Declaraţie politică în Plenul Senatului României, 19 octombrie 2009
Întreaga clasă politică românească pare obsedată în aceste zile de numele viitorului prim ministru al ţării. Partidele se ceartă între ele, pierzându-se în nesfârşite dispute constituţionale privind raporturile de putere Parlament-Preşedinte. Substratul acestei confruntări este însă clar – poziţionarea înaintea apropiatelor alegeri prezidenţiale. Aşadar, nu este vorba despre domnii Johannis sau Croitoru, ci despre Cotroceni. Desigur, este o miză mare, dar mă întreb pentru cine. Aceasta este cea mai mare grijă a românilor? Merită paralizată activitatea guvernului sau pusă în pericol relaţia cu FMI pentru interesul unor persoane şi partide?
Consider că problemele noastre sunt mult mai grave decât găsirea unui premier. Nu numele său ar trebui să fie prioritatea noastră, ci ceea ce are el de făcut. Nu este un secret pentru nimeni că greutăţile economice ale ţării s-au transformat într-o criză financiară profundă. Sunt în pericol plăţile salariilor şi pensiilor. Ne confruntăm, de asemenea, cu perspectiva unor ample mişcări sociale. Toate aceste lucruri reclamă discuţii despre măsurile concrete pe care ar trebui să le ia un guvern, nu certuri despre identitatea şefului său.
În vreme ce unii sunt mobilizaţi în tranşee electorale, toată apăsarea crizei cade pe umerii oamenilor de rând şi ai patronatelor. Dacă primii suportă neputincioşi efectele ei, responsabilii din industria românească cer guvernului soluţii concrete pentru a supravieţui economic şi pentru a relansa producţia internă. Există apeluri disperate pentru reducerea fiscalităţii, chiar dacă o astfel de măsură este extrem de greu de realizat. Trebuie gândite mecanisme mai eficiente pentru combaterea economiei negre, mai ales acum, când orice sumă adusă la buget este vitală. Nu în ultimul rând, împreună cu sindicatele, trebuie hotărâte metodele de reducere a cheltuielilor din sectorul bugetar.
Există aşadar priorităţi cu adevărat presante pentru noul executiv. Criza este o realitate dură şi nu este timp de pierdut cu dezbateri inutile. Dacă mai există responsabilitate la această clasă politică, atunci ea ar trebui să se ocupe de ceea ce ar trebui să facă guvernul, nu de manevre electorale şi contre la Curtea Constituţională. Altfel, oricine ar fi preşedintele României, după aceste alegeri, s-ar putea să descopere că a ajuns în fruntea unei ţări suficient de bine populate, dar aproape fără economie.
Senator PD-L
Prof. univ. dr. Dumitru OPREA
Tags: alegeri prezidentiale, Criza politica, declaratie politica
@ Situatia e mai grava pentru majoritastea mafiota de conjunctura.Guvernul Boc a deschis zagazurile.A descatusat sperante cu chjirurgia unor artere hemoragice la bugetul tarii ca pensile speciale,agentii clientelare,normativul lege unica de salkarizare cu stoparea “ratelor”de 5.000Ron versus retributii sau pensii de “subexistenta” Vb unei bunicute din Alba.Mascarada asa zisei motiuni Boc,Toc,Poc ramane ca o blsfemie pe frontonul camerelor .Arata inca o data iresposabilitatea celor 254, lipsa de respect pentru reprezentarea Poporului Suveran! O anatema pe partidele din opozitie cu precadere a perversitatii PSDR trecut peste noapte in opozitie negand intrinsec si activitatea unor ministri proprii care ma uimesc cum accepta umilinte de neiertat .Ma refer aici macar la fostul ministru de externe Cristian Diaconescvu “fript” a doua oara dupa iepurasul Diaconescu versus independentul Oparescu de bunicuta KGB-ista si trecutul securistic.La vremuri noi tot NOI.Pana cand ? DDD
Ce bataie a fost in parlament.
Doamne la ce s-a ajuns, nu stiu ce sa mai zic caci ma lasa si fara cuvinte parlamentarii astia ai nostrii. Ramane sa vedem daca or sa taie salariile si pensiile. Probabil ca da.
Dumnezeu Sa Ne Ajute!