Cazul Voicu şi necesitatea unor retrageri din politică

Share

Declaraţie politică în Plenul Senatului României, 22 martie 2010

Până acum, se vorbea despre corupţia statului după presupuneri. Se credea că anumiţi politicieni ar avea legături tulburi cu diverşi afacerişti, poliţişti şi judecători. În lipsa dovezilor însă, totul rămânea mai mereu la nivel de speculaţie. Iată că acum, mafia politică şi-a arătat chipul său concret, sinistru. Cele mai dubioase personaje din viaţa publică se arată în toată “splendoarea” lor morală prin scurgerea de informaţii, neasumată de cineva. Dimensiunile caracatiţei şochează probabil pe mulţi. E vorba de o reţea construită sistematic, de ani de zile, prin complicitatea şi şantajarea demnitarilor de toate rangurile. Putem bănui chiar că aceasta nu este nici măcar singura încercare de cangrenare a statului. Dincolo de gravitatea aspectelor penale, este extrem de importantă însă dimensiunea politică a acestui caz.

Cu ceva întârziere, înţelegem dedesubturile unor decizii care au împins România în situaţii extrem de delicate. Desigur, oricine îşi aminteşte despre scandalul nominalizărilor PSD pentru Ministerul de Interne în timpul coabitării cu PD-L. Domnii Vanghelie, Hrebenciuc şi Geoană au insistat enorm pentru numirea necunoscutului, pe atunci, Cătălin Voicu. Opoziţia preşedintelui Băsescu la această manevră a provocat reacţii extreme din partea conducerii social-democrate. Au urmat apoi câteva răfuieli interne în PSD, altă opoziţie a Cotroceniului la mişcările din minister şi retragerea acestui partid de la guvernare.

Astfel, totul devine mai clar. Statul trebuia să încapă definitiv pe mâna unui sistem mafiot garantat de la vârful Partidului Social Democrat. Procurorii, poliţiştii şi judecătorii ar fi urmat să fie aduşi sub ascultare sau eliminaţi din funcţii de mafia politică. Dosarele grele ar fi fost spălate de infracţiuni şi aruncate la gunoi. Urma desfiinţarea DNA. Totul, cu o condiţie: PSD să câştige alegerile. Sau, în cel mai rău caz, reţeaua să nu fie deranjată de justiţie.

Iată că acum se înţelege miza alegerilor prezidenţiale. Infractorii patriei aveau nevoie de sprijin politic şi o marionetă a fost împinsă în faţă. Marioneta s-a dat însă de gol cu alte legături dubioase şi a ratat şefia statului. Aşa că, nici DNA nu a mai fost desfiinţată, nici procurorii nu au putut fi ţinuţi în frâu. Doar PSD îşi mai apără, cu glas stins, oamenii aflaţi la ananghie. Scandalul e însă prea mare, iar răspunderea protectorilor politici ai lui Voicu trebuie să funcţioneze măcar acum, când tot cazul a devenit public. De aceea, deşi pare iluzoriu să invoc bunul simţ la asemenea personaje, cred că ar fi normal ca cei care se simt părtaşi să facă un pas înapoi.

Senator PD-L
Prof. univ. dr. Dumitru OPREA

Tags:

3 Responses to “Cazul Voicu şi necesitatea unor retrageri din politică”

  1. Anonimus says:

    Vorbiti de o mafie a PSD, dar nu spuneti nimic despre site-ul de 500 de milioane de euro pe care domnul Boc doreste sa-l faca. Cu banii astia se platesc o sumedenie de salarii la profesorii, doctorii si multe altele mai necesare unei tarii decat un simplu site. Care fie vorba, cei de la Uniunea Europeana ne-au alocat doar 4 mil de Euro, iar directorul care se ocupa de site, de la ministerul Comunicarii habar nu are sa vorbeasca corect limba romana.

  2. Andrei says:

    dar de caracatita numita “guvernul boc”nimic?

    25 de avioane second hand cumparate la preturi de iti sta mintea cand sunt alte oferte mult mai avantajoase ca pret si performanta plus erau avioane noi.

    de tunurile acestea date de mafia pdl nu sunteti indignat.

    oare cum se cheama lucrul acesta?

  3. viorel says:

    A face politica este responsabilitate. Candva a fost un frumos proiect numit PLD in care o groaza de tineri au crezut si care -sa destramat, ca orice minune mioritica. Asa am ajuns sa ne contopim in mizeria politica reala, cu ticalosi si securisti travestiti in lideri de filiale de partid locale, adica, baronii locali. Nu exista nicio deosebire intre Cirlan, Nichita sau Fenechiu si gastile lor flamande de…banul public si putere!
    Asta-i politica mioritica, bahluviana sau…
    Orice conversatie in propriul dvs. actual partid, intre Cirlan-serbani-Oajdea-Movila-Spinu si ..ceilalti, este identica pana la ultima virgula cu cea redata de media despre caracatita pesedista.
    Ma intreb cum un lectoras de trei parale care lua spaga de la studenti pana si un pachet de cafea sau unul de tigari netimbrate, Spanu, a ajuns deputat!!!Asta-i politica romaneasca, acea eterna femeie de moravuri ieftine…Din pacate!

Leave a Reply