Sistemul de credite transferabile, o soluţie pentru învăţământul preuniversitar

Share

Declaraţie politică, depusă în scris la Senatul României, 31 mai 2010

Una dintre măsurile vizate de reforma învăţământului este aceea a reducerii numărului de ore în sistemul preuniversitar. Este o acţiune cu beneficii importante pentru cei implicaţi în proces. Într-o declaraţie anterioară, am specificat posibilităţile de eliminare a efectelor asupra normelor didactice. Acum, abordăm impactul asupra calităţii procesului educaţional din preuniversitar şi problema disciplinelor de la care se vor reduce orele. În acest sens, sunt necesare măsuri complementare eficientizării procesului educaţional. Putem conveni asupra faptului că, în şcoală, calitatea nu se măsoară prin numărul de ore făcute în clasă ori volumul informaţiilor transmise şi memorate de copii. Calitatea trebuie să se măsoare prin efectele actului educaţional, respectiv nivelul de creativitate şi iniţiativă a copiilor. Astfel, noua lege a educaţiei ar trebui să asigure introducerea unui instrument de măsurare, prin care se pot elimina discuţiile legate de importanţa unei discipline, în funcţie de care se alocă numărul de ore pe discipline.

Soluţia firească pentru respectarea acestui principiu poate fi introducerea creditelor transferabile şi în preuniversitar. Astfel, s-ar asigura faptul că efortul depus pentru o anumită disciplină, în clasă sau individual, de către un copil, este corect evaluat. De asemenea, creditul ar garanta acelaşi nivel de importanţă fiecărei discipline, eliminându-se subiectivitatea în stabilirea ierarhiei obiectelor de studiu.

Beneficiile unei astfel de reforme ar fi importante şi multiple mai ales că, spre deosebire de sistemul universitar, planurile de învăţământ din şcoală sunt stabilite centralizat, în cea mai mare parte, la nivel de minister. Ar fi dozat exact efortul pe care îl face elevul la şcoală şi în afara şcolii pentru fiecare disciplină. Copiii s-ar transfera fără dificultate de la o unitate de învăţământ la alta. S-ar echivala mai simplu anii de studiu ai copiilor care au învăţat într-o ţară străină şi invers. În acelaşi timp, s-ar asigura trecerea la evaluarea pe bază de credite a cunoştinţelor, competenţelor şi abilităţilor necesare primelor două niveluri din cele 8 ale cadrului european al calificărilor, ce se obţin din învăţământul preuniversitar. Apoi, s-ar putea introduce mult mai uşor sistemul de evaluare internaţională a elevilor, de tipul PISA, care se aplică acum pe scară relativ redusă, doar în anumite centre din ţară.

Reformarea şcolii trebuie să aducă un plus de raţionalitate şi de flexibilitate învăţământului. Să nu uităm că, din 2012, intră în vigoare rezoluţia Partamentului European privind Sistemul European de Credite pentru Educaţie şi Formare Profesională (ECVET), care implică şi crearea unor reţele ECVET pentru evaluarea cunoştinţelor, competenţelor şi abilităţilor în vederea obţinerii unor calificări. Credem că, alături de descentralizarea sistemului, asigurarea unei libertăţi mai mari în luarea deciziilor la nivel local, introducerea creditelor transferabile în şcoală ar servi foarte bine acestui scop.

Senator PDL
Prof. univ. dr. Dumitru OPREA

Tags: , , ,

2 Responses to “Sistemul de credite transferabile, o soluţie pentru învăţământul preuniversitar”

  1. Bibliotecaru says:

    Dacă vorbiţi despre pachetele ECTS, din câte ştiu eu sunt deja operabile ca sistem şi pot fi uşor implementate şi în pre-universitar.

    Eu însă mă îndoiesc că aşa ceva este posibil, decât poate la nivel teoretic. La studenţi, deci cu un număr mai mare de credite decât în preuniversitari, avem 30 de ECTS pe săptămână, adică 30/5=6 ECTS pe zi. Aceste ECTS reprezintă timpul din clasă+timpul de acasă alocat şcolii. Păi câte ore pe zi ar putea avea un elev la clasă (teoretic ar trebui să aibă mai puţin de 30 ECTS pe săptămână) pentru a avea şi timp de studiu acasă?

    Şcoala pe care am făcut-o eu însemna 5-6 ore pe zi la şcoală şi 4-5 ore muncă acasă cu dedicaţie şcoală, uneori şi mai mult, şi nu am fost unul dintre premianţii tocilari. Adunat înseamnă aproximativ 60 de ECTS (pentru că învăţam şi sâmbăta).

  2. Sorin says:

    Se poate implementa sistemul daca se doreste. Domnule Bibliotecar este o mica-mare eroare in cele spuse de dvs. Cele 30 de credite sunt pe un semestru si nu pentru o saptamana. Creditele se aloca pe discipline, astfel incat pe total discipline pe semestru sa iasa cele 30, specifice mediului universitar.

Leave a Reply