Dumitru Oprea

În postarea anterioară, am scris despre Apocalipse după domeniile lor de manifestare. Acum le abordez după aria de întindere sau localizarea lor spaţială şi voi prezenta:

2.1 Apocalipsa globală
Apocalipsa globală este reflectată fidel de jocurile a 3 mari actori planetari: SUA, Europa şi China. S-au conturat două forţe puternice: a) prima, care ar trebui să conducă la creşterea inflaţiei, generată de puternica dezvoltare economică a Chinei şi de preţul aurului; b) a doua este, de fapt, o sumă de contraforţe, venind dinspre SUA şi Europa. În America, existenţa multor capacităţi de producţie neutilizate şi a unei rate ridicate a şomajului reprezintă un potenţial de creştere economică. În schimb, Europa a îmbrăţişat măsuri de austeritate, însemnând reducerea drastică a cheltuielilor publice şi majorarea impozitelor. Acestea vor duce la diminuarea consumului şi a activităţilor economice, transformate într-o încetinire vădită a creşterii economice şi reducerea preţurilor. Astfel, se poate spune că în SUA inflaţia este combătută prin măsuri de încurajare economică, iar în Europa, prin teamă, descurajând consumul.
Cei 4 cavaleri ai Apocalipsei globale sunt:
• încălzirea globală a planetei, atât din punct de vedere climateric, dar şi deteriorarea financiară, economică, socială, politică şi morală - prin crizele globale la care suntem martori;
• negarea efectelor benefice ale globalizării, prin promovarea termenilor de reglobalizare sau deglobalizare, dar şi a dorinţei de reglementare planetară, în totală contradicţie cu dereglementarea specifică economiei de piaţă. Se invocă nevoia apariţiei unui guvern planetar;
• localul poate fi soluţia la efectele crizei globale; externalizarea se întoarce acasă prin internalizare, atât la nivel de corporaţie, cât şi de stat. Piaţa internă va fi, în primul rând, deschisă produselor naţionale; piaţa externă va fi mult mai segmentată şi mai greu de penetrat;
• noul normal al consumatorilor globali, cunoscut şi ca inovare inversă, datorită orientării cetăţenilor din statele puternic dezvoltate spre produsele oferite ţărilor în curs de dezvoltare, mai întâi, prin preţ, dar şi prin performanţele acestor produse: mult mai economicoase, mai puţin orientate spre consumul de energie şi mai bine îndreptate spre atingerea unor funcţii de utilitate.

2.2 Apocalipsa statală sau guvernamentală
După al doilea septembrie negru al SUA, din 2008, companiile imperiului mondial financiar au fost puternic răvăşite. Statul, adică banul public, a fost colacul de salvare. Discuţiile intercontinentale, în speţă dintre SUA şi statele din zona euro, au fost destul de tensionate în privinţa destinaţiei pachetului cu stimulente financiare. Băncile, mai întâi, sau economia? Sau ambele? De fapt, obiectivul îl constituia controlul procesului inflaţionist. Deflaţia cu stagdeflaţie, sau inflaţie cu stagflaţie? De aici drumurile s-au despărţit, iar rezultatele se ştiu. Modelele sub forma de U, V, W, fierăstrău constituie cea mai bună explicaţie.
Statul, din toată povestea crizelor, părea a fi bunul samaritean. Cine se aştepta ca tocmai el să aibă atâtea probleme? Şi în cazul său putem vorbi de alţi patru cavaleri ai Apocalipsei:
• creşterea excesivă a datoriei publice. Ea se raportează la produsul intern brut. Scala îndatorării este de la câteva zeci de puncte procentuale la multe sute sau chiar mii. Rostogolirea anuală a lor a constituit un „model” internaţional, un „standard”. De aici începe starea de bulversare naţională. Mâna invizibilă, introdusă de Adam Smith în Avuţia naţiunilor, în urmă cu mai bine de două secole, şi-a făcut simţită prezenţa acum, prin Datoria Naţiunilor. Numai că un tratat special pentru aceasta din urmă încă nu există;
• dezechilibrarea balanţei comerciale, cauzată de reducerea bruscă a exporturilor. La rândul lor, exporturile au fost mult influenţate de teama de consum. S-a globalizat „isteria” cumpătării şi a economiilor forţate, de teama că mâine va fi şi mai rău;
• lipsa lichidităţilor pe piaţa financiară, generată de o politică prudenţială excesivă a băncilor, dar şi de o cerere mult mai mică de credite din partea sectorului de afaceri, fiind, mai degrabă, o renunţare a solicitanţilor acestora în urma refuzurilor repetate ale băncilor. Lor li se adaugă şi neîncrederea populaţiei în siguranţa păstrării locurilor de muncă şi a economiilor în depozite bancare;
• amplificarea mişcărilor de revoltă socială, specifică perioadelor de criză globală, puternic influenţată de unele canale mediatice ale secolului XXI. Puterea de promovare a mesajelor prin noile tehnologii informaţionale şi de comunicaţii este mult mai mare decât în perioada anilor 1929-1933. Important ar fi să existe un echilibru în utilizarea acestora, atât de către putere, cât şi de opoziţie.

2.3 Apocalipsa guvernării locale se manifestă, în bună parte, asemănător celei naţionale. Firesc, specificul comunităţii va avea un rol aparte. În astfel de condiţii, cei 4 cavaleri ai Apocalipsei sunt:
• transferarea îndatorării publice de la nivel naţional la cel local, prin împrumuturi masive şi emisiuni de obligaţiuni, la nivel de comunitate; se poate vorbi despre o linişte de moment prin vânzarea viitorului comunităţilor;
• măsuri disperate de protejare a valorilor locale, culminând chiar cu emisiunea de monedă a comunităţii, utilizată doar în interiorul ei; toate vin ca măsuri de creştere a resurselor bugetare locale;
• proliferarea mişcărilor sociale la nivel de cartier sau de categorii socio-profesionale; toate ca efect al încetării sau diminuării activităţilor economice, crescând şomajul şi diminuând puterea de cumpărare;
• creşterea activelor toxice la nivel de comunitate, ele însemnând capacităţi de producţie, locuinţe luate prin credit ipotecar neachitat la termen ş.a.m.d.

2.4 Apocalipsa individuală este anunţată de următorii 4 cavaleri:
• cumpărături iraţionale, ca efect al manipulărilor mediatice şi al unui marketing agresiv, ce au condus la creşterea îndatorării cetăţenilor pe termen lung. Pe timp de criză, ele au devenit adevărate active toxice, fiind acum doar o parte mai mică din creditele împovărătoare contractate iraţional;
• instaurarea fricii de criză, ce s-a transformat în frica de a nu-şi pierde agoniseala anterioară şi reţineri în a mai consuma ca în anii precedenţi. Se globalizează cumpătarea. De asemenea, apare teama de a nu mai avea statutul actual, îndeosebi în cazul angajaţilor pe bani publici;
• încercarea de a se apăra prin intrarea în grupuri de protecţie, de orice natură. Apar protectorii de cartiere şi de grupuri din spaţiul cibernetic. Sentimentul de apartenenţă la o anumită comunitate locală devine tot mai puternic. Regulile stabilite de acestea, pe timp de criză, sunt mai respectate decât orice alte reguli anterioare;
• căutarea cu ardoare a soluţiilor de ieşire din criză sau ideea bate criza. Unii îi spun globalizare versiunea 3.0. Pe astfel de vremuri, ideile novatoare sunt generatoare de minuni. Criza înseamnă moment de decizie. Aşa au spus vechii greci, iar grecii de azi, fiindcă au uitat sensul, sunt printre primii ce trag ponoasele.

Aşadar, omul modern trăieşte timpuri pline de temeri şi incertitudini. Se trezeşte scos cu brutalitate din liniştea sa aparentă. Constată că este înconjurat de o lume cu multe boli, izvorâte şi alimentate din inconştienţa semenilor. Spaţiul său social, constructele politice şi economice, toate par vulnerabile şi instabile. În plus, soluţiile sunt confuze şi contradictorii. Liderii lumii nu par să se fi gândit dinainte la cum se pot rezolva aceste probleme. Abia acum se fac studii, calcule, predicţii plecând de la realitatea ilustrată mai sus.

Va ieşi totuşi lumea din această fundătură? Cu siguranţă că da. Criza anilor ‘30 a fost mult mai profundă şi s-a trecut peste ea. Fiind mai temeinic aşezată, umanitatea de azi va reuşi asta fără un conflict de proporţii. Victime însă vor fi. Ca întotdeauna, cei slabi şi neadaptaţi vor plăti scump. Tocmai de aceea, criza este pentru toţi o probă a rezistenţei şi adaptării. Marea provocare este să reuşim asta cât mai bine la nivel individual, local, de state şi comunitate internaţională. Şi apoi, să încercăm din nou, a mia oară, să nu repetăm aceste greşeli ale istoriei.