Archive for the ‘premiul Sfantu Dumitru’ Category

Am oficializat Premiul “Sfântul Dumitru”

Saturday, October 11th, 2008

Pe 10 octombrie 2008 am finalizat procedurile de depunere în contul Universităţii a sumei de 10.410 €, astfel încât dobânda anuală din depozitul constituit să fie acordată drept Premiul “Sfântul Dumitru” pentru cei mai buni studenţi ai Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

premiusfdumitru.jpg

Este un premiu pe care îl doresc a fi perpetuu, atât timp cât Universitatea noastră va exista. Este un premiu de suflet, prin care aş vrea să arăt o mică parte din recunoştinţa pe care o am faţă de şcoala care mi-a dat şansa să fiu astăzi ceea ce sunt: profesor universitar. Mi-am exprimat dorinţa ca în primul an (2008/2009) pentru premiu să fie nominalizată o studentă, iar pentru al doilea an (2009/2010) nominalizarea să fie pentru un student. Acordarea premiului pentru cei doi va fi pe data de 10/10/10, la ora 10:10:10, constituind unul dintre evenimentele ce vor fi organizate în cel de-al
150-lea an de existenţă a Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi
, prima universitate modernă a României.