Vocaţia trădării la PSD

Share

Declaraţie politică în Plenul Senatului României, 13 decembrie 2010

Pe vremea când tovarăşul Iliescu era avansat şi lăudat de “marele tovarăş”, totul era bine şi frumos. Conducătorul era lăudat şi susţinut de tânărul adjunct dornic de ascensiune. Imediat ce lucrurile s-au complicat, protejatul a devenit un neîmpăcat dizident. Într-un final, conturile au fost reglate scurt şi noul lider a preluat tronul. Ulterior, acesta a devenit şablonul, mitul întemeietor al partidelor roşii de la noi – o complicitate interesată, urmată de trădare şi dezicere. Apoi de înfierare şi trimiterea la munca de jos.

Ani mai târziu, lui Ion Iliescu i-a urmat Mircea Geoană. După o ascensiune fulminantă sub aripa noului lider postdecembrist, înfrângerea acestuia în alegeri a adus şi trădarea. E memorabilă scrisoarea către preşedintele Constantinescu în care fostul secretar al PCR devenea brusc pentru ambasadorul Geoană “o stafie a trecutului comunist”. Dar nu era încă timpul său. Mai trebuia trădat şi Adrian Năstase. Tot un perdant de alegeri, lichidat politic noaptea, într-o reuniune de gaşcă, la un hotel obscur. De data aceasta, fără perioadă de dizidenţă. Istoria răfuielilor roşii a continuat apoi cu însuşi Geoană. Linguşit şi slujit fără crâcnire până în ultima clipă, a fost aruncat din funcţie în secunda în care n-a mai fost profitabil. Garda pretoriană şi-a omorât împăratul de carton şi i-a luat locul. În zilele acestea, vedem înfierarea şi dezicerea. Tot prin reuniuni de gaşcă, la moteluri şi mai obscure.

Pe moment, trădătorii râd şi se bucură. Înainte, fără protectorii lor, erau nimic. Acum sunt cineva tocmai fiindcă foştii protectori sunt acoperiţi de ruşine. Însă, şablonul politic nu s-a schimbat. Domnului Ponta i se zâmbeşte curtenitor atâta timp cât distribuie puterea. Sfâşierea va veni destul de repede. Chiar dacă oamenii se despart adesea în politică, nicăieri nu-i ca în acest partid. Perdanţii roşii nu se dau niciodată singuri la o parte, iar găştile roşii nu respectă cu adevărat pe nimeni. Aşadar, spectacolul trădării va fi rejucat cu acelaşi sadic scenariu. E doar o chestiune de timp şi de hotel.

Senator PDL
Prof. univ. dr. Dumitru OPREA

Tags: , ,

Leave a Reply