Archive for the ‘Colegiul Senat nr. 5’ Category

Activitatea senatorului Dumitru OPREA, iunie 2011

Saturday, July 2nd, 2011
Share

1. Activitate în Circumscripţia electorală
• Audienţe la biroul parlamentar. Tipuri de probleme ridicate de persoanele care au solicitat audienţe:
• locuri de muncă;
• ajutoare financiare, alimentare etc.
• despăgubiri pentru proprietăţile revendicate;
• decontări asigurări de sănătate;
• propuneri privind sistemul de salarizare în sănătate;
• problema penalităţilor calculate de Termoservice pentru la datoriile asociaţiilor de locatari;
• Transmiterea de adrese şi cereri pentru oferirea de soluţii de către instituţiile abilitate, în funcţie de problemele ridicate la audienţe şi care nu se încadrează în competenţa biroului senatorial: Casa Judeţeană pentru Asigurări de Sănătate, Sindicatul Sanitas Iaşi – Spitalul Socola, ANRP.
• Deplasări, în colegiul 5, pentru discutarea problemelor pe care le ridică locuitorii.
• Participare la lansarea ziarului online Ora de Iaşi, 16.06.2011
• Participare la sfinţirea Bisericii din Belceşti, 19 iunie 2011
• Participarea la emisiuni ale studiourilor de radio şi televiziuni locale şi centrale, respectiv Radio Iaşi (La zi în viaţa partidelor parlamentare, Martor), Radio România Actualităţi (Antena partidelor politice), Antena 1 Iaşi (City Puls), TeleM (Extemporal la democraţie, Linia Întâi).
• Apariţii în presa scrisă şi online (Buna Ziua Iaşi, Evenimentul de Iaşi, Flacăra Iaşului, IasiTV Life, Ieşeanul, InfoMulticast, Politica Locala, JurnalVirtual.ro, Machiavelli.ro, Monitorul, NewsIasi, Ziarul de Iaşi, EduManager, Iasi Plus).

2. Activităţi în Parlament
2.1 Participare la lucrările în Plenul Senatului
Datele şedinţelor în plen: 1, 6, 8, 14, 15, 20, 22, 27, 28, cu următoarele intervenţii:
• declaraţie politică cu titlul „Politicienii români şi e-democraţia”” (1 iunie 2011)
• întrebare adresată Ministerului Educaţiei: ”Ministerul Educaţiei ar trebui să clarifice finanţarea investiţiilor din universităţi” (6 iunie 2011)
• declaraţie politică cu titlul: „Limitarea deficitului  prin Constituţie, proba de foc a opoziţiei” (8 iunie 2011)
• privind Propunerea  legislativă  pentru  declararea Municipiului Constanţa „Oraş-Martir” (14 iunie 2011)
• întrebare adresată Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului: „Este normal cumulul de funcţii al coordonatorului polului de creştere Iaşi?” (14 iunie 2011)
• declaraţie politică depusă în scris cu titlul: „Reforma administrativă se poate aplica şi consiliilor locale” (15 iunie 2011)
• întrebare adresată Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărie Comunală: „Neregulile privind plata încălzirii termice trebuie eliminate” (20 iunie 2011)
• declaraţie politică având ca titlu „Republica Moldova trebuie susţinută acum mai mult ca niciodată” (22 iunie 2011)
• declaraţie politică având ca titlu „Asta ne mai lipsea – blocarea fondurilor UE!” (28 iunie 2011)
• întrebare adresată Agenţiei Naţionale Antidrog ”Clarificarea datelor statistice privind consumatorii de droguri şi substanţe etnobotanice” (28 iunie 2011)
2.2 Participare la lucrările Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii: 1, 6, 7, 8, 14, 15, 20, 21, 22, 27, 28 iunie 2011
2.3 Participare la lucrările Comisiei pentru Afaceri Europene: 1, 8, 15, 21, 27 iunie 2011

Admin

Activitatea senatorului Dumitru OPREA, mai 2011

Friday, June 3rd, 2011
Share

1. Activitate în Circumscripţia electorală
• Audienţe la biroul parlamentar. Tipuri de probleme ridicate de persoanele care au solicitat audienţe:
• locuri de muncă;
• ajutoare financiare, alimentare etc.
• despăgubiri pentru proprietăţile revendicate;
• abuzuri ale primăriei în privinţa punerii în posesie a terenurilor câştigate în instanţă;
• propuneri privind îmbunătăţirea legislaţiei referitoare la efectuarea lucrărilor în regie proprie
• problema penalităţilor calculate de Termoservice pentru datoriile asociaţiilor de locatari şi modul de calcul al căldurii în pauşal;
• consiliere în privinţa accesării fondurilor nerambursabile.
• Transmiterea de adrese şi cereri pentru oferirea de soluţii de către instituţiile abilitate, în funcţie de problemele ridicate la audienţe şi care nu se încadrează în competenţa biroului senatorial: Prefectura Judeţului Iaşi, Comisia de Petiţii a Senatului României, ANRP.
• Deplasări, în colegiul 5, pentru discutarea problemelor pe care le ridică locuitorii.
• Participare la şedinţa organizată de Prefectura Iaşi în legătură cu modernizarea zonei de agrement Ciric, la care au luat parte reprezentanţii de la Inspectoratul Teritorial pentru Regim Silvic şi Vânătoare (ITRSV) Suceava, de la Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Iaşi, Primăria Iaşi (12 mai 2011)
• Continuarea acţiunilor de stopare a defrişării pădurii Ciric.
• Participarea la emisiuni ale studiourilor de radio şi televiziuni locale şi centrale, respectiv Radio Iaşi (La zi în viaţa partidelor parlamentare, Martor), Radio România Actualităţi (Antena partidelor politice), Antena 1 Iaşi (City Puls), TV Bit (Vizibil-invizibil).
• Apariţii în presa scrisă şi online (AgerPres, Buna Ziua Iaşi, Evenimentul de Iaşi, Flacăra Iaşului, IasiTV Life, Ieşeanul, InfoMulticast, Politica Locala, JurnalVirtual.ro, Machiavelli.ro, Monitorul, NewsIasi, Ziarul de Iaşi, 24 de ore, EduManager, Iasi Plus).

2. Activităţi în Parlament
2.1 Participare la lucrările în Plenul Senatului
Datele şedinţelor în plen: 2, 4, 9, 11, 16, 18, 23, 25, 30, cu următoarele intervenţii:
• întrebare adresată comisarului general al Gărzii Naţionale de Mediu: „Respectarea legislaţiei de mediu în cazul Proiectului de modernizare a zonei de agrement Ciric, Iaşi” (2 mai 2011)
• declaraţie politică cu titlul „Bugetul socialiştilor utopici” (4 mai 2011)
• privind Propunerea legislativă privind standardele de cost în domeniul diagnosticului clinic de laborator (4 mai 2011)
• privind Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (4 mai 2011)
• privind Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (4 mai 2011)
• privind Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 29/2011 privind reglementarea acordării eşalonărilor la plată (9 mai 2011)
• întrebare adresată Ministerului Dezvoltării Regionale şi turismului: ”Situaţia  proiectelor din cadrul Programului Operaţional Regional (POR) la nivelul municipiului Iaşi” (9 mai 2011)
• declaraţie politică cu titlul: „România trebuie să-şi apere drepturile pe piaţa europeană a muncii” (11 mai 2011)
• privind Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/2011 privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2010 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare a infrastructurii (11 mai 2011)
• întrebare adresată Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale: „Posibilitatea apelării la zilieri de către persoanele fizice” (16 mai 2011)
• declaraţie politică depusă în scris cu titlul: „Codul muncii – fapte versus propaganda USL” (18 mai 2011)
• întrebare adresată Ministrului Sănătăţii: „Cum poate fi rezolvată situaţia salariaţilor de la Spitalul de Psihiatrie Socola, Iaşi?” (23 mai 2011)
• întrebarea adresată Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului: „Admiterea la master, sub semnul întrebării?” (23 mai 2011)
• declaraţie politică având ca titlu „Reprezentarea sporită a femeilor în politică, o dezbatere la nivel internaţional” (25 mai 2011)
• întrebare adresată Ministerului Dezvoltării Regionale şi turismului: “Criterii de includere a judeţelor în posibilele finanţări europene pentru reabilitări termice” (30 mai 2011)

2.2 Participare la lucrările Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii: 2, 3, 9, 10, 11, 16, 17, 23, 24, 25, 30, 31 mai 2011

2.3 Participare la lucrările Comisiei pentru Afaceri Europene: 3, 10, 17, 24 mai 2011

2.4 Participare la lucrările Biroului Permanent al Senatului: 16 mai 2011

2.5 Alte activităţi privind activitatea în Senat
• Participarea la seminarul „Rolul partidelor politice în procesul politic” organizat de Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare Europeană (OSCE) şi Biroul pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (ODIHR), Varşovia (18-20 mai 2011).

Admin

Ministerul Dezvoltării trebuie să clarifice situaţia proiectelor depuse de Primăria Iaşi în cadrul POR

Tuesday, May 10th, 2011
Share

Comunicat de presă

Senatorul Dumitru Oprea solicită Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) să prezinte situaţia proiectelor depuse de Primăria Iaşi în cadrul Programului Operaţional Regional.

Într-o întrebare adresată luni, 9 mai 2011, Ministrului MDRT, doamna Elena Udrea, parlamentarul ieşean a evidenţiat faptul că există numeroase discuţii asupra modului în care se repartizează fondurile în cadrul POR. Iaşul este unul dintre oraşele încadrate la categoria poli urbani de creştere, pentru care a fost stabilită suma de aproape 112 milioane euro. În aceste condiţii, autorităţile locale ieşene speculează pe marginea modului de alocare a fondurilor. De asemenea, caută scuze pentru lipsa veniturilor necesare acoperirii contribuţiei proprii pentru proiectele depuse.

Drept urmare, senatorul Oprea i-a solicitat Ministrului să comunice câte proiecte au fost depuse şi aprobate pentru municipiul Iaşi, în ce stadiu se află acestea şi care este valoarea lor.

Birou Senatorial Dumitru OPREA

Activitatea senatorului Dumitru OPREA, aprilie 2011

Monday, May 2nd, 2011
Share

1. Activitate în Circumscripţia electorală
• Audienţe la biroul parlamentar. Tipuri de probleme ridicate de persoanele care au solicitat audienţe:
• locuri de muncă;
• ajutoare financiare, alimentare etc.
• despăgubiri pentru proprietăţile revendicate;
• problema blocării posturilor în învăţământul superior;
• abuzuri ale primăriei în privinţa punerii în posesie a terenurilor câştigate în instanţă;
• problema penalităţilor calculate de Termoservice pentru la datoriile asociaţiilor de locatari, care ajung să fie mai mari decât datoriile;
• consiliere în privinţa accesării fondurilor nerambursabile.
• Transmiterea de adrese şi cereri pentru oferirea de soluţii de către instituţiile abilitate, în funcţie de problemele ridicate la audienţe şi care nu se încadrează în competenţa biroului senatorial: Prefectura Judeţului Iaşi, Comisia de Petiţii a Senatului României.
• Deplasări, în colegiul 5, pentru discutarea problemelor pe care le ridică locuitorii.
• Participare la ceremoniile organizate de Prefectura Iaşi cu ocazia Zilei veteranilor de război, Zilei forţelor terestre şi Ziua Infanteriei Române (29 aprilie 2011)
• Continuarea acţiunilor de stopare a defrişării pădurii Ciric.
• Participarea la emisiuni ale studiourilor de radio şi televiziuni locale şi centrale, respectiv Radio Iaşi (La zi în viaţa partidelor parlamentare, Martor), Radio România Actualităţi (Antena partidelor politice).
• Apariţii în presa scrisă şi online (AgerPres, Buna Ziua Iaşi, Evenimentul de Iaşi, Flacăra Iaşului, IasiTV Life, Ieşeanul, InfoMulticast, Politica Locala, JurnalVirtual.ro, Machiavelli.ro, Monitorul, NewsIasi, Ziarul de Iaşi, 24 de ore, EduManager, Iasi Plus).

2. Activităţi în Parlament
2.1 Participare la lucrările în Plenul Senatului
Datele şedinţelor în plen: 4, 6, 11, 13, 18, 20, 26, 27, cu următoarele intervenţii:
• privind Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2011 pentru stimularea  înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri (4 aprilie 2011)
• întrebare adresată adresată domnului  Traian-Constantin Igaş, ministrul administraţiei şi internelor: „Cum poate fi obligat un primar să aplice Legea nr. 15/2003” (4 aprilie 2011)
• declaraţie politică cu titlul „USL trebuie să-şi asume public Pactul Euro Plus” (6 aprilie 2011)
• întrebare adresată Ministerului Sănătăţii „Ce se întâmplă cu centrele de permanenţă pentru asigurarea asistenţei medicale primare?” (11 aprilie 2011)
• declaraţie politică, depusă în scris, cu titlul „Liberalii continuă dezinformarea – pe tema fondurilor europene” (13 aprilie 2011)
• întrebare adresată Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică: „Suportul autorităţii pentru transferul inovaţiilor în practică” (18 aprilie 2011)
• declaraţie politică cu titlul „România are datoria de a ajuta activ aspiranţii la integrarea în UE” (20 aprilie 2011)
• prezentarea Rapoartelor Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii asupra petiţiilor primite în trimestrele III, IV şi în semestrul II ale anului 2010 (20 aprilie 2011)
• privind Proiectul de lege pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei (20 aprilie 2011)
• întrebare adresată Ministerului Dezvoltării Regionale şi turismului: ”Situaţia proiectelor de investiţii pentru drumuri în judeţul Iaşi” (26 aprilie 2011)
• declaraţie politică cu titlul: „Sporirea  securităţii alimentare trebuie să fie prioritate naţională pentru România” (27 aprilie 2011)
• privind Propunerea legislativă privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la CEC Bank înainte de anul 1990 şi şi-au transferat aceste depozite la BRD – Groupe Société Générale în anul 1991 în vederea achiziţionării de autoturisme DACIA (27 aprilie 2011)
• privind Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1/03.01.2008

2.2 Participare la lucrările Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii: 4, 5, 11, 12, 18, 19, 27 aprilie 2011

2.3 Participare la lucrările Comisiei pentru Afaceri Europene: 5, 12, 19 aprilie 2011

2.4 Participare la lucrările Biroului Permanent al Senatului: 4, 11, 18 aprilie 2011

2.5 Alte activităţi privind activitatea în Senat
• Participarea la reuniunea Balcanii de Vest – către o Europa mai integrată, organizata sub egida PE. Întâlnire de lucru în cadrul grupului PPE, Bruxelles (13-14 aprilie 2011)

Admin

Inspectoratul în Construcţii descoperă încălcări ale legii de către Primărie la Ciric!

Wednesday, April 13th, 2011
Share

Scandalul planurilor de defrişare a pădurii de la Ciric se transformă într-o situaţie plină de complicaţii legale pentru Primărie. Astfel, după toate demersurile pe care le-am făcut, Prefectura a solicitat Inspectoratului Judeţean în Construcţii (IJC) să facă un control în cazul Ciric. Controlul a avut ca scop verificarea respectării legalităţii la emiterea Autorizaţiei de Construire nr. 1097/10.09.2009, emisă de Primăria Municipiului laşi, pentru “Modernizare, reabilitare şi amenajare Zona de agrement Ciric”.

Răspunsul Inspectoratului nu lasă loc de dubii. Prin verificările efectuate s-au constat următoarele:
1. „Nerespectarea prevederilor Anexei nr. 1 Conţinutul – Cadru al documentaţiei tehnice ( D.T.) pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii din Legea nr. 5011991 (…), în speţă lipseşte acordul de mediu pentru proiectul de defrişare în scopul schimbării destinaţiei terenului, respectiv pentru împădurirea terenurilor pe care a existat anterior vegetaţie forestierăMai mult, prin adresa cu nr.1777/23.03.2011, IJC laşi recomandă neatacarea lucrărilor până la clarificarea acestor aspecte”.

2. Scopul eliberării Certificatul de Urbanism nr. 5494 din 19.11.2008 pentru: “Zona agrement Ciric”, nu coincide cu obiectul cererii pentru care a fost emis Autorizaţia de Construire nr. 1097 din 10.09.2009 efectuarea lucrărilor de “Modernizare, reabilitare şi amenajare Zona de Agrement Ciric “

Faptele constituie contravenţii conform cap. III , art. 26. (…) din Legea nr. 50/1991 şi se vor sancţiona cu amendă (…) de la 5.000 lei la 30.000 lei funcţionarii publici, potrivit atribuţiilor stabilite de lege.

Prezenta constituie sesizarea expresă a lnstituţiei Prefectului Judeţului laşi pentru ca, în conformitate cu prevederile art.12, aliniat (1) din Legea nr. 50/1991 (…) să cereţi, după caz, instanţei de contencios administrativ, anularea acestei autorizaţii de construire emisă cu încălcarea prevederilor legale”.

Aceste noi dovezi ale încălcării legii de către Primăria domnului Nichita se adaugă celor sesizate şi de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), instituţie care soma Primăria să nu construiască abuziv pe proprietăţile câştigate definitiv şi irevocabil în instanţă de persoane particulare, avertizând că un asemenea abuz constituie infracţiunea de abuz în serviciu, conf. art. 246 Cod Penal. Tot ANRP îl avertiza pe Primar că expune România la pierderea sigură a unui proces la CEDO pentru abuz contra proprietăţii private.

Sperăm aşadar că, dacă nu din bun simţ, măcar de frica legii, domnul Nichita Gheorghe se va opri din acest elan distructiv. Repet a câta oară: proiectul Ciric poate fi construit foarte bine pe terenuri alăturate pădurii Ciric. De aceea, lăsaţi drujbele jos domnule primar! Nu vă jucaţi iar cu legea, că ulciorul nu merge de multe ori la apă!

Încă aştept să învingă raţiunea

Saturday, April 9th, 2011
Share

Am tot sperat ca aceste alegeri municipale la PDL Iaşi să fie un moment de apropiere. Avem bătălii mai importante de dat decât să ne atacăm între noi. Politica la români are însă metehnele ei. Poate este explicaţia pentru care au existat grupuri de presiune în sală, false lovituri de teatru, exprimarea de frustrări personale şi contestări absurde.

Dincolo de acestea, au fost lucrurile bune. Candidaţii şi-au prezentat intenţiile. A devenit clară nevoia de a lupta deschis, fără compromisuri, cu administraţia Nichita. La fel ca şi obligaţia de a veni cu proiecte concrete pentru oraş, cu o comunicare mai bună în exterior. Din fericire, la vot, s-a ales soluţia cea mai raţională. Oricât de amară ar fi dezamăgirea unora, sper să le revină luciditatea şi să-şi susţină noul preşedinte în mandatul său. Mai ales că nu este timp de pierdut.

Chiar dacă urmează alegerile naţionale şi la nivel de judeţ, cea mai importantă bătălie a PDL Iaşi este cu adversarii din opoziţie. În condiţiile în care, după reformele dificile ale guvernului, sondajele sunt departe de a ne avantaja. De aceea, fără un efort unit, şansele de repetare a unor succese electorale, obţinute până acum, scad. Motiv pentru care, apelul la unitate, de la finalul discursului lui Marius, devine o prioritate. E o mână întinsă celor prea supăraţi azi ca să mai arate fair-play. Cred că este un început necesar pentru ca filiala noastră să vorbească pe aceeaşi voce în marile încercări electorale din 2012.

Tinerii din Iaşi încă speră să fie pusă în aplicare Legea 15 din 2003

Tuesday, April 5th, 2011
Share

Comunicat de presă

Senatorul Dumitru Oprea solicită Ministerului Administraţiei şi Internelor să clarifice condiţiile în care ar putea fi obligată municipalitatea ieşeană să aplice Legea 15 din 2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea de locuinţe proprietate personală.

Într-o întrebare adresată luni, 4 aprilie 2011, ministrului Constantin Traian Igaş, parlamentarul ieşean a reluat problema terenurilor pentru tineri, evidenţiind faptul că, în Iaşi, primarul Gheorghe Nichita tergiversează punerea în aplicare a Legii 15.

Ca urmare, i s-a cerut Ministrului Administraţiei să comunice dacă primăria Iaşi a transmis inventarul anual al terenurilor disponibile, precum şi măsurile ce ar putea fi luate pentru obligarea primăriilor să pună în aplicare această legea.

Birou Senatorial Dumitru OPREA

Adevărul din spatele scandalului Ciric

Sunday, March 20th, 2011
Share

1. Cum a început totul
Am pornit campania pentru apărarea pădurii Ciric când mi-au căzut ochii pe o ştire din presa locală, în care se vorbea despre tăierea pădurii pentru a face loc unei zone de distracţii. Era un lucru care mi-a atras atenţia pentru că, în proiectul iniţial al Primăriei, nu se pomenea nimic de defrişări. Luat la bani mărunţi, am descoperit că acest lucru era ascuns în documente sub sintagma „scoatere din circuitul forestier”. Mai întâi, am crezut că era vorba doar de o barbarie ecologică. În acest sens am şi luat public atitudine. Numai că surpriză! Exact a doua zi, m-am trezit la birou cu domnul Coman, director în Primărie. Era trimis de primarul Nichita să mă convingă ce minunat e de fapt proiectul şi să nu îl mai jenez public în înfăptuirea sa. Evident că nu m-a convins.

Graba cu care mi-a trimis domnul Nichita soli de pace mi-a trezit suspiciuni. În plus, era absolut inexplicabilă încăpăţânarea primarului de a tăia cu orice preţ pădurea. Mai ales că, peste drum de pădure, are zeci de hectare libere, unde poate construi orice şi poate derula proiectul fără probleme. Apoi, pe măsură ce aflam noi date, căutam documente şi solicitam răspunsuri la instituţii publice, suspiciunile s-au accentuat. Până într-o zi, când am primit bomba – o audienţă la cabinetul senatorial.

2. Istoria unui interminabil abuz
Persoana care solicita audienţa venea cu nişte documente grele. Dovedea nici mai mult, nici mai puţin, că, alături de alte persoane, sunt proprietarele de drept ale unei părţi de teren pe care domnul Nichita vrea să-l defrişeze şi să toarne beton. Acest cetăţean se luptă tocmai din 1991 să intre în posesia moştenirii sale de drept. În 1993, Comisia Judeţeană de aplicare a Legii 18/1991 dispune reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren de 5,5 ha în zona Ciric.

Numai că instituţiile care trebuia să-i restituie proprietatea refuză acest lucru. Drept pentru care, moştenitorul mai obţine în 2006 o decizie civilă prin care Comisia municipală de fond funciar era obligată să-l pună în posesie cu terenul şi să-i elibereze titlul de proprietate. Lucru care iarăşi nu se întâmplă. Într-un final, după ani de procese, cetăţeanul respectiv obţine o nouă decizie civilă în 2010, la Tribunalul Iaşi, prin care se reconstituie dreptul de proprietate pe vechiul amplasament. Decizia fiind definitivă şi irevocabilă. Numai că, din nou surpriză: omul descoperă că terenul său fusese luat cu titlu de proprietate de “persoana (!!!) Consiliul Local Iaşi”! Instituţie care, prin primar, a depus o cerere în 2005. Cererea fiind validată în şedinţa de fond funciar în 2007. Cum acest fapt este lovit de nulitate absolută, din punct de vedere legal, domnul Nichita s-a temut să se apuce de tăiat imediat pădurea. Aşa că a cerut lămuriri de la ANRP (Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor), dar abia în iunie 2010, când a primit ultima hotărâre de punere în posesie a proprietarului de drept. Asta în condiţiile în care pentru Ciric există şi alte solicitări de revendicare a terenurilor. Deşi prefectul afirma, în ianuarie 2010, că va ataca titlul de proprietate al Primăriei pe 384 de ha la Ciric, obţinut doar în baza unor referate, ulterior nimic nu s-a mai întâmplat.

3. Consecinţele grave ale ilegalităţilor din cazul Ciric
Răspunsul venit de la ANRP, de care primarul nu a pomenit  niciodată,  este devastator pentru dumnealui. Iată cum sună o parte din acest răspuns: “Instanţa a apreciat probatoriul administrat în cadrul procesului civil de reconstituire a dreptului de proprietate, hotărârea judecătorească rămasă irevocabilă urmând să fie pusă în aplicare de către comisiile de fond funciar şi de către celelalte instituţii publice, întrucât acestea au un caracter obligatoriu şi sunt irevocabile”. Existând şi un termen obligatoriu pentru repunerea în posesie a moştenitorului celor 5,5 ha: 30 de zile.

Mai mult, ANRP dă un avertisment dur pentru primar: “Nesocotirea dispoziţiilor hotărârilor judecătoreşti poate întruni elementul constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 Cod Penal”. Tot ANRP îl avertizează pe domnul Nichita Gheorghe că, în acelaşi timp, prin neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, România se expune la pierderea unui nou proces la CEDO. Şi mai face o precizare primarului: statul român va urmări toate persoanele implicate în aceste abuzuri pentru a le imputa nominal suma pierdută la CEDO.

Cu toate acestea, spre stupefacţia noastră, domnul Nichita a trimis deja firma care a câştigat licitaţia de la Ciric să-şi pregătească şantierul. Astfel că, la ora la care vorbim, drujbele primarului sunt gata să pună la pământ 6 hectare din pădurea Ciric. Tocmai de aceea, să sperăm că autorităţile abilitate se vor sesiza cu privire la aceste ilegalităţi şi să tragă la răspundere persoanele implicate. Nişte persoane care se joacă incredibil cu proprietatea unor oameni, cu patrimoniul Iaşului şi cu libertatea lor.

Dumitru Oprea, ales vicelider al grupului PDL în relaţia cu PE

Thursday, March 3rd, 2011
Share

Comunicat de presă

În plenul Senatului României, din 2 martie 2011, grupul parlamentar PDL a anunţat faptul că Senatorul Dumitru Oprea a fost ales vicelider al grupului pentru relaţia cu Parlamentul European, grupul Partidului Popular European. În aceeaşi şedinţă, Dumitru Oprea a fost numit membru al noii Comisii Permanente pentru Afaceri Europene din Senat.

Prin noua sa poziţie, parlamentarul ieşean doreşte să dinamizeze rolul PDL în rândul popularilor europeni.  Astfel, Dumitru Oprea consideră că interesele României pot fi promovate mult mai eficient prin relaţiile partidelor cu grupurile de afiliere doctrinară din Parlamentul European.

Această funcţie vine în întâmpinarea recentului angajament al PPE privind întărirea legăturilor dintre Parlamentul European şi parlamentele naţionale, în contextul Tratatului de la Lisabona.

Birou Senatorial Dumitru OPREA

Activitatea parlamentară şi pe site-ul IPP

Wednesday, March 2nd, 2011
Share

Site-ul www.alesiivoteaza.ro al Institutului pentru Politici Publice (IPP) cuprinde informaţii despre activitatea mea din Parlament, dar şi a celorlalţi colegi. Dacă doriţi să primiţi săptămânal informaţii despre prezenţa mea la lucrările din plenul Senatului sau despre iniţiativele legislative, trebuie să vă creaţi un cont şi să vă înscrieţi pentru a primi astfel de date. Accesând pagina mea din acest site aici şi creându-vă un cont (a se vedea indicaţiile din partea stângă a paginii!), urmează să primiţi săptămânal noutăţi, prin e-mail, despre activitatea mea parlamentară la Bucureşti.

Informaţiile site-ului IPP sunt oficiale şi provin din datele afişate pe site-urile celor două Camere ale Parlamentului.

Prof. univ. dr. Dumitru Oprea
Senator PDL Colegiul 5 Iaşi