Declaraţie politică în Plenul Senatului României, 1 septembrie 2010
Pe vremuri, un admirabil lider liberal se recomanda drept om al măsurii. Venea în faţa adversarilor săi politici cu decenţă şi raţionamente clare. Iar pentru asta, a rămas în istorie. Din păcate, modelul lui Ionel Brătianu nu pare să mai aibă succes şi acum în PNL. Domnul Crin Antonescu pare iute la mânie şi pripit în judecată. Sau poate prea dornic de afirmare. Motiv pentru care istoria nu se grăbeşte să-l ia în considerare.
Să vedem însă de ce este atât de furibund liderul de azi al PNL. Îl deranjează preşedintele Băsescu. Sau, mai mult, îl obsedează. Motiv pentru care orice declaraţie în care îl pomeneşte capătă accente apocaliptice. Astfel, cine nu ar şti nimic despre politica românească ar putea crede că domnul Antonescu este un fel de Nelson Mandela, un lider al libertăţii, luptând din greu cu cea mai neagră tiranie. Situaţie care ar îndreptăţi, nu-i aşa, discursuri dure, revoluţionare chiar. Aşadar, domnul Antonescu spune despre şeful statului şi PDL că ar fi “umflături maligne”, “malformaţii” ale politicii româneşti. De aceea, eliminarea respectivilor duşmani ar deveni, citez, “necesară şi igienică”.
Pe de altă parte, acelaşi domn Antonescu trimite bezele către PSD, visând la guvernări glorioase împreună. Numai să scape de Băsescu şi PDL. Care, evident, nu sunt nici de dreapta măcar. Nu contează enormul program de reforme la care s-au angajat aceştia. Cota unică, măsurile din sistemul bugetar n-au nici o relevanţă. Şeful PNL s-ar simţi mai confortabil cu PSD. Cu democraţia lui Adrian Năstase şi cu viziunea economică lamentabilă a domnului Ponta. Cu ei ar face “revoluţia bunului simţ”. Cu ei şi cu proprii amici din partid, care sunt valabili numai dacă nu i-au mai fost fideli domnului Tăriceanu.
Desigur, până la un punct, liderul PNL poate fi înţeles. E în opoziţie, are nevoie să arate că e important şi de aceea vorbeşte aspru. Critică guvernanţii şi promite vremuri mai bune. E dreptul său. Totul e să nu se îmbete cu 3 sondaje şi cu mirajul puterii. Să nu uite că n-a reformat nimic la el în partid şi că PSD speră deja într-o guvernare socialistă. În acelaşi timp, şi PDL e departe de a fi perfect. Totuşi, cred că e mult mai dispus să-şi corecteze erorile. Şi infinit mai compatibil pentru apropierea de liberali. Iar în politică, lucrurile se schimbă nebănuit de repede. Ca urmare, domnilor liberali, nu daţi foc la punţi. Nu provocaţi resentimente inutile, imposibil de uitat în viitor. Noi nu vom dispărea. Ba chiar am putea guverna împreună mai devreme decât pare acum. Este motivul pentru care trebuie să dăm cu toţii dovadă de realism şi temperanţă. Pentru că, la fel ca noi, şi dumneavoastră aveţi de reînvăţat simţul măsurii.
Senator PDL
Prof. univ. dr. Dumitru OPREA
Tags: guvernare de dreapta, Ionel Bratianu, PDL, PNL, PSD
cineva a spus aseara la TV ceva foarte justificat. Basescu si guvernul al carui imparat este domnia sa, au facut numai tampenii in tara asta. Si e adevarat. NIMIC. Absolut nimic n-au facut cei de la putere. Bun, acuma, dupa ce tara este aproape de razboi civil, PDL are tupeu sa incerce sa faca o alianta cu alte mari partide, poate chiar acestia sa numeasca un prim ministru.
Si tot domnul spunea marele adevar. Cum sa aiba o legatura vreun partid cu PDL cand acestia au dus tara de rapa. Ca, facand o mica alianta cu vreun alt mare partid, ex PNL, sa-si spele pacatele, si in 2 ani sa le fie uitate de tot. Ei bine, nimeni nu vrea sa-si asume responsabilitatea pt ce se intampla acuma, datorita celor care au guvernat tara, al carui imparat suprem e micul Napoleon din Romania (stiti voi care).
Deci PDL, si domnul Oprea (care niciodata nu-si asuma raspunderea ci da vina pe oricine in afara de slaba lui capacitate de a realiza ceva – vezi declaratiile de dupa pierderea alegerilor locale pt primariat) vor sa scape de raspundere. Nu pot !!! Sunteti vinovati cu totii, pt incompetenta. !!! Scurt. Nu mai visati frumos sa aruncati vina le altii. Ca nu se poate.