Archive for the ‘iasi’ Category

Blestemul șantierului electoral

Monday, November 21st, 2011
Share

Șantiere ce vor fi închise iarna, dar redeschise pentru campania electorală de primăvară. Sunt multe, pe toate străzile, sufocând orașul. Deschise brusc toamna, târziu, și blocate din cauza vremii după câteva săptămâni. Asta suportă Iașul. O caricatură a hărniciei cu muncitori chinuiți de frig, lucrând cu sporul melcului. Iar toată această absurditate se petrece pentru ca noi să vedem că “marele gospodar“ muncește pentru noi. Să luăm aminte că el ”ne dă”, „ne construiește”. Fix cu un an înainte de alegeri.

Șoferii sunt cu nervii la pământ, iar pietonii albiți de praf, dar asta nu are nici o importanță pentru primar. Mai mult, nici măcar turnatul asfaltului la zero grade nu îi creează probleme, fiind de fapt rețetă sigură a dezastrului edilitar. Primarul vrea doar să fie reales. Cu orice preț. Dar, în timp, ceva s-a mai schimbat. Un lucru fundamental, de care acest personaj, prins în megalomania lui cinică, nu-și mai dă seama: chiar dacă marile proiecte au nevoie de timp, sigur nu mai au nevoie de el.

Decizii incomode

Sunday, November 13th, 2011
Share

Așa cum mă așteptam, domnul Oajdea a început să-și atace din nou colegii care i-au sancționat oficial comportamentul. În fond, este și unul dintre motivele care a dus la această decizie. Lumea se aștepta să-și controleze agresivitatea verbală, care nu e de azi sau de ieri. Problema excluderii s-a pus încă de pe vremea în care vota pentru dărâmarea guvernului. Și atunci, ca și acum, a jucat cartea populismului. Folosindu-se de necazurile oamenilor pentru a încerca să devină mai popular cu orice preț. Cred că a venit momentul ca lucrurile să se clarifice.

O regulă de bun simț spune că nu e corect ca un politician aflat la putere să apară mereu ca și când ar fi în opoziție. Domnul Oajdea a făcut tot timpul asta sub pretextul apărării celor mulți. Prin discursuri zgomotoase, de o falsă solemnitate.

În final, sper măcar să înțeleagă faptul că nimeni nu a dorit să se ajungă la o astfel de decizie. Ea a fost forțată de propria sa voință și propriul comportament. Iar acum este acolo unde și-a dorit mereu să fie, doar cu el însuși.

Condamnați la moarte!

Saturday, November 12th, 2011
Share

S-a făcut marcajul copacilor din pădurea Ciric. Defrișarea continuă, fără studiul de impact!

Poate câteva detalii privind momentul și motivul înființării pădurii Ciric ar mai trezi unele conștiințe!

  

Astfel, conform Proiectului de ameliorare a perimetrului Galata-Ciric, pădurea de agrement Ciric reprezintă o plantaţie cu rol de protecţie instituită în anul 1939. Scopul acestei lucrări era tocmai de „a împiedica pe viitor degradarea progresivă a solului, adâncirea ravenelor existente şi formări de noi ravene, precum şi de a se crea în vecinătatea municipiului Iaşi o perdea de pădure de agrement, folosind şi amenajările de iazuri ce s-au făcut pe acest teren”.

Câștigătorul premiului “Sfântul Dumitru” 2011 – Dragoș Gâlcă

Thursday, October 27th, 2011
Share

Astăzi, 27.10.2011, profesorul Dumitru Oprea a anunţat finaliștii înscriși pentru premiul “Sfântul Dumitru”.

Ceremonia, care a avut loc în Sala “Ferdinand” a Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, a celebrat performanţa și implicarea socială a unora dintre cei mai capabili studenţi ai instituţiei.

Pentru anul 2010-2011, premiul a fost oferit studentului Dragoș Gâlcă,  din anul III al Facultăţii de Informatică.

El s-a remarcat prin activitatea excepţională atât ca student, cât şi ca participant la concursuri internaţionale de matematică-fizică și informatică. De asemenea, Dragoș Gâlcă, student din Republica Moldova, s-a distins printr-o admirabilă implicare în activități pentru beneficiul comunității.

Premiul “Sfântul Dumitru” este o distincție anuală oferită de prof. univ. dr. Dumitru Oprea, în cinstea zilei de 26 octombrie 1860, data fondării Universității “Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Premiul de 400 de euro reprezintă valoarea dobânzii anuale a sumei de 10.410 euro, donată universității de către profesorul Oprea .

Alături de câștigător, s-au evidențiat încă 18 finaliști cu merite deosebite. Aceștia sunt: Ana Maria Daneliuc (Informatică), Iulia Cătălina Pleșca (Informatică), Cosmin Burtea (Matematică), Iulian Marcel Ciubotaru (Istorie), Mihai Bârzu (Informatică), Mădălina Mihaela Mărtinaș (FEAA), Dragoș Andrei Preutescu (Filosofie), Sabina Elena Craus (Matematică), Lucian Mihael Balanuță (Litere), Diego Marcel Ciubotaru (Istorie), Bianca Macovei (Litere), Marius Constantin Păsălău (FEFS), Mihai Daniel Căutiș (FEAA), Ana Maria Sescu (Psihologie), Marian Percă (FEAA), Otilia Brândușa Rusu (Litere), Bogdan Rusu(FEAA).

Oncologia, de urgență!

Sunday, October 2nd, 2011
Share

De zeci de ani, cancerul este balaurul ucigător a milioane de oameni. În prezent, aici, în Iași, a devenit și mai fioros, alimentându-se cu energiile răului de la Cernobîl. Ne împuținează ca o ciumă rudele, prietenii și colegii, indiferent de vârstă.

Cancerul poate să fie învins. Pentru diminuarea drastică a forței ucigătoare a acestuia este necesară unificarea tuturor energiilor pozitive ale comunității. El trebuie să fie depistat și tratat îndată ce își arată colții ucigași. Dar, ca toate acestea să devină realitate, se impune o luptă instituționalizată împotriva lui și nu o luptă între persoane.

Așadar, de urgență, întreaga Moldovă are nevoie, la Iași, de Institutul de luptă împotriva cancerului. De Institutul de Oncologie.

Ieșeni, respirați în batistă!

Thursday, September 29th, 2011
Share

Iașul este în topul celor mai poluate orașe din România. Efectul: de la boli respiratorii, până la afecțiuni severe pe termen lung. Soluția edilului? Mergeți la Ciric, într-o plimbare, să vedeți cum taie cele aproape 7 hectare de pădure. Acum, cu dezlegare oficială de la cine trebuie. Sub drujbele primarului e sănătatea noastră.

Ghidul USL de câștigare a primăriilor. Varianta Iași

Wednesday, September 28th, 2011
Share

Întemeietorii “tradiției” au fost Vanghelie și Mazăre. Ei au perfecționat și au dus la dimensiuni grotești sloganul “vă dau”. Sistemul e simplu – se identifică populația sensibilă la “cadouri” și banii comunității se transformă în pomeni zgomotoase. Care sunt izvorâte, nu-i așa, din imensa mărinimie a edilului. Păcăliți și folosiți fără scrupule, pensionarii, mamele și șomerii devin masă de manevră într-un joc electoral murdar. În care, pe termen lung, nu câștigă nici un șomer sau o mamă, ci doar apropiații edilului.

La această “ilustră” listă, iată că se adaugă acum și domnul Oprescu. Imediat după ce ;i-a asigurat susținerea USL, anunță că 700.000 de euro din bugetul Capitalei se vor duce direct în cheltuieli sociale. Adică în cumpărarea ocolită a voturilor. Deși, oficial, e un semn de bunăvoință pentru cei mulți. În mod sinistru, liberalii aplaudă și susțin acest circ socialist. La București și oriunde mai au Primării de rezolvat.

La Iași, pe lângă toate acestea, se mai adaugă o modă – șantierul de lângă urne. Adică, pe lângă gratuități și ajutoare, cetățenilor li se mai joacă și farsa hărniciei. După ani de lâncezeală, Nichita Gheorghe ia împrumuturi mamut și transformă tot orașul într-un șantier fără șanse de finalizare. Deși n-a terminat treaba în Tătărași, deschide front nou în Copou. După ce pe Anastasie Panu circulația a fost un adevărat dezastru, a început să sape și pe Sărărie. De asemenea, nu uită să promită, pentru a câta oară, minunea pasarelei Octav Băncilă. Cu un șantier care va răsări fix tot înainte de alegeri. Deși nervii șoferilor din Dacia, Alexandru și Păcurari sunt terminați de ani de zile. Important e ca ieșenii să creadă că marele distribuitor de pomană, gurul din fotbal, ocrotitorul cultelor și literelor este și un mare ctitor. Care însă, în realitate, dă orașului doar datorii. Luându-i în schimb viitorul.

Invitaţie la raţiune înaintea întâlnirii cu ieşenii

Tuesday, September 20th, 2011
Share

Duminică, este un eveniment marcant. Un grup de oameni se adună la Iaşi pentru a hotărî ceva important. O parte dintre ei mai cred însă şi acum că acel lucru important e reprezentat de ei. De împărţirea puterii. Neînţelegând că adevărata miză sunt ieşenii. Cei după al căror vot vor alerga  peste numai un an.

Ieşenii, ca şi mulţi alţi români, au acceptat un program de măsuri de austeritate, pentru a nu fi victimele crizei, aşa cum se întâmplă în alte ţări din Europa. În primul rând, noi nu trebuie să uităm asta. Şi atunci, cu ce ar trebui să ne prezentăm în faţa lor peste un an? Cu alte jocuri şi împărţiri de putere? Nu. Este nevoie de energie, coerenţă şi CREDIBILITATE. Numai şi numai prin onestitate vor putea fi convinşi ieşenii să mai ofere o dată un lucru esenţial: încrederea.

Iașul ca o pradă

Saturday, September 10th, 2011
Share

Orașul acesta este bolnav și sleit de puteri. E sărăcit și îndatorat mereu de lăcomia unor grupări dubioase. Miza e enormă: Iașul, chiar așa chinuit cum este, încă mai poate fi stors de bani. De acei bani publici care se scurg prin infinite licitații ori aranjamente suspecte. Pe care le fac cei care capătă măcar un strop de putere.

Primăria Iași este centrul acestei puteri. Iar acum se configurează rețelele de forță și interese pentru 2012. De partea stângii, e o luptă feroce între marele baron local și trimisul unui mare baron național. În care primul vrea să-și păstreze “afacerea”, iar ultimul are misiunea să o predea la cheie stăpânului său. Cel cu televiziunile și imperiul financiar cenușiu. Domnul candidat jucând lamentabil farsa alternativei curate.

Adevărata față a orașului este tristă. Fără atragerea unor investitori mari, fără asanarea dezmățului din regii, Iașul va ajunge la periferia economică a României. Iar cei doi capi ai aceleiași mașinării de interese tulburi nu propun nimic pentru oraș. Vor doar să-i ia. Pentru sine, pentru prietenii sau proprietarii lor. De aceea, cred mai mult ca niciodată în proiectul meu pentru Iași. Pentru că orașul trebuie protejat de lăcomia unora și deschis către viața economică reală.

Iaşi, capitală de război!

Friday, September 9th, 2011
Share

În urmă cu 95 de ani, spunea C. Argentoianu, „Iaşul a fost copleşit de puhoiul unei adevărate invazii”. Pentru doi ani, 1916-1918, oraşul devenise capitala de război a României. 80.000 de ieşeni au găzduit peste 800.000 de refugiaţi. Primarul Gheorghe Gh Mârzescu (între 1914-1916), în aproape o săptămână, spun istoricii, a făcut eforturi deosebite pentru încartiruirea refugiaţilor şi aprovizionarea populaţiei.

În 2008, Iaşul a fost declarat „pol naţional de creştere”, numit ulterior „pol de creştere”, alături de alte 6 municipii. I s-au oferit pe tavă aproape 112 milioane de euro. După aproape 3 ani, în afara laudelor interminabile ale primarului, aproape nimic nu s-a întâmplat.

Deodată, presat de regulile europene privind timpul de folosire a banilor, Gheorghe Nichita transformă Iaşul într-un veritabil câmp de război. De la Nord, la Sud, şi de la Est, la Vest, începând cu distrugerea pădurii Ciric, doar ca să vadă oamenii că se lucrează. Că primarului îi pasă de ei, că „le face” şi „le dă” atâtea lucruri minunate doar din mărinimia lui. Iar dacă treci pe străzile oraşului, e atâta trudă de parcă te-ai aştepta să-ţi intre utilajele şi în casă să-ţi asfalteze. Realitatea este însă tristă, grozav de tristă. Se construieşte aiurea şi prost.

Ce nu pricepe primarul Nichita? Că poate să-şi gestioneze cum vrea timpul şi banii personali. Dar, cu resursele ieşenilor nu are un astfel de drept. Aceştia sunt îndreptăţi să se întrebe: Unde sunt primarii de altă dată!?!

P.S. În preajma lui Nichita se învârt doar mingicarii zilei. În jurul lui Mârzescu, la început de secol XX, se aflau Take Ionescu, Nicolae Titulescu, Barbu Delavrancea, Nicolae Iorga, Vintilă Brătianu, Ion Gh. Duca ş.a.