Declaraţie politică în Plenul Senatului României, 13 aprilie 2010
Tragedia aviatică poloneză de la Smolensk copleşeşte prin imensitatea ei. E o dramă fără precedent în istoria modernă, iar duritatea sa îndurerează un popor întreg. Îl îndurerează, dar nu-i înfrânge demnitatea. Suntem martori, în aceste zile, la o demonstraţie de sobrietate, discreţie şi extraordinară unitate a poporului polonez. Este o comuniune sufletească, o unitate în faţa durerii care atrag respectul şi compasiunea întregii lumi. La Varşovia, orice rivalitate politică a dispărut în aceste momente. Toate disputele naţionale sunt lăsate deoparte pentru a-i comemora în tihnă pe cei dispăruţi.
Este o lecţie de nobleţe pe care ar trebui să o învăţăm cu toţii. Cunosc personal mai mulţi polonezi. Ei sunt oameni de o extraordinară demnitate, strâns legaţi de patria lor, gata să treacă peste greutăţi oricât de mari. La fel cum au trecut peste ruperea ţării în bucăţi, peste ororile masacrului de la Katyn ori apăsarea comunismului, polonezii au darul renaşterii şi al respectului de sine, lucruri care îi vor face să treacă, şi de această dată, peste o dramă de aşa proporţii.
Pe lângă această lecţie de demnitate, trebuie să ajungem şi la alte concluzii. Securitatea naţională nu este un moft, iar şefii unei ţări au nevoie de o siguranţă maximă. Nu e vorba de privilegii, ci de obligaţia de a le proteja viaţa la cel mai înalt nivel. De aceea, cred că măcar acum ar trebui să înceteze disputele privind oportunitatea unor mijloace de deplasare sigure pentru liderii statului. De asemenea, ar putea fi luată în calcul evitarea zborurilor comune ale preşedintelui şi primului ministru, precum şi verificarea procedurilor de transmitere extinsă a puterii în cazul unei catastrofe de proporţii similare.
Sunt însă lucruri de făcut pentru mai târziu. Acum, e vremea compasiunii. Ca părtaşi, adesea la aceleaşi suferinţe istorice, îmbrăţişăm naţiunea poloneză în unul dintre cele mai triste moment ale sale. Credem cu tărie că va reuşi, la fel ca întotdeauna, să-şi depăşească dificultăţile, oricât de mari ar fi ele. Iar noi vom putea spune mereu că suntem onoraţi să fim prietenii unui popor a cărui demnitate ne poate fi oricând un reper moral.
Senator PDL
Prof. univ. dr. Dumitru OPREA
Tags: declaratie politica