Despre spaimele celor care se simt “prefraudaţi”

Share

Declaraţie politică în Plenul Senatului României, 2 noiembrie 2009

Aşa cum era de imaginat, ideea trecerii la un parlament unicameral provoacă o puternică rezistenţă din partea actualei opoziţii. Era însă şi de aşteptat să se întâmple aşa. Sunt 20 de ani de când legislativul n-a probat necesitatea funcţionării celor două camere şi utilitatea fiecăreia în parte. Anumite persoane, exploatând puterea interesului de grup, şi-au creat avantaje proprii speciale, refuzând categoric orice schimbare. Acum, prin referendumul propus de şeful statului, monopolul grupurilor de interese se sparge. Dacă nervozitatea celor mai multe dintre partide este de înţeles, surprinzătoare devine reacţia unor ONG-uri, cei drept foarte puţine, doar patru la număr.

Argumentul adus de contestatarii organizării unui referendum odată cu prezidenţialele este cel puţin bizar. Se vehiculează ideea că ceilalţi candidaţi ar fi dezavantajaţi, că ei nu pot declanşa un referendum, la fel ca actualul preşedinte. Se vorbeşte de o încălcare a democraţiei, ba chiar, în mod uluitor, de o presupusă “prefraudare morală” a alegerilor. În consecinţă, s-au făcut sesizări la Avocatul Poporului privind constituţionalitatea acţiunii. Desigur, în acest caz, putem vorbi despre o lovitură de imagine în plină campanie electorală, dar în nici un caz şi de o lovitură juridică. Cu bună ştiinţă sau nu, petiţionarii au uitat că dreptul preşedintelui ţării de a organiza un referendum în ziua alegerilor a fost confirmat prin decizia Curţii Constituţionale nr. 147 din 21/02/2007. Curtea a stabilit atunci că interzicerea organizării unui referendum în ziua alegerilor ar însemna limitarea dreptului constituţional al poporului de a-şi exercita suveranitatea prin consultare directă.

Ideea că Traian Băsescu are un avantaj din organizarea lui este şi absurdă. Toţi candidaţii, în mod egal, pot să-şi exprime părerea faţă de subiect, să-şi pună pe panourile electorale postere pe această temă. Prin urmare, orice candidat are aceleaşi posibilităţi în campanie. De asemenea, nu trebuie uitat faptul că alegerile prezidenţiale atrag oamenii la votul pentru referendum, nu invers.

Pe lângă toate aceste aspecte, rămâne curios faptul că discursul antireferendum al unor ONG-uri seamănă leit cu discursul alianţei PSD-PNL, iar acţiunea apare fix în campania electorală şi nu înaintea ei, când proiectul fusese anunţat public de către Preşedinte. Un lucru este însă clar: au intrat acum în meciul politic şi suflă puternic în pânzele alianţei anti-Cotroceni. Unde va duce această implicare a celor care devin jucători, în loc să rămână arbitri ai confruntării, rămâne de văzut. Cert este că, după încheierea campaniei, ele ar putea pierde un atribut fundamental cu care asigurau echilibrul democratic – credibilitatea.

Senator PD-L
Prof. univ. dr. Dumitru OPREA

Tags: , ,

2 Responses to “Despre spaimele celor care se simt “prefraudaţi””

  1. mariabrasov says:

    Pentru ca m-am saturat de atatea minciuni si de atatea promisiuni fara nicio finalizare,nu m-ai votez Basescu,La Brasov votam MIRCEA GEOANA

  2. @ Hartia si Romanul suporta orice!In Razboi nu se schimba comandantul! Daca starea natiunii dupa decembrie 89 este una de pace si prosperitate inseamna ca vedem doua filme diferite.Daca de la nu ne vindem tara,de la 10 ho s-a trecut intai la 50 ha +5omostenite pe colateral plus 100 cumparate brusc,dupa ce sute de mii de Romani se luptau in tribunale tara e lasata vraiste,Se “cosmetizeaz “cu un miliard/bc Petromidia Romtelecm.Petrom.etc(vezi Dne nu se marita fata fara zestre nu ca “socrul”e tigan si cere “galeata.valiza pentru satra/partid)Terenurile se dau pe declaratii pe genunchi se face o bulibaseala sa prinda si “saracii”care nu au avut niciodata” Se dau mii zeci de mii de ha azi parloaga.Ce realizari? .LemnCR declasificat: lemn de mobila sau pentru lutieri.Fier vechi adus cu mineraliere jumatate de glob Austrlia,India,Cile,Venezuela.Industria usoara cu materiale cu furnituri o industrie nomada in fuga dupa necajitii soartei care se vand mai ieftin,Agricultura,ind alimentara a mobilei in coma.Ceva la Craiova si Pitesti.Sidex la Mital,Alro la Rusi in final.Ramuri strategie la cine vrea si cine nu vrea.In general energofaga si poluante. Fabricile de ulei la unguri.Demontate exportate sau la fier vechi.O carantina cu “Gripa Noua”( Valuta Voua!) si nu vom avea capacitate nationala de a produce ulei.Poate de rapita!Cu cat scandalul mai mare tacerea e mai adanca.La alarma data de Basescu toate “structurile “se coalizeaza cu Geoana intr-o mafie unita sub semnul Grivco!Obosim numai inventariind”maretile realizari psdr! Cu criza la usa cu pandemia se vrea schimbarea garniturii.Bravos Natiune : Un nou beststeler: Pe frontul de Est nimic nou!( Se fura si se moare demn in tacere!) DDD

Leave a Reply