De obicei, te aştepţi la lucruri inamicale din partea adversarilor politici. Când ele vin din propria tabără, sunt cu atât mai amare. Fără să mă numească, dar făcând trimiteri străvezii, domnul Sebastian Lăzăroiu face diverse comentarii privind persoana mea. Posteaza texte pe bloguri în care mă consideră un inamic al ascensiunii domnului Funeriu şi o parte a sistemului rezistent la reforme.
Mărturisesc sincer că am avut şi am pentru domnul Lăzăroiu respect şi consideraţie. Cred că este un sociolog bine pregătit, iar cu discreţia şi calmul său a făcut şi face o treabă foarte bună în calitate de consilier prezidenţial. De data aceasta însă, în mod surprinzător, sociologul face o eroare elementară prin necunoaşterea datelor cu care lucrează. Potrivit domniei sale, eu nu l-aş fi lăsat pe domnul Funeriu să ajungă, în 2007, europarlamentar. Ar fi fost de ajuns o minimă informare pentru a afla că domnul Funeriu a rugat o altă persoană, prezentă pe lista PLD, să se retragă din cursa pentru Bruxelles. Aşadar, în acest caz, pur şi simplu nu aşa au stat lucrurile. Mai mult chiar, după ce mi s-a cerut să renunţ la Parlamentul European în favoarea celui din România, devenind senator, nu deputat, aşa cum se scrie în postarea domnului Lăzăroiu, Daniel Petru Funeriu m-a înlocuit, devenind europarlamentar până în vara anului 2009. Nu inţeleg, totuşi, de ce nu a facut nici o referire la poziţia domului Funeriu pe lista PD-L pentru alegerile europarlamentare din 2009.
Comentariile domnului Lăzăroiu au însa izul unei maliţiozitaţi gratuite, de care nu-l credeam în stare. Nici în privinţa altor alegeri domnia sa nu s-a informat cum stau faptele. Atunci când am candidat undeva, am trecut prin nişte campanii brutale, iar PLD şi PD-L au facut la Iaşi scoruri mai mult decât bune. De când răspund de organizaţia municipală a PD-L Iaşi, după toate campaniile pentru alegeri, municipiul a fost câştigat de portocalii. Tocmai de aceea, aluziile domniei sale nu au nici un rost.
Mai importante îmi par însă consideraţiile cu privire la reforma din învăţământ. Ministrul de acum încearcă să introducă o reformă deosebit de importantă, dar, în acelaşi timp, complicată şi dificilă. Ştiu lucrul acesta extrem de bine, mult mai bine decât consilierul prezidenţial. Îl ştiu pentru că am început reforma la Iaşi când sistemul era încremenit în metehnele care îi fac atât de mult rău şi astăzi.
Prin modesta mea contribuţie, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, de 4 ani, nu mai are 70 de catedre, ci mai puţin de 20 departamente. Am integrat pe verticală învăţământul, pornind de la grădiniţă şi şcoala primară, sub deviza ”Cuza, pe viaţă!”. Am pledat continuu pentru finanţarea copiilor din grădiniţe şi şcoli, nu doar a unităţilor educaţionale de stat. Încă de la începutul anilor 2000, am stabilit ca profesorii din universitate să aleagă locul în care predau, pentru a nu mai fi cadre didactice cu 14 norme, în tot atâtea universităţi, neglijându-şi studenţii. Adică, am renunţat la asa-zişii profesori de pe scara trenului. De asemenea, ca rector, am permis studenţilor să-şi creeze duble specializări, astfel încât, la absolvire, să poată obţine o catedră întreagă într-o şcoală, îndeosebi în mediul rural, unde numărul de clase este mai mic. Am crezut întotdeauna că în România pot fi doar 5-6 universităţi de top. Am acuzat comunismul ca ne-a ciunţit universităţile adevărate, lăsându-ne doar fragmente ale acestora, motiv pentru care am tot invocat universitatea totală sau completă. Sunt lucruri făcute într-o perioadă de pionierat al reformei universitare, atunci când mi se reproşa, de către diriguitorii sistemului, că mă aflu la limita legii. Întotdeauna le-am răspuns că ea este cea permisivă. Ca rezultat concret, Universitatea Cuza s-a plasat 5 ani la rând pe locul întâi în topul universităţilor româneşti pentru cercetarea ştiinţifică. A reuşit afilierea la Grupul Coimbra şi Reţeaua Utrecht, fiind unica din Romania, crescând mereu standardele sale de performanţă.
Tocmai de aceea, mă doare când cineva, măcar aluziv, face comentarii de acest tip. Mai mult, în actualul mandat de senator, am facut numeroase intervenţii publice şi declaraţii politice în Parlament pentru sprijinirea reformei în învăţământ. Ştiu prea bine cât de grea este misiunea domnului Funeriu şi cât de rezistent este sistemul la schimbare. Ştiu, de asemenea, cât timp le ia oamenilor din sistem să înţeleagă binefacerile unor asemenea măsuri, chiar dacă ele nu mulţumesc pe toată lumea. Daniel Funeriu are nevoie de toată tăria şi răbdarea din lume pentru a reuşi în misiunea lui. Iar cel puţin din partea mea, dacă mai e nevoie să o spun, are tot sprijinul posibil. Important e ca oamenii din preajma lui să înţeleagă odată cine îi sunt adversarii şi cine îi sunt susţinătorii cu buna credinţă.
