune o colaborare mai strânsă între Ministerul Comunicaţiilor, Ministerul Educaţiei şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, în vederea anihilării pericolelor ce ameninţă copiii pe Internet.”
Birou Senatorial Dumitru OPREA
Iata un program de finantare pentru cei care doresc sa faca proiecte in acest sens: http://www.finantare.ro/program-1287-Safer-Internet.html