Archive for the ‘educaţie’ Category

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, în primele 500 pe web

Wednesday, August 18th, 2010

4icu.org (4 International Colleges & Universities) realizează, la fiecare 6 luni, un clasament al primelor 10.000 de colegii şi universităţi acreditate, cu îndeplinirea unor condiţii, din 200 de ţări, ierarhizate după popularitatea site-urilor web.

Clasamentul pe România arată astfel:
• Locul I - Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, poziţia 453 în topul internaţional.
• Locul II - Universitatea din Bucureşti, poziţia 496 în topul internaţional
• Locul III - Universitatea Babeş-Bolyai Cluj, poziţia 510 în topul internaţional
• Locul IV - Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iaşi, poziţia 1246 în topul internaţional
• Locul V - Universitatea Politehnică din Bucureşti, poziţia 1355 în topul internaţional

Celelalte universităţi din Iaşi se plasează în topul internaţional după cum urmează:
• Universitatea de Medicină şi Farmacie Gr. T. Popa din Iaşi - locul 4476
• Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Iaşi - locul 5079
• Universitatea de Arte George Enescu Iaşi - locul 5471
• Universitatea Petre Andrei din Iaşi - locul 8720.

Noi, totuşi, avem încredere că putem intra şi în top 500 Shanghai.

Paşi simpli spre o reformă aparent imposibilă (IV)

Wednesday, August 11th, 2010

Încheiem cu cel de-al treilea aspectintroducerea sistemului european de credite transferabile, care va fi unul de-a dreptul reformist, cu atât mai mult cu cât el nu este încă introdus în Europa la nivelul învăţământului preuniversitar.

Printr-un astfel de sistem se va evidenţia, în primul rând, gradul de încărcare a unui elev cu toate tipurile de activităţi dintr-un semestru. Orele de clasă, pregătirea temelor pentru acasă, alte activităţi din afara şcolii desfăşurate pentru fiecare disciplină din planul de învăţământ, aflate în legătură cu însuşirea cunoştinţelor, dobândirea competenţelor şi abilităţilor, se vor regăsi în cele 30 de credite/semestru.

Un credit, de regulă, înseamnă între 24 şi 30 de ore de activităţi din categoriile amintite. Aşadar, un elev va avea o încărcătură semestrială de 30 credite/sem x 24 ore/credit = 720 ore/semestru sau mai multe, îndeosebi în învăţământul liceal.

La o distribuire a orelor în cele 5 zile de şcoală, câte 4 ore/zi, rezultă 20 ore/săptămână activitate didactică propriu-zisă şi alte 20 ore/săptămână pentru alte activităţi. În total 40 ore/săptămână, la fel de multe ca şi părinţii lor. Nici în sistemul universitar european, unui student nu i se pot aloca mai mult de 8 ore pe zi.

La rândul lor, disciplinele dintr-un semestru pot fi controlate prin sistemul creditelor transferabile. Pentru înlesnirea mobilităţii elevilor, dar şi a compatibilităţii activităţilor pe fiecare disciplină, se recomandă alocarea unui număr egal de credite pentru fiecare disciplină. De exemplu, dacă se introduc 10 discipline, cele 30 de credite se vor distribui în mod egal, câte 3 pe disciplină, însemnând 3 credite x 24 ore/credit = 72 de ore alocate într-un semestru disciplinei respective, în clasă sau în afara ei. Se poate dubla numărul de credite (3×2=6 credite) sau tripla (3×3=9credite), dar se va diminua corespunzător numărul de discipline din semestru.

Ideal ar fi să se diminueze numărul disciplinelor la 6, cu câte 5 credite fiecare. O disciplină poate să aibă în structura ei, prin comasare, mai multe discipline din planurile de învăţământ anterioare, iar predarea se va efectua modular.

Aspectele tehnice pot fi controlate printr-o metodologie specială. Şcoala trebuie să facă un astfel de pas, întrucât, din ianuarie 2012, România va fi o componentă a reţelei sistemului european al creditelor pentru educaţie şi instruire vocaţională, ECVET. Din cele 8 niveluri ale cadrului european al calificărilor, primele se dobândesc în învăţământul preuniversitar.

Prin ceea ce propunem, ne referim la componenta formală, dar, în noul sistem european, nonformalul şi informalul vor avea un tratament pe măsură. Nu va mai conta când, unde şi de la cine ai învăţat, ci, pe baza unor evaluări riguroase în reţeaua europeană, poţi dobândi un certificat al unei profesii recunoscut oriunde în Europa. El va converti în credite cunoştinţele, competenţele şi abilităţile demonstrate în timpul procesului de evaluare. Practic, este procesul invers dobândirii actuale a certificatelor dintr-un anumit domeniu.

În pofida caracterului tehnic destul de pronunţat, cele trei aspecte abordate constituie un tot, care, alături de alte elemente, ar putea conduce la o schimbare radicală a învăţământului preuniversitar din România.

Paşi simpli spre o reformă aparent imposibilă (III)

Sunday, August 8th, 2010

Cel de-al doilea aspect, al sumelor cu care este finanţat de stat un elev pentru o oră de activitate, este cel ce va conduce la o luptă a cantitativului cu calitativul. Atât timp cât un elev primeşte ca finanţare o anumită sumă fixă pentru o oră, va exista tentaţia măririi numărului de elevi din clasă. În acelaşi timp, alte elemente, cum ar fi numărul de ore dintr-o săptămână, fie pentru elevi, fie pentru profesori, acţionează în sens invers. Cu cât sunt mai mici, cu atât suma unei ore este mai mare.

De exemplu, dacă finanţarea pentru un elev din gimnaziu, mediul urban, este de 2857 lei/elev/an şi din ea se alocă 25% pentru acoperirea cheltuielilor cu salariile personalului didactic auxiliar şi nedidactic, adică 714,25 lei, ar rămâne pentru activitatea didactică 2142, 75 lei.

La un număr de 36 de săptămâni pe an, cu 20 de ore pe săptămână, rezultă că pentru o oră un elev va avea drept finanţare suma de 2,976 lei, dedusă astfel:
36 săpt./an x 20 ore/săpt. = 720 ore/an
2142,75 lei/elev/an : 720 ore/an = 2,976 lei/oră didactică

Un profesor va avea alocată suma lunară pentru un elev astfel:
2,976 lei/oră x 4 săpt./lună x 12 ore/săpt. = 142,85 lei/lună/profesor
Pentru o clasă cu 20, respectiv 25 sau 30 de elevi ar avea finanţarea de 2857 lei, respectiv 3571,25 lei, 4288,5 lei.
Acestea sunt sume brute, din care se deduc contribuţiile, impozitele şi reţinerile aferente. Sumele nete vor fi cam 43% din cele brute.

În situaţia cu 30 ore/săptămână pentru elevi şi 18 ore/săptămână pentru profesori, ar rezulta:
36 săpt./an x 30 ore/săpt. = 1080 ore/an
2142,75 lei/elev/an : 1080 ore/an = 1,984 lei/elev/oră didactică
Suma lunară atribuită pe profesor = 1,984 lei/oră x 4 săpt./lună x 18 ore/săpt. = 142,85 lei/lună
Celelalte calcule sunt identice.

Concluzia este clară: dacă elevii stau mai mult cu 10 ore pe săptămână şi profesorii predau cu 6 ore în plus pe săptămână, suma lunară ce-i revine unui profesor pentru un elev este aceeaşi, 142,85 lei/lună.

O astfel de finanţare va conduce la:
• tentativa de diminuare a sumelor pentru plata salariilor personalului didactic auxiliar şi nedidactic, printr-o încărcare cât mai echilibrată a structurii posturilor;
• atragerea cât mai multor tineri în învăţământ, întrucât costurile salariale sunt mai mici;
• renunţarea, pe cât este posibil, la personalul didactic din afara şcolii;
• eliminarea tentaţiei de a crea posturi suplimentare vacante, acoperite în regim de cumul şi plata cu ora;
• încercarea de a păstra efectivele de elevi din clasă, în limitele legii.

Paşi simpli spre o reformă aparent imposibilă (II)

Saturday, August 7th, 2010

Primul aspect la care ne oprim în postarea de faţă, referitor la numărul cadrelor didactice, este prezentat sintetic în tabelul de mai jos, pe baza datelor statistice din anul şcolar 2007/2008.
În coloana Recalculat s-a folosit formula de calcul:
Nr. elevi România / Nr. elevi clasă x Nr. ore clasă elev / Nr. ore predare profesor pe săptămână, în care:
a) Nr. elevi clasă are valorile 20, 25 sau 30
b) Nr. ore clasă elev are valorile 20, 30
c) Nr. ore predare profesor pe săptămână poate fi 12, 18

Tabel - Situaţia numărului de elevi şi profesori din învăţământul gimnazial şi liceal din România

tabel-elevi-prof2

Se observă că variantele V1 (cea considerată de noi cât mai apropiată de situaţia actuală reală) şi V8 (cea propusă, fiind considerată una optimă, cu reducerea cu o treime a orelor de clasă ale elevilor şi a orelor de predare ale cadrelor didactice) generează aceeaşi diferenţă în plus, de +3.054 profesori. În schimb, în varianta V3, cea reglementată recent şi impusă de finanţarea pe elev, unde 5 elevi în plus înseamnă o finanţare mai mare, diferenţa în plus de cadre didactice este de 31.651.

De asemenea, se observă că, dacă menţinem reducerea orelor de clasă pentru elevi la 20 de ore pe săptămână şi a orelor de predare ale profesorilor la 12 ore pe săptămână, dar mărim clasele cu câte 5 elevi (20, 25, 30), conform variantelor V8, V10, V12, numărul recalculat de profesori (faţă de cel real, de 146.042) devine: 142.988 cadre didactice, respectiv 114.391 şi 95.325. Diferenţele sunt de +3.054, +31.651, +50.717 profesori. Ele nu trebuie interpretate ca posibile disponibilizări, ci, în condiţiile în care fiecare cadru didactic va presta încă 4 ore pe săptămână ca altă activitate în programul after school, ar conduce la scutirea la plată a părinţilor pentru zeci de mii de cadre didactice suplimentare necesare acestui program.

De exemplu, în varianta cu 25 de elevi în clasă, cele 114.391 cadre didactice, prestând câte 4 ore săptămânal în programul after school, efectuează activitatea a 30.130 profesori, ce nu ar mai fi angajaţi. Se justifică astfel acel aparent surplus, de 31.651 cadre didactice. În varianta cu 20 de elevi în clasă, cele 142.988 cadre didactice ar acoperi un necesar de alte 47.662 pentru programul after school.

Aşadar, în locul celor 146.042 cadre didactice reale vor lucra doar 142.988 profesori, acoperind şi programul after school. Diferenţa ar fi de doar 3.054 cadre didactice, dar cu avantajele menţionate. Astfel, este posibilă rezolvarea unor mari probleme ale părinţilor, fără să mai fie nevoiţi să acopere costurile programului after school, aşa cum se întâmplă în prezent şi cum figurează în proiectul legii educaţiei naţionale.

Paşi simpli spre o reformă aparent imposibilă (I)

Friday, August 6th, 2010

De regulă, o reformă trebuie să fie o sumă de soluţii la o multitudine de probleme, acumulate de-a lungul timpului, dintr-un anumit domeniu. În cazul de faţă, învăţământul preuniversitar.

Nu vom inventaria toate lucrurile de rezolvat din preuniversitar, ci ne vom opri doar la câteva dintre ele:
• numărul prea mare de ore programate în clasă, prin planul de învăţământ; de multe ori, peste 30 într-o săptămână; în învăţământul superior, pentru ştiinţe umaniste, numărul de ore este de 20 pe săptămână;
• numărul exagerat de discipline predate elevilor într-un semestru;
• numărul foarte mare de ore dedicate rezolvării temelor „pentru acasă”; la fel, peste 30 într-o săptămână;
• un timp “necontrolat”, lăsat la dispoziţia copiilor, după orele de şcoală, până la sosirea părinţilor de la serviciu; cam 3-4 ore zilnic;
• o încărcătură prea mare a cadrelor didactice, de 18 ore de predare săptămânal; în timp ce în mediul universitar sunt maxim 12 ore pe săptămână;
• mulţi dascăli sunt motivaţi sau determinaţi să-şi petreacă o parte consistentă din timpul lor liber pentru ore suplimentare cu elevii. Motivaţia nu este, de cele mai multe ori, de natura unor foloase pentru cei ce prestează astfel de activităţi, ci pentru binele elevilor;
• presiunea continuă pe cei ce slujesc educaţia cu ameninţarea diminuării numărului de posturi didactice, fără o justificare şi fundamentare realistă a nevoii de a o înfăptui;
• până acum, forma de plată a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar nu a fost corelată cu finanţarea pe elev. De aceea, s-a manifestat fenomenul creşterii numărului de ore în clasă, pentru cât mai multe discipline, care a condus la un număr mult mai mare de norme didactice;
• nepunerea faţă în faţă a problemelor comune celor câtorva categorii de persoane implicate: elevi, profesori, părinţi, sindicate, reprezentanţi ai administraţiei centrale şi/sau locale ş.a.

Din cele enumerate anterior, se desprind trei aspecte asupra cărora vom încerca să ne oprim:
1. numărul aparent mare de cadre didactice, în condiţiile propunerii noastre de micşorare cu o treime a numărului de ore alocate activităţilor didactice atât ale elevilor, cât şi ale profesorilor;
2. suma de bani cu care este finanţat de stat un elev pentru o oră de activitate didactică;
3. controlarea numărului de discipline dintr-un semestru prin ECTS (Sistemul European de Credite Transferabile), dar şi a încărcăturii de activităţi pe elev, atât didactice din clasă, cât şi după programul şcolar (after school).

În cele ce urmează, nu vom prezenta soluţia de implementat, ci pe cea asupra căreia se poate zăbovi puţin, încercând să se constituie într-un cadru de pornire.

De fapt, este o tentativă de simplificare a lucrurilor, în vederea creşterii performanţelor sau aşteptărilor pentru toţi cei implicaţi în procesul educaţional. Am pornit de la o mare împlinire pe calea reformei: finanţarea pe elev. Spunem finanţare, şi nu standard de cost, întrucât primul termen este mai apropiat de ceea ce este în realitate. Standardele de cost sunt foarte diverse, cu o multitudine de variabile în structura lor, ale căror influenţe necesită serioase studii de specialitate. În schimb, finanţarea este o sumă ce se obţine prin împărţirea a ceea ce poate oferi statul educaţiei pentru o perioadă de timp (de regulă, un an şcolar, un ciclu educaţional) la numărul de beneficiari, la rândul lor, într-o anumită structură pentru mediile urban şi rural, dar şi pe niveluri ale educaţiei.

Dacă până acum se susţinea nevoia creşterii calităţii procesului educaţional printr-un număr cât mai rezonabil de elevi într-o clasă, odată cu finanţarea pe elev se va înregistra o tendinţă inversă: a creşterii efectivelor dintr-o clasă, întrucât sumele obţinute prin finanţarea pe elev într-o oră sunt, evident, mai mari. Noi considerăm a fi rezonabile formaţiile cu care se lucrează în prezent. Pe lângă problema numărului de elevi, apare şi cea a numărului mare de discipline predate într-un semestru. Se poate găsi o soluţie? Categoric, da! Prin sistemul creditelor transferabile, demonstrat ulterior.

În 3 ani, România în Top 500 universităţi ale lumii!?!

Saturday, July 17th, 2010

Dacă urmărim cu atenţie ofertele academice ale universităţilor româneşti, cel puţin din ultimii ani, vom deveni destul de întrebători. De unde politica expansionistă a acestora?

De ce politehnicile specializează în tot felul de inginerii economice? De ce, ulterior, şi-au adăugat facultăţi de antreprenoriat, ingineria şi managementul afacerilor (o formă de replicare a ASE-ului)? De ce au intrat şi în zona biologiei, prin bioinginerie şi biotehnologie?

De ce universităţile de ştiinţe agricole şi medicină veterinară au trecut la montanologie, inginerie economică în agricultură, peisagistică, ingineria mediului, biologie, tehnologia prelucrării produselor agricole, piscicultură şi acvacultură, ingineria şi managementul în alimentaţia publică şi agroturism şi câte altele?

Nu vom continua exemplificările şi cu alte tipuri de universităţi, căci ele sunt numeroase. Vom face în schimb trimitere şi la programele de licenţă sau master din interiorul instituţiilor de învăţământ superior. Deseori se întâmplă ca, la propunerea unei catedre sau a unui departament, noile specializări sau programe de master să fie revendicate şi de alte colective ale facultăţilor din aceeaşi instituţie.

Sunt toate acestea surse de conflict intra- şi interinstituţional? Nicidecum n-ar trebui să fie! Ele sunt trenduri mondiale. De douăzeci de ani se tot vehiculează că înregimentarea pe catedre, departamente şi facultăţi în cadrul unor instituţii de învăţământ superior reprezintă cel mai mare obstacol în calea progresului. Americanii numesc aceste fragmentări “silozuri academice dăunătoare”. Ele sunt o frână în calea abordărilor interdomenii a unor mari probleme globale ale omenirii, prin institute de cercetare interdisiplinară.

Doar aşa s-ar explica tendinţa de extindere a universităţilor româneşti, dar aici intervine un element foarte sensibil. Nu trendul mondial le este motivaţia, ci dragul de conservare a structurilor organizatorice actuale, care conduce la o izolare declarată a acestora, cu preocupări de extindere şi în domeniile ce se aflau până acum în componenţa şi competenţa altui tip de universitate. Nicidecum nu se pune problema fuziunii, a regrupării de forţe dintr-o anumită comunitate sau regiune a ţării. S-ar pierde unele privilegii.

Propunerea de regrupare prin ierarhizare a universităţilor din România, prevăzută în proiectul Legii Educaţiei Naţionale, a generat multe nemulţumiri. Ea promovează fuziuni imediate şi nu extensii în timp îndelungat ale actualelor universităţi.

În Ungaria, noaptea de 31 decembrie 1999, s-a numit Noaptea Sfântului Bartolomeu, cu trimitere la ideea de masacru din Franţa anului 1572, 23 spre 24 august. Numai că sensul era acela de reducere drastică a numărului de universităţi prin integrarea lor, începând cu 1 ianuarie 2000. Şi de atunci, datorită integrării „forţate”, Universităţii din Szeged i s-au alăturat alte 5 instituţii de învăţământ superior. Din 2003 şi până astăzi, ea este în Top 300 (sau 500). Din Europa Centrală şi de Răsărit, doar 5 universităţi figurează în Top 500, după metoda Shanghai, 2 din Ungaria şi 3 din Polonia.

Cu siguranţă, dacă s-ar dori o reformă radicală a învăţământului superior românesc, în cel mult 3 ani, putem avea cel puţin 4 universităţi în Top 500 mondial.

Activitatea senatorului Dumitru OPREA, iunie 2010

Thursday, July 1st, 2010

1. Activitate în Circumscripţia electorală
• Audienţe la biroul parlamentar. Tipuri de probleme ridicate de persoanele care au solicitat audienţe:
− locuri de muncă,
− despăgubiri în bani pentru proprietăţile revendicate;
− dezbateri succesorale;
− problema scăderii pensiilor;
− probleme de fond funciar;
− reanalizarea situaţiei privind fotbalul ieşean;
− probleme privind spitalele şi infecţiile intraspitaliceşti etc
• Transmiterea de adrese şi cereri pentru oferirea de soluţii de către instituţiile abilitate, în funcţie de problemele ridicate la audienţe şi care nu se încadrează în competenţa biroului senatorial: Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
• Întâlnire cu sindicaliştii care au manifestat împotriva măsurilor guvernului, 10-11 iunie 2010
• Deplasări, în colegiul 5, pentru discutarea problemelor pe care le ridică locuitorii.
• Participarea la emisiuni ale studiourilor de radio şi televiziuni locale şi centrale, respectiv Radio Iaşi (La zi în viaţa partidelor parlamentare, Martor), Radio România Actualităţi (Antena partidelor politice), TeleM (Extemporal la Democraţie), Antena 1 Iaşi (City Puls), TVR 3 (Regional Expres).
• Apariţii în presa scrisă şi online (AgerPres, Buna Ziua Iaşi, Evenimentul de Iaşi, Flacăra Iaşului, Iasicastiga.ro, IasiTV Life, Ieşeanul, Machiavelli.ro, Monitorul, NewsIaşi, Ziarul de Iaşi, 24 de ore, EduManager).

2. Activităţi în Parlament
2.1 Participare la lucrările în Plenul Senatului

Datele şedinţelor în plen: 2, 7, 9, 14, 15, 16, 21, 23, 28, 29, 30 iunie 2010, cu următoarele intervenţii:
• privind procedura de vot a Ordinii de zi (2 iunie 2010)
• întrebare depusă în scris Ministrului Educaţiei “Analiza rezultatelor la evaluarea naţională 2010” (9 iunie 2010)
• declaraţie politică, depusă în scris, având ca titlu ,,E vremea ca protectorii clientelismului politic să dispară” (14 iunie 2010)
• întrebare adresată Ministrului Educaţiei şi Ministrului Comunicaţiilor “Renunţarea la intenţia de transfer a reţelei RoEduNet din coordonarea Ministerului Educaţiei” (14 iunie 2010)
• declaraţie politică cu titlul “Crin Antonescu - aventurierul iresponsabilităţii” (21 iunie 2010)
• întrebare adresată Preşedintelui Autorităţii Naţionale de Restituire a Proprietăţilor “O mai mare transparenţă în soluţionarea dosarelor de despăgubiri” (21 iunie 2010)
• privind Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 84/1995 – Legea învăţământului (23 iunie 2010)
• privind Propunerea  legislativă pentru  modificarea şi completarea Legii nr. 84/2003 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 119/1999 privind auditul public intern şi controlul preventiv, cu modificările şi completările ulterioare (23 iunie 2010)
• declaraţie politică cu titlul “Opoziţia - amplificatorul crizelor din România” (28 iunie 2010)
• privind Propunerea legislativă privind acordarea unei recompense financiare cu caracter stimulatoriu elevilor premianţi ai olimpiadelor internaţionale şcolare (28 iunie 2010)
• întrebare adresată Ministrului Educaţiei “Eficienţa utilizării fondurilor de către institutele de cercetare din subordinea sau coordonarea Ministerului” (28 iunie 2010)
2.2 Participare la lucrările Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii: 1, 7, 8, 14, 15, 21, 22, 28, 29 iunie 2010
2.3 Participare la lucrările Comisiei pentru Afaceri Europene: 23 iunie 2010
• Întâlnire cu reprezentanţii Comisiei parlamentare pentru afaceri europene din Irlanda privind monitorizarea aplicării recomandărilor PE
2.4 Participare la lucrările Biroului Permanent al Senatului: 8, 15, 22 iunie 2010
2.5 Alte activităţi privind activitatea în Senat
• Participare la lansarea volumului Cartea blogurilor politice, Bucuresti, organizata de portalul informatiilor politice Machiavelli.ro

Admin

Ministerul Comunicaţiilor trebuie să renunţe la intenţia de preluare a reţelei academice RoEduNet

Thursday, June 17th, 2010

Comunicat de presă

Parlamentarul PDL Dumitru Oprea a solicitat Ministrului Comunicaţiilor, domnul Gabriel Sandu, să stabilească strategia de dezvoltare a sistemului naţional de comunicaţii fără a subordona reţeaua academică şi de cercetare RoEduNet. De asemenea, dumnealui a cerut Ministrului Educaţiei, domnul Daniel Petru Funeriu, să refuze o astfel de propunere.

Prin întrebarea depusă în scris, pe 14 iunie 2010, la Senatul României, senatorul Dumitru Oprea a ridicat următoarea problemă: “Intenţia Ministerului Comunicaţiilor de a transfera reţeaua academică şi de cercetare RoEduNet, investiţie a Ministerului Educaţiei şi universităţilor din România, ridică multe nemulţumiri şi atrage o serie de dezavantaje, ce pun în pericol parteneriatele şi colaborările naţionale şi internaţionale pe care Reţeaua le-a dezvoltat de-a lungul timpului. Ministerul Comunicaţiilor trebuie să-şi păstreze rolul de arbitru pe piaţa telecomunicaţiilor, iar preluarea reţelei ar însemna transformarea într-un operator pe piaţă, ceea ce ar conduce la concurenţă neloială.

În acest moment, accesul instituţiilor de educaţie şi cercetare la RoEduNet este gratuit, lucru ce nu mai poate fi garantat, având în vedere experienţa nereuşită cu Reţeaua Naţională de Comunicaţii, care nu oferea servicii gratuite, aflându-se în gestiunea Ministerului Comunicaţiilor. Reţeaua trebuie să rămână în coordonarea Ministerului Educaţiei, asigurând servicii specifice învăţământului românesc, care nu privesc sistemul de comunicaţii naţional, ci strict activităţile educaţionale ale acestui minister şi ale structurilor subordonate.

Domnul Dumitru Oprea a mai declarat: “Actualul statut al RoEduNet, de membru al proiectelor şi activităţilor europene, de genul GEANT, CERN, ELI, EduROAM, CSIRT, poate fi pus sub semnul întrebării datorită instabilităţii pe care ar genera-o transferul către Ministerul Comunicaţiilor, cu efecte negative, pe termen lung, asupra cercetării ştiinţifice din România. Statutul dobândit se datorează tocmai caracterului de reţea destinată mediului educaţional şi de cercetare, ce s-ar putea pierde odată cu intenţia de subordonare Ministerului Comunicaţiilor şi transformarea ei în reţea comercială. Eforturile depuse de-a lungul anilor de a dezvolta una din cele mai performante reţele academice europene, aflată pe locul cinci în topul european, s-ar spulbera printr-o decizie neinspirată din partea Ministerului Comunicaţiilor. De aceea, Ministerul Educaţiei nu trebuie să accepte o astfel de propunere.

Birou Senatorial Dumitru OPREA

Apocalipsele multiple şi cavalerii lor prevestitori (I)

Thursday, June 10th, 2010

Lumea se află în suferinţe generalizate, reunite într-o adevărată pandemie a suferinţelor. Ea a fost prevestită de pandemia fricii. Ambele au fost create de-a lungul timpului. Apocalipsa n-a venit spontan, ci s-a anunţat prin cei patru cavaleri ai ei. Numai că, în funcţie de domeniile de manifestare şi de localizarea spaţială, ea se regăseşte sub forme multiple:
1. După domeniile de manifestare, putem vorbi, de exemplu, despre:
1.1 Apocalipsa financiară a fost anunţată de cei 4 cavaleri ai ei:
• împrumuturi exagerate pentru consum, stimulate prin: mediatizare excesivă, inventarea cardului de credit, promovarea căruciorului de cumpărături în locul coşului, fuga în zone periferice ale oraşelor pentru a stimula cumpărarea de terenuri cu suprafeţe mari, pe care să se construiască adevărate castele care cer mobilier pe măsură, servicii multiple şi multe alte lucruri;
• creşterea doritorilor de case proprietate privată, fără o garanţie financiară sigură, de lungă durată;
• apelarea la produse financiare complexe, fără acoperire reală în lumea activelor, generatoare ale activelor toxice;
• deflaţia datoriilor şi hiperinflaţia.

1.2 Apocalipsa economică a fost anunţată prin cei 4 cavaleri ai ei:
• căderea imperiilor financiare şi apariţia activelor toxice;
• scăderea bruscă a consumului, ce a generat blocări de stocuri şi încetinirea, până la stopare, a producţiei, cu diminuarea sau dispariţia totală a locurilor de muncă;
• sistem bancar închis sau exagerat de prudent;
• lupta acerbă pentru repoziţionarea pe pieţe externe şi consolidarea pieţei interne.

1.3 Apocalipsa socială a fost, la rândul ei, prevestită de alţi 4 cavaleri:
• neîncrederea populaţiei în instituţiile publice ale statutului;
• neîncrederea populaţiei în orice partid politic şi atragerea ei spre grupuri protectoare, din cartiere, religioase, de altă natură, îndeosebi create şi gestionate în spaţiul cibernetic, prin sistemul reţelelor sociale;
• condamnarea globală a oligarhiei financiare, cerându-se forme planetare de reglementare a acestora, inclusiv acreditarea ideii de guvern mondial;
• încredere exagerată în campaniile mediatice, prin marketing viral, orientate împotriva pierderii locurilor de muncă şi a curbelor de sacrificiu.

 1.4 Apocalipsa morală, cu cei 4 cavaleri:
• înlocuirea modelelor de succes tradiţionale cu celebrităţi / “celebrităţi” de moment, lansate şi gonflate excesiv mediatic. Viaţa acestora este una interactivă, spectatorii şi media devenind regizori, scenografi ş.a. “Celebrităţilor” li se comandă acum cum să trăiască;
• neîncrederea în structurile tradiţionale de orice tip. Sunt susţinute nonpieţele tradiţionale, nonprodusele şi nonserviciile de moment. Se vrea altceva, acum de inventat;
• reapariţia baronilor crizelor, la limita legalului sau dincolo de ea; la limita moralului sau dincolo de ea. Scopul scuză mijloacele, zic ei. În timpul crizei din 1929-1933, americanii i-au numit baroni tâlhari. După 1990, noi i-am numit, mai întâi, baroni locali, apoi “băieţi deştepţi”;
• revoluţia responsabilităţii sociale a corporaţiilor, prin abordarea specială a profitului: al planetei, al comunităţilor implicate în lanţul trofic al valorii şi al corporaţiei.

1.5 Apocalipsa politică, anunţată de următorii 4 cavaleri:
• promovarea tot mai agresivă a ideii de dispariţie a partidelor politice, în următorii 10-15 ani;
• discreditarea politicienilor “de profesie” şi înlocuirea lor cu celebrităţi / “celebrităţi” din diverse domenii;
 înlocuirea reprezentanţilor aleşi în structuri executive, legislative sau juridice cu e-experţi pe domenii. Proliferează e-structuri cu e-lucrător, în condiţiile cloud computing, e-lancing ş.a. Apar e-consilier, e-guvernant, e-parlamentar ş.a.;
• reinventarea partidelor politice, prin regrupări ideologice ale membrilor reţelelor sociale din spaţiul cibernetic. Aşadar, e-partid, într-un spaţiu cibernetic extins.

Ministerul Educaţiei trebuie să ia măsuri în privinţa rezultatelor la evaluarea naţională 2010

Wednesday, June 9th, 2010

Comunicat de presă

Parlamentarul PDL Dumitru Oprea a solicitat Ministrului Educaţiei, domnul Petru Funeriu, o analiză a rezultatelor la evaluarea naţională pentru elevii de clasa a 8-a.

Prin întrebarea depusă în scris, pe 9 iunie 2010, la Senatul României, senatorul Dumitru Oprea a evidenţiat următoarele: “În urma finalizării evaluării naţionale din 2010 pentru elevii de clasa a 8-a, se constată, în continuare, o diferenţă notabilă  între notele obţinute de elevii din mediul urban faţă de cei din mediul rural. De asemenea, se înregistrează o pondere destul de mare a mediilor între 5 şi 7, ceea ce ar trebui să fie un semnal de alarmă.

În consecinţă, parlamentarul ieşean a cerut Ministrului Educaţiei să transmită analizele ce vor fi întreprinse pentru a stabili cauzele care au condus la obţinerea rezultatelor mediocre, corelaţia care există între aceste rezultate şi notele elevilor din timpul anilor de studiu, precum şi măsurile ce vor fi luate pentru a remedia problemele identificate.

Domnul Dumitru Oprea a mai declarat: “Astfel de rezultate se obţin aproape în fiecare an, de ceva timp. Îngrijorător este că mediocritatea devine regula şi nu excepţia. De aceea, se impune o verificare a modului în care evaluările naţionale reflectă această situaţie ca o stare de fapt, perpetuată în timp, sau una de moment, datorată unor conjuncturi.”

Birou Senatorial Dumitru OPREA