Declaraţie politică în Plenul Senatului României, 15 noiembrie 2010
De ani de zile, Parlamentul României este una dintre instituţiile cu cea mai slabă credibilitate pentru români. Percepţia publică legată de corupţie şi ineficienţă este mai puternică decât oricând şi puţini dintre colegii noştri se arată preocupaţi de acest lucru. Din contră, pentru mulţi, parlamentarismul pare să fi devenit un fel de boierie modernă, o lâncezeală luxoasă pe bani publici. Din păcate, nu sunt cuvinte gratuite, ci pura reflectare a realităţii. Pentru destui parlamentari, mai vechi sau mai noi, servirea binelui public nu este, sau poate n-a fost niciodată, luată în serios. Contează doar contabilizarea beneficiilor materiale şi simbolice şi fentarea muncii. Cu alte cuvinte, maximizarea profitului personal, cu minimum de efort. Totul, la adăpostul imunităţii oferite de funcţie. Căci cine mai poate să tragă acum la răspundere un boier cu mandat uninominal?
Douăzeci de ani de democraţie au dat răgazul pentru a se contura chiar un prototip al “parlamentarului de vitrină”. Regula de bază este absenteism şi indiferenţă. Astfel, evitarea şedinţelor de plen şi comisie a devenit un fel de măsură a respectului de sine, a prestigiului personal. Parlamentarismul s-a transformat într-un fel de pseudo-muncă ce ţine de un postmodernism social, în care nu-şi mai fac simţită prezenţa răspunderea şi controlul. Iar, dacă acestea ar exista, cine ar mai avea curajul să ponteze nişte deputaţi sau senatori ce nu vin la muncă? Statul are datoria să le plătească avionul, hotelul, şoferii şi leafa fără să pună întrebări. Câştigarea unor alegeri îi pune mai presus de alegători. Mai mult, ei consideră de bon ton să fie Gică contra, să schimbe regulile când nu le mai convin, apelând la cutume şi nu la regulamente clare. Se poartă indiferenţa faţă de blocarea activităţii în Camere, se fac propuneri de amendamente nocive prin consecinţele lor. În schimb, se promite poporului orice şi se scoate la mezat votul.
Boierii parlamentari trebuie să dezvolte însă o indiferenţă absolută faţă de eficienţa instituţiei. Aşa se explică şi nepăsarea pentru faptul că sute de funcţionari parlamentari nu-şi mai au obiectul muncii, iar importante alte resurse sunt risipite. În vreme ce ţara asta are nevoie urgentă de legi şi reforme strategice.
Dacă nu sunt de găsit la treabă, multe dintre aceste personaje pot fi văzute însă la televizor, la talk-show-uri. Îndeamnă românii la sacrificii, la mai multă muncă, probând cu nonşalanţă că populismul nu are partid, ci e universal. Dar, dacă încă unii mai huzuresc la umbra funcţiilor deţinute, liniştea lor ar putea fi tulburată în curând. Nu sunt naiv să cred că indemnizaţia de parlamentar va fi dată prea repede pe bază de prezenţă şi prestaţie. Sau că adoptarea legilor se va face în folosul celor ce i-au trimis în Parlament şi nu al celor ce sunt în Parlament. Vă amintesc însă că există un referendum care aşteaptă să-şi producă efectele. Şi atunci, când va veni şi clipa cea mare, poate că şi parlamentarii, ce vor să mai prindă mandate, se vor comporta altfel. Dacă nu din respect pentru instituţie, măcar de frica votului alegătorilor.
Senator PDL
Prof. univ. dr. Dumitru OPREA
