Da, Eminescu, Pe lângă plopii fără soţ. Dar sună altfel decât aţi citit poezia în toate cărţile tipărite. Aşa şi este. Cu toţii am învăţat “O oră să fi fost amici”.
Puteţi să vi-l imaginaţi vreodată pe Eminescu privindu-şi ceasul în timp ce savura clipele fericirii? Nicicând! Nici gând!
În zi de sărbătoare a naşterii sale, vă îndemn să încercaţi dezvăţarea substantivului “oră”, asociată unei secvenţe infinitezimale de timp, şi să folosiţi “oară”, ca locuţiune adverbială, în sens de repetiţie, sub forma “o oară”, “a doua oară”…
Acum, pentru a retrăi câteva momente alături de spiritul poetului, hai să citim sau să fredonăm:
O oară să fi fost amici,
Să ne iubim cu dor,
S-ascult de glasul gurii mici
O oară şi să mor.
P.S. O oară, o astfel de interpretare mi-a fost împărtăşită de împătimitul întru Eminescu, regretatul nostru profesor univ. dr. Dumitru Irimia. Îi mulţumesc!
