3. Generaţia ambilor părinţi angajaţi
Generaţia 47-65 ani, cunoscută şi ca generaţia exploziei demografice după cel de-al doilea Război Mondial, este generaţia ambilor părinţi angajaţi. Nu au avut cum să fi trăit experienţe proprii în timpul războiului. În schimb, de la părinţii şi bunicii lor, au multe informaţii despre acesta, dar şi mai multe trăiri postrăzboi. Au asistat de mici la întovărăşiri, colectivizări, cooperativizare, confiscarea bunurilor, uciderea cailor şi multe alte atrocităţi. De asemenea, au asistat la marginalizarea oamenilor, a gospodarilor, „chiaburii” vremurilor.
Reprezentanţii generaţiei au fost educaţi şi au muncit în două sisteme, socialism şi capitalism. Ca şi părinţii şi bunicii lor. Numai că o bună parte dintre cei din urmă au dublat capitalismul, sub forma capitalism-socialism-capitalism.
Este generaţia cea mai ataşată de o organizaţie, cu un foarte puternic spirit de echipă. Ea a jucat rolul principal în procesul de trecere de la socialism la capitalism, având, în 1990, vârste între 36-44 de ani. Din acel moment au cam ocupat aproape toate funcţiile cheie din sistem, indiferent de natura lui. Au devenit seniorii structurilor. În acele vremuri ei aveau aproape vârsta generaţiei X, generaţie care, pe atunci, avea între 13 şi 25 de ani, rămânând pe margine. Între timp, primii şi-au consolidat senioritatea, iar ceilalţi vor s-o câştige. De mult timp aşteptau momentul. Oricum, pe plan mondial s-a înregistrat acelaşi fenomen. Până în 2015, cel puţin pe piaţa muncii, majoritatea seniorilor din eşaloanele 1, 2, 3 şi 4 se vor pensiona. Generaţia următoare (34-46 ani) nu va putea suplini toate posturile vacantate. Va fi momentul în care şi generaţia de 17-33 de ani va fi activată, chiar dacă acum are inapetit pentru a conduce! În politic lucrurile stau un pic altfel. Nu se iese la pensie, deci operează alte criterii.
O parte din această generaţie o reprezintă şi persoanele care, înainte de 1989, au deţinut roluri cheie în structurile economice, politice sau ale securităţii. În mare măsură, aceştia au beneficiat de susţinerea părinţilor şi chiar a bunicilor. Astfel, ei au putut fi educaţi, cu recomandarea PCR, în şcoli occidentale şi au fost trataţi preferenţial.
Deoarece atât soţul, cât şi soţia erau nevoiţi să lucreze undeva, fie la unităţi de stat, fie la cooperative agricole de producţie sau la cele de consum sau meşteşugăreşti, copiii lor (actuala generaţie de 17-33-35 de ani), au rămas total nesupravegheaţi şi au format generaţia copiilor cu cheia de gât.
Pe piaţa muncii, reprezentanţii generaţiei de faţă au deţinut rolurile cheie în societate, iar generaţia 34-46 de ani a fost nevoită să accepte nivelurile inferioare ale acesteia. Chiar în structurile de conducere. Poate este motivul principal al conflictului continuu cu generaţia anterioară, atacând în principal pe liderii ei.
Pe plan politic, este generaţia din care o bună parte s-a înfruptat din plin din potirul cu funcţii politice şi securiste. Cei mai mulţi proveneau din familiile „sănătoase” ale satului românesc. Alţii au primit sprijinul părinţilor ce avuseseră, de asemenea, un regim privilegiat.
Mulţi dintre reprezentanţi, îndeosebi cei ce au deţinut funcţii de conducere şi/sau funcţii politice şi/sau în structurile securiste, au beneficiat din plin în noul sistem, de după 1990. Sloganul lor? La vremuri noi, tot noi!
Este generaţia care se bucură de avantajul că, pe scala vârstelor persoanelor cu drept de vot, au susţinerea copiilor (17-33-35 ani), dar şi a părinţilor (66 – peste 90 de ani). Incluzând-o şi pe a lor, dispun de sprijinul a trei generaţii din patru, cu drept de vot.
Marea majoritate a făcut parte din PCR. După 1990 s-au dispersat în întregul spectru politic, fără a se mai ţine cont de trecut, chiar dacă părinţii şi bunicii lor au avut alt traseu politic, înainte de 1945. În 1990, când s-au creat partidele politice, cei mai mulţi dintre reprezentanţii generaţii 47-65 au fost printre iniţiatorii şi conducătorii acestora. În timp, şi-au consolidat poziţia, iar istoria partidelor postdecembriste se confundă cu istoria lor de după 1990. Generaţia de 34-46 de ani era prea crudă pe atunci. Doar după câţiva ani a căpătat unele responsabilităţi în structurile de tineret ale partidelor.
