Declaraţie politică, depusă în scris la Senatul României, 6 septembrie 2010
Repatrierea forţată a unor rromi nomazi din ţările europene nu este o problemă nouă. Sunt arhicunoscute dezbaterile aprinse din anii trecuţi în care astfel de expulzări au fost întreprinse în Italia, Spania şi alte state ale UE. La fel este şi acum, în cazul evenimentelor din Franţa. Politicieni, guverne şi asociaţii civice de pretutindeni aruncă acuze în toate părţile, încercând să stabilească un vinovat în toată această dramă socială. Din nefericire, şi de această dată, responsabilitatea este aruncată de la unii la alţii. Preşedintele Franţei alungă rromii din considerente politice, ignorând faptul că aceştia se pot întoarce oricând. Nomazii pozează în victime, deşi unii dintre ei provoacă grave probleme sociale şi de securitate publică acolo unde îşi instalează taberele. La rândul lor, politicienii români şi asociaţiile civice acuză măsurile domnului Sarkozy şi atât. Nu vin cu nici o soluţie la necazurile cetăţenilor francezi siliţi să suporte o situaţie profund neplăcută.
Prin urmare, vedem doar discursuri radicalizate şi nici un angajament concret pentru rezolvarea pe fond a situaţiei. Căci, dintr-o imensă ipocrizie, nimeni nu îşi pune deschis întrebarea fundamentală: au guvernele naţionale sau Comisia Europeană soluţii la problema nomazilor? Până acum, toate tentativele s-au pierdut în discuţii nesfârşite. Oficialii, sociologii ori ziariştii implicaţi nu reuşesc în final decât să se lamenteze de complexitatea problemei. Apoi, guvernele sau UE alocă sume imense de bani care se risipesc fără nici un rezultat concret. Mai grav, chiar Comisia Europeană îşi declină competenţa în acest domeniu, fiind incapabilă până acum să-şi depăşească imobilismul birocratic şi limitările de viziune.
Aşadar, ce e de făcut? Iată marea întrebare la care mulţi au renunţat chiar să mai caute un răspuns. Rromii nu pot fi doar alungaţi dintr-un loc în altul. Cei care îi conduc şi le ordonă actele de vandalism, hoţie, cerşetorie trebuie să fie pedepsiţi conform legilor din comunitatea în care îşi duc traiul, să fie izolaţi de grupurilor lor infracţionale. Comportamentul antisocial al unora dintre ei nu mai poate fi acoperit cu recursul excesiv la toleranţă. Artificiile legislative, cum este acela al schimbării denumirii de ţigani în rromi sau invers, nu duc decât la confuzie identitară chiar în rândul comunităţii respective. În schimb, e nevoie de planuri concrete care să implice atât Uniunea Europeană, autorităţile naţionale, locale, cât şi organizaţiile neguvernamentale. Avem trebuinţă de o viziune pe termen lung, cu paşi concreţi şi responsabilităţi clar atribuite. Asistenţa socială nesăbuită s-a dovedit deja ineficientă şi păguboasă. Fără implicarea tuturor nu vom realiza nimic.
De aceea, este necesar ca intervenţia financiară în comunităţile rrome să fie neapărat legată de dezvoltarea unor proiecte economice locale. Numai printr-o astfel de dezvoltare durabilă putem spera la evoluţii pozitive. Posibilitatea câştigării decente a existenţei va fi legată automat de imprimarea unui cult al muncii, de obligativitatea educaţiei şi de reevaluarea tradiţiilor culturale în raport cu exigenţele civilizaţiei moderne. Numai prin perseverenţă în această direcţie putem spera cu toţii în schimbarea condiţiei nefericite a majorităţii rromilor. Iar dacă responsabililor UE le lipseşte încă preocuparea pentru această problemă, poate că executivul şi europarlamentarii noştri ar putea să le-o impună mai repede. Şi chiar dacă tot acest drum este lung şi extrem de dificil, avem datoria să-l începem noi, acum. Mai ales că nu avem nici o scuză că nu l-am început încă de ieri.
Senator PDL
Prof. univ. dr. Dumitru OPREA
Tags: expulzare, politica UE, programe sociale, responsabilitate