Dumitru Oprea

Economişti, sociologi, ideologi ai partidelor caută să găsească formula viitorului. Cine ne-ar putea garanta succesul în anii care vin? Cine ar putea prelua frâiele acestei ţări pentru a accelera apropierea de lumea civilizată? Cine ar putea să impună, în mod firesc şi rapid, standarde morale cu totul noi pentru o societate obosită, apăsată de lespedea trecutului. Răspunsul e complicat şi simplu deopotrivă. Dar sugerat deja de marile schimbări ale lumii în care trăim.

În cele ce urmează, am pornit de la datele statistice privind alegerile din 2008 desfăşurate în SUA. Relevante au fost referinţele la electoratul tânăr. 68% dintre americanii cu vârsta între 18-24 ani au votat pentru Obama. Iar 69% dintre tinerii din intervalul 25-29 de ani au votat tot cu Obama. Secretele? Primul, Social Media. Peste 83% dintre tinerii ce l-au votat pe Obama figurau cu profiluri în reţele sociale. Al doilea, echipa de campanie. Obama a avut o echipă de 5000 de tineri a căror vârstă medie a fost de 22 de ani. Da, de 22 de ani!

Ce avem în comun? Apartenenţa electoratului la diferite generaţii. Şi astfel, se cuvine făcută o încadrare a principalilor actori politici şi a votanţilor pe generaţii:
• Generaţia 17-33 ani (1978-1994), Generaţia Mileniştilor, ce va prelua problemele cheie ale omenirii pentru următorii 30 de ani. Este generaţia nepoţilor iubiţi.
• Generaţia 34-46 ani (1965-1977), Generaţia Copiilor-cu-cheia-de-gât, generaţia X.
• Generaţia 47-65 ani (1946-1964), Generaţia ambilor părinţi angajaţi, generaţia exploziei demografice.
• Generaţia 66 – peste 90 de ani (născuţi înainte de 1945), Generaţia bunicilor constructori.

1. Mileniştii
Generaţia 17-33 ani (1978-1994), cunoscută şi ca Millenials Generation, este una de excepţie. Va deţine funcţiile cheie ale societăţii pentru următorii 30 de ani. Deşi nu agreează ideea de a fi lideri, în timp vor fi convinşi că trebuie să preia o astfel de sarcină. Au un spirit de apartenenţă la grupuri diverse cum nu s-a mai înregistrat până acum. Tehnologiile informaţionale şi de comunicaţii îi ajută să perceapă lumea altfel, implicit relaţiile dintre oamenii diferitelor reţele sociale. Sunt foarte ataşaţi de părinţii şi bunicii lor. Reacţionează imediat dacă unui membru al generaţiei i se întâmplă ceva. Evenimentele din Africa sunt o dovadă. Au un spirit justiţiar trăit. Sunt convinşi că planeta trebuie să fie altfel îngrijită. Cuvântul eco este un crez al lor, iar responsabilitatea socială trebuie să fie impusă printr-o adevărată revoluţie.

Deşi nu le place să fie şefi, nu acceptă orice fel de şefi. Nu acceptă să lucreze la comandă, ci printr-o negociere în favoarea lor. Întrebarea specifică lor este “De ce?”. Nu pot fi influenţaţi. Nu pot fi plătiţi cu orice sume. Sunt loiali locului de muncă, dacă programul de lucru este sub controlul lor. În astfel de condiţii, se achită onorabil de serviciile încredinţate. Celor ce-i tratează cu respect, le arată un respect pe măsură.

I s-a mai zis generaţia Y, urmaşa generaţiei X, dar din motive de incompatibilităţi multiple, au lansat o invitaţie mondială pentru schimbarea numelui. Aşa s-a ajuns la Millenials Generation.

Sunt cei mai fideli utilizatori ai tehnologiilor moderne de comunicaţii. Sunt stăpânii reţelelor sociale, folosindu-se de mijloacele şi mediul de comunicare on-line în lumea lor.

Din punct de vedere politic, în România, sunt cei mai puri. Nu a mai fost timp să fie „pregătiţi” pe tiparele comunismului. Au fost, cel mult, şoimii patriei sau pionieri. Părinţii lor, în schimb, au putut ocupa cele mai înalte poziţii în structurile pioniereşti, uteciste şi aseciste. Şi dacă au avut astfel de părinţi, bunicii lor, în cele mai multe cazuri, au putut beneficia şi de cele mai înalte funcţii în PCR. Numai că, trecerea acestei generaţii spre adolescenţă s-a realizat în cu totul alte vremuri, în care, cel puţin teoretic, au scăpat de influenţele vizibile ale vechiului sistem.

Cei mai dinamici reprezentanţi sunt bazaţi pe propriile împliniri profesionale, implicit în afaceri, formând gruparea sau clubul YUP-iştilor. Alţii însă au moştenit un statut privilegiat, beneficiind de apartenenţa părinţilor sau bunicilor la diferite grupuri de interese din perioada comunistă.

Generaţia 17-33 de ani este, în cea mai mare parte, a părinţilor de 47-65 de ani şi a bunicilor de 66 – peste 90 de ani. Foarte puţini dintre ei, de regulă cei ce vor vota pentru prima dată, au părinţi de 34-46 de ani.

Cum mileniştii nu-şi doresc să ocupe poziţii de lideri, este clar că vor alege grupul lărgit al celor la care ţin cel mai mult, părinţi şi bunici, cu vârsta cuprinsă în intervalele menţionate. Pe cei din generaţia 34-46 de ani îi renegă, nedorind să aibă nimic în comun cu ei. Deci, din 4 generaţii de votanţi, 3 sunt un tot. Rămâne cu un statut aparte generaţia de 34-46 ani.