Blogul şi Globul

Share

Lumea se aplatizează. Thomas Friedman a împânzit-o cu cartea cea mai bună a anului 2005, The World is Flat, apărută şi la noi cu titlul Pământul este plat. Sensul aplatizării este acela de înlesnire a accesului pe o piaţă globală a oricărui individ care are idei şi ştie să le valorifice. Se conturează astfel teoria că indivizii geniali pot deveni pericole, pe o piaţă concurenţială pe care până acum jucau doar marii actori, ei fiind mari corporaţi, mari trusturi de presă, mari alianţe de interese economice, sociale, politice, culturale, sportive, religioase, etc. Totul devine posibil, datorită progreselor fantastice din domeniul tehnologiilor informaţionale şi de comunicaţie, dar şi al mentalităţilor privind comunicarea.

Globul şi blogul dau dureri de cap chiar şi celor care vor să fie la modă oricum. Şi totuşi, gura “păcătosului” adevăr grăieşte. De la rima cu poporul şi televizorul la blog-glob se înregistrează un salt imens pe planul virusării indivizilor. Important este cu ce ieşi pe un blog vizibil pe întregul glob. Cui vrei să te adresezi ? De ce? Când? Cum?

Sâmbătă 16 februarie pun capăt celor 8 ani ca rector al Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. În acest timp, câteva zeci de mii de tineri şi-au finalizat studiile de licenţă, masterat sau doctorat. Alte cîteva zeci de mii sunt încă în şcoală. Globalizarea, dar mai ales situaţia neincitantă din ţară contribuie zilnic la răspândirea lor pe tot globul. Lor, în primul rând, le deschid acest jurnal, pentru a ne deschide reciproc sufletele. Pe o astfel de cale, cei de lângă noi şi cei de la marginea lumii sunt la fel de aproape.

Am trăit la ţară, m-am împlinit la oraş, am întâlnit mulţi oameni din lumea largă, am fost înţeles, am fost ajutat, i-am înţeles şi ajutat, totul fiind posibil prin modul vremurilor trecute de a comunica. O voi face în continuare, dar şi pe această nouă cale.

În limbajul minerilor… de informaţii, vă urez BLOG BUN!

Dumitru Oprea