Au mai fost ani grei, cu petiționari insistenți, dar vremuri ca acum parcă n-am prins niciodată. Copiii sunt mereu decenți – cer un joculeț, o mașinuță și gata, sunt mulțumiți. Ca domnul Cheltuilă nu e însă nimeni. Mi-a aținut calea luni în șir cu mâna întinsă, niciodată sătul de ce i se pune în desagă.
Martoră mi-e Snegurocika pentru tot ce am putut să-i dau pe lumea asta: milioane de euro cu scadență la sfântu’ așteaptă, păcură, bani pentru alte asfaltări-fantomă, noi șine de tramvai, alte spectacole omagiale. Dar oricât i-aș da, tot nu-i de ajuns. Hohotește mereu că-i năpăstuit, că nu-i ajunge, că a făcut gropi în tot orașul și trebuie acum să le umple.
Eu sunt om bătrân, un pensionar al ghețurilor, așa că știu ce-nseamnă să n-ai. Devine supărător să-i dai pomană într-una, vreme de 9 ani, iar el să doarmă la gura sobei și să nu dea semne de hărnicie decât atunci când pretinde ceva. Parcă m-am săturat. Pe drumurile astea proaste, o să mă aventurez pentru ultima oară în orașul-șantier. Și-o să-i las domnului Cheltuilă, la poartă, doar multă sănătate, că de tichete și alte lucrări cu dedicație a avut el grijă. Și să nu mai ceară timp pentru alte mari proiecte, că mă las de binefaceri și aduc pe altul la Palatul Roznovanu.
Tags: cheltuieli, iasi, Mos Gerila, Palatul Roznovanu
Excelent. Un fel de uppercut de dreapta:). Si poate Mos Gerila isi pune in aplicare planul ca sa ne scape de Jiji de Dorohoi.