Comunicat de presă
Senatorul Dumitru Oprea solicită Poştei Române să specifice maniera în care se asigură serviciile poştale către SUA, după decizia din noiembrie 2010 de sistare a expedierilor mai mari de 450 grame.
Într-o întrebare adresată luni, 28 martie 2011, directorului general al Companiei Naţionale Poşta Română, parlamentarul ieşean a evidenţiat faptul că informaţiile privind expediţiile poştale către SUA sunt contradictorii, multe persoane neştiind cum să procedeze pentru a beneficia de serviciile Poştei Române în relaţia cu America.
Ca urmare, s-a transmis cererea de clarificare a tipurilor de expediţii poştale acceptate pentru SUA şi motivele pentru care nu au fost eliminate măsurile de securitate din noiembrie 2010 şi pe teritoriul României.
Birou Senatorial Dumitru OPREA






