Archive for the ‘Craciun’ Category

Crăciun minunat!

Saturday, December 24th, 2016
Share

Craciun binecuvantat!

Thursday, December 24th, 2015
Share

  

Să întâmpinăm Nașterea Domnului cu speranță și generozitate!

Sărbătoarea de Crăciun să ne poarte gândurile catre un An Nou plin de sănătate și împliniri, alături de cei dragi!

La mulți ani!

Crăciun cu bucurii!

Tuesday, December 24th, 2013
Share


Nașterea Domnului să aducă bucurie și liniște sufletească în fiecare casă!

Sărbători pline de speranță și generozitate!

Sărbători în tihnă și bucurie

Monday, December 24th, 2012
Share

Sărbători pline de generozitate și speranță!

Friday, December 23rd, 2011
Share

Ambiția a învins regulile plugușorului

Friday, December 31st, 2010
Share

Aveam un pic peste șase anișori. În ultima zi a anului, dis-de-dimineață, pe un întuneric negru ca smoala, zeci de copii au venit cu plugușorul la fereastra casei noastre. Fiecare urător, prin straiele populare îmbrăcate, și fiecare plugușor, prin obiectele luate din casa părintească pentru împodobirea lui, erau elemente esențiale de personalizare a familiei. Cu plugușorul aveau voie să meargă doar băieții, câte doi, până la finalizarea școlii generale. După aceea, ei puteau să meargă cu Plugul, cu Capra, cu Iordanul sau cu Strigatul Fetelor la Lasătu’ Secului.

Bucuria cu care întâmpinasem urătorii în anii anteriori se transformase într-o mare tristețe. Și eu voiam să merg cu plugușorul, numai că nu-l aveam pregătit. Ce-i drept, nici ai casei nu mă încurajau să merg, fiindcă eram prea mic. Nu aveau suficientă încredere că putem să ne apărăm de câinii din curțile în care intram și nici să fugim atât de iute cât să scăpăm de cei mari pentru a nu ne rupe plugușorul. Așa începeam să trăim într-un mediu concurențial.

Cu ochii plini de lacrimi, îngânam, odată cu colindatorii, toate colindele cântate de aceștia. Le învățasem, pe la 4-5 ani, de la bunicii, părinții, unchii sau vecinii mai bătrâni ai noștri. Era o mândrie a casei ca, atunci când eram foarte mici și aveam musafiri, să spunem poezii sau să cântăm ceva, îndeosebi colinde. Ne mai alegeam și noi cu câte o ciocălățică, o bomboană sau un bănuț. Nu-mi puteam înăbuși durerea ratării debutului de colindător profesionist. Am inceput să plâng, mai ales când la fereastră a apărut fratele meu, cu trei ani mai mare decât mine, însoțit de un grup de plugușoare, dintre care i-am recunoscut pe Mielu Hecu, Nică a lu’ Cârcâiac, Costel Jateu, Chivu Duduloanca, toți mai mari decât mine.

Ai mei, întristați nevoie mare, dar îndeosebi tata mare și mama, mi-au promis că mă vor ajuta să-mi fac un plugușor, ca să am și eu cu ce să mă joc prin casă. Partea cealaltă, adevărată, a mersului cu plugușorul prin sat, era practic pierdută.

Cu un bun prieten, frate de suferință, din “leatul”meu, dotați cu o toporișcă, am plecat la lunca gârlei. Acolo am găsit sângerul care se bifurca frumos, numai bun de schelet pentru finalizarea proiectului nostru. De nu l-am fi luat noi atunci, cu siguranță altcineva pusese ochii pe el ca peste câțiva ani să-l facă furcoi pentru fân și paie. Și aici funcționa concurența.

Ajunși acasă, am început să colectăm cele necesare împodobirii. Am găsit, mai întâi, sârma care să țină cele două brațe de lemn încovoiate, numite de noi coarne. Dar și un fel de crăcană ce să asigure distanțarea lor și menținerea în poziția asta pentru mai mult timp. La ele am adăugat iconița, mărgelele, betele din in, cu motive populare, oglinjoara rotundă a sticlei de lampă din casă, busuioc sfințit, din cel ținut tot anul la icoana mare din casă sau la grindă, zurgălăi, clincheței, un fel de clopoței mici de alamă. Nu în ultimul rând, și o broboadă cât mai atrăgătoare cu care se învelea structura de lemn a plugușorului pe trei părți, rămânând vizibilă doar partea din față.
Cei ce respectau cu strășnicie datinile din străbuni, în fața oglinjoarei din interiorul plugușorului, puneau o candelă mică, o feștilă cu seu de oaie sau un suport de lumânărele. Impresia creată și răsplata erau pe măsură de plăcute.

La prânz era gata. Și, cum adică, îl avem și nu-l folosim? Când colindătorii adevărați își încheiaseră misiunea, eu și cu prietenul meu, două ghemotoace încojocite, spărgeam tradiția. Plecam cu plugușorul după prânz, înfruntând nămeți mai mici și câini mai obosiți din cauza celor dinaintea noastră. Am luat satul de la un capăt și l-am cutreierat pe trei sferturi, până spre seară. Aproape că ne-a prins întunericul pe coclauri, dar a meritat. Am avut un success deosebit. Se vedea și după traista plină cu daruri, dar și după buzunarele pline cu bănuții primiți.

Cred și acum că vârsta și credința noastră că suntem băieți mari, destul de descurcăreți, ne-au fost favorabile. Deveniserăm profesioniști, spărgând tiparele.

La Mulți Ani, 2011!

Pomul de Iarnă vs. Bradul de Crăciun

Saturday, December 25th, 2010
Share

Pe vremurile acelea, bradul era pom, iar pomul era de iarnă, nu de Crăciun. Nici Moș Crăciun nu era atât de mediatizat, căci era mai bine promovat Moș Gerilă. Deh, așa ne învăța la școală.

Uneori, totuși, pomul era brad. Da, uneori. Atunci când Moșul mai lăsa în capu’ satului, la Vasilica Blevoaia, câte un brad pentru familia noastră. Asta am aflat-o mult mai tarziu, căci noi pe atunci nu știam multe lucruri. Nici nu aveam interes. Dacă eram cuminți, dacă spuneam cam ce vrem, Moșul ne făcea pe plac. Ne aducea darurile respective. Ce-i drept, aveam dorințe după vremuri.

Moșul însă era drăgălaș. Când știa că n-o să poată veni cu brazi, lăsa vorbă prin sat, cu câteva zile înainte. Oricum, noi eram pregătiți. Tot anul eram colecționari de foițe colorate de staniol. Îndeosebi de la bomboanele fondante, mâncate de noi sau de alții. Alături de caietul de ierbar era și cel cu foițele colectate. Cu ele înveleam nuci de diverse dimensiuni și ieșeau niște globuri de toată frumusețea.

Problema Pomului de Iarnă era una a întregii familii. Din corcodușul mare din curte, până ca noi să fi crescut mai măricei, tata mare tăia o creangă stearpă, cu această ocazie curățând și copacul. Tot el ne confecționa piciorul pomului. Asta până când noi am fost în stare să ne facem unul universal, adaptabil la orice grosime a bradului sau a crengii de corcoduș. Mama ne dădea ață de arnici din mulțimea de pungi în care se aflau tot felul de culori pentru carpetele cusute toată iarna. Ne mai cumpăra și covrigi și covrigei și biscuiți și biscuiței, din ăia cu figurine. Din podul casei luam nuci și coarne uscate, iar din podul porumbarului, dintre straturile de fân scoteam mere și pere parcă atunci culese. Toate acestea se aninau cu gingășie de crenguțele pomului. Din hârtie colorată confecționam steluțe, iar din hârtia creponată făceam beteală. Cu vată ningeam toate crenguțele. Doamne, ce frumusețe ne ieșea!

Într-un an, tata ne-a adus în dar la fiecare dintre noi câte un brăduț de la munte, cam de înălțimea noastră. Numai că ei au fost plantați ca să avem brazi pentru totdeauna. Au crescut odată cu noi. Între timp, la începutul anilor 1960, “ne-am tras curent electric” în casă. Firesc, și brazii au simțit asta, prin împodobirea lor cu noi tehnologii. Oricum, ei au crescut mai înalți decât casa.

Până în urmă cu câțiva ani, de Crăciun, când ne adunam cu toții la casa părintească, ei, cei trei brazi, și părinții noștrii dragi ne așteptau cu brațele întinse. Acum, când privim la vârful brazilor, vedem și privirile mulțumite ale înălțaților la ceruri părinți ai noștri. Iar ochii noștri, ca și ai lor, se umplu de steluțe înlăcrimate ale bucuriei reamintirii. Alături, nepoții noștri, însoțiți de copiii lor, sunt mândri de cei trei brazi frumos împodobiți. Ei au brazi veșnici de Crăciun și un Moș Crăciun ce l-a uitat pe Moș Gerilă al meu. Deh, alte vremuri!

I Have a Dream!

Thursday, December 23rd, 2010
Share

Așa grăit-a Martin Luther King jr., dar aceasta a fost și credința lui Warren Buffet, Oracolul din Omaha, pentru finalizarea cu success a proiectelor sale.

La fel a gândit și academicianul Viorel Barbu, în anul 1986, când a reușit incredibila performanță, pentru acele vremuri, de a înfrăți Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași cu Universitatea din Omaha, statul Nebraska, SUA. După 1990, ea a condus la adevărate reforme în Iași, pe planul educației, al lumii consultanței pentru afaceri, al administrației publice, dar și pe cel al relațiilor interpersonale. Așadar, în 2011, vom sărbători 25 de ani de prietenie academică a celor două universități. Un vis împlinit cu success.

Acum, de Crăciun, în Omaha, vizionarul în ale artei, creatorul, aranjorul și producătorul Chip Davis, fondatorul formației Mannheim Steamroller, sărbătorește, împreună cu echipa sa, 25 de ani de viață a proiectului Christmas Tour. În acest an, el este marcat prin 90 de spectacole, în 77 de orașe. Alt vis frumos împlinit.

Pentru toți care cred în împlinirea viselor, o dedicație a formației Mannheim Steamroller, Joy to the World!

Crăciun Fericit!

Sărbători cu bine!

Thursday, December 24th, 2009
Share

craciunluminos1

Craciun fericit si linistit!

Monday, December 22nd, 2008
Share

craciun4.jpg