Tinerii dau dovadă de responsabilizare şi conştientizare în privinţa mediului

Pe 26 noiembrie 2009, Senatorul Dumitru Oprea a participat la deschiderea Festivalului de film documentar de mediu Doc Est, aflat la a treia ediţie în România, festival organizat de Centrul Cultural Francez Iaşi, Centrul Cultural German Iaşi, Asociaţia “Mai Bine” şi Asociaţia “Tinerii Ecologi Români din Iaşi”.

Domnul Dumitru Oprea a declarat: “Sunt impresionat de eveniment, mai ales că în sală mai mult de 90% dintre participanţi au fost tineri. Asta înseamnă că le pasă de mediul în care vor trăi. Înseamnă că au conştientizat că în mediul global în care trăim, pentru a asigura echilibrul dintre om şi natură, mesaj dat de festival, trebuie să găsim măsuri locale care să protejeze mediul“.

Semnalul dat prin evenimentul de la acest sfârşit de săptămână este unul extraordinar, având în vedere şi alte acţiuni organizate de cele două asociaţii şi nu numai, conduse de tineri pentru tineri.

Domnul Senator a mai spus: “am convingerea că voluntariatul în care cele două organizaţii acţionează pe segmentul de mediu este specific şi altor asociaţii de tineret, motiv pentru care am certitudinea că anul 2011, Anul European al Voluntariatului, va fi unul cu impact şi de impact în Iaşi“.

Birou Senatorial Dumitru OPREA

Tags: , ,

11 Responses to “Tinerii dau dovadă de responsabilizare şi conştientizare în privinţa mediului”

  1. nellu says:

    Domnule Oprea poate ar trebui sa aduceti aminte publicului iesean ca actualul primar si sustinator infocat al lui Mircea Geoana nu vrea sa aplice legea 15/2003 si a anuntat ca cele 150 hecatre pe care le-a castigat in instanta nu vor mai fi donate tinerilor asa cum promisese in 2 campanii eletorale…Primesc raspuns?Haideti sa punem umarul impreuna impotriva acestor comunisti…e si o modalitate ca Traian Basescu sa castige alegerile in municiupil Iasi in turul al doilea…

  2. nellu says:

    Nu ma pronunt daca video este fals sau nu insa mi-e sila de Patriciu care plange de mila unui copil…el ticalosul care a lasat fara paine pe masa sute de mii de copilasi romani prin preluarea pe nimic a unui complex de rafinare a petrolului in valoare de cateva sute de milioane de euro averea lui actuala fiind de 2-3 miliarde de euro…Ganditi oameni buni cu creierul nu judecati dupa impulsurile inimii…Un fost votant al lui Crin…

  3. Gogu Mircea says:

    toti sunt o apa si un pamant. Si Geoana si ai sai, si Basescu si ai sai. Acuma dintre doua rele, mai bine stau acasa si nu votez cu niciuna. Insa mi-e teama rau de domnul Oprea. Ce va face daca Basescu nu iese presedinte si se desfiinteaza partidul? Unde se va duce? Cui o sa-i mai fie fidel pana la sfarsitul vietii? Rector nu mai este - a trecut de mult timpul gloriei, la euro abia abia a intrat, la functia de primar poate sa spuna adio ca niciodata n-o sa ajunga primar nici macar in vreun sat prapadit, …mna, nasol moment. Flacara a inceput sa se stinga. Se va stinge de tot pe 6 decembrie. Asta-i, daca n-ati reusit s-o faceti sa arda in cei 5 ani… numai la vorbe va pricepeti, la facut, sunteti la fel, adica o apa si un pamant.

  4. Gogu Mircea says:

    “primarul a anuntat ca cele 150 hecatre pe care le-a castigat in instanta nu vor mai fi donate tinerilor asa cum promisese in 2 campanii eletorale…”

    Si Basescu a promis marea cu sarea, si n-a facut nimic 5 ani, nicio promisiune nimic.

  5. nellu says:

    Gogule probleme ma?
    Ideea este alta amice:legea 15/2003 nu este o promisiune ci o lege!
    Daca actualul primar nu respecta legea inseamna ca este un infractor!In alte orase din tara s-au dat locuri pt tinerii care au depus dosarul…du-te spre exemplu la Suceava…

  6. Ana Maria says:

    nellu, esti ok? N-ai nevoie de ochelari nu? A spus ceva Gogu de primar? El doar te-a citat pe tine in al doilea comment, nu e un sustinator al lui Nichita, cred. El spunea de Basescu ca e peste masura de dezamagitor la fel ca Oprea. Asta inteleg eu. Tu tine-o mai departe cu legile tale, dar retine ca Basescu nu tine cont de nicio lege. EL E LEGEA !! El e Napoleon…si s-ar putea s-o sfarseasca la fel ca idolul sau. Problema e ca pe insula Elena sau Elba o sa ajunga inotand, ca nu mai exista flota in Romania.

    ATENTIE nellu, stiu ca ai ochi de vultur. Nu am facut nicio acuzatie ! Doar o constatare !

  7. summer_day says:

    cam ce sustinatori are basescu in iasi.

    domnul f.ghetau de la tele m.

    citind de pe blogul sau iti dai seama de valorile lui:

    basescu lovind un copil=pumni in figura si manipulare.

    psd si pnl= imagini jenante,incredibile.

    http://floringhetau.blogspot.com/2009/11/galben-si-rosu-la-brasov-imagini.html

    ca sa nu mai vorbim ca daca nu il injuri pe geoana si crin nu ti mai publica comentariile….pt un pumn de galbeni f ghetau face orice se pare.

  8. Ady28 says:

    Florin Ghetau e un fel de Radu M. de la B1TV….sluga pdl ul din iasi.

  9. Sorin says:

    @Summer&Ady: Va e dor de epoca Nastase, cand toate televiziunile si toti jurnalistii trebuiau sa fie de acord numai cu bombonel?!? Bine ca mai sunt cativa care mai tin si cu Basescu. Si mai vorbiti de el ca e dictator!?! Faceti o analiza media pe tvr, antene si pe irealitatea si vedeti a cui este dictatura.

  10. Ady28 says:

    nu am nimic impotriva sa tina cu o tabara..asa e peste tot.

    insa ce este jenant,dupa cum scria summerday-daca o fi adevarat ,ca nu ti se permite sa ai alta parere(la fel ca in cazul lui basescu)

    cat despre antene,realitatea pdl ul este invitat mai mereu si ii vad..insa de multe ori nu se duc pt ca vor ei….e o mare diferenta.

    ai memoria scurta vad..pana acum 6 luni realitatea era buna..de cand a “trecut in tabara”cealalta e rea: )).

  11. Alex says:

    Domnule Profesor,
    Suntem onorati ca ati acceptat invitatia de a participa la Primul Festival de Film Documentar de Mediu din Romania. Pe langa faptul ca va cunoastem interesul manisfestat pentru protejarea mediului ati demonstrat inca o data ca sunteti alaturi de noi tinerii.
    Va multumim!

Leave a Reply