Împreună cu tinerii democrat-liberali
Alături de ieşeni
Archive for the ‘vot’ Category
În campanie pentru Traian Băsescu
Sunday, November 29th, 2009“Revoluţia bunului simţ”… Chiar aţi crezut?
Wednesday, November 25th, 2009Şi eu, la fel ca mulţi alţi români (unii dintre ei chiar l-au votat), am crezut într-un aer proaspăt pe care l-ar putea aduce Crin Antonescu în politică. Ultimele două zile au lămurit pe toată lumea că a fost doar o iluzie. Candidatul a fost împachetat atât de bine de consultanţi, încât a reuşit chiar să păcălească. Acum e vremea cărţilor pe faţă.
“Mircea Geoană este un preşedinte inacceptabil pentru România!”, ţipa domnul Crin cu nici o săptămână în urmă. “Nu vreau o Românie a lui Hrebenciuc, Geoană şi Vanghelie!” sau “Ruşine mogulilor Vântu şi Voiculescu! Înşelaţi lumea cu cifre false!” - striga proprietarul „bunului simţ” în această ţară. Se întâmpla vineri şi duminică. Luni seara, Relu Fenechiu făcea deja programul de guvernare cu pesediştii şi îşi negocia un post într-un viitor guvern.
Apoi, deşi Antonescu se jurase că demisionează din fruntea PNL dacă nu iese preşedinte, pentru ca directivele domnului Patriciu să se respecte întocmai, a promis public că îi va face personal campanie lui Geoană. În tot acest timp, la Realitatea TV, rula un clip publicitar de mulţumire, făcut chiar de redacţie, cu înduioşătorul text: “Crin Antonescu a fost învins, dar nu a dezamăgit pe nimeni. El dovedeşte că este consecvent şi îşi respectă cuvântul”… Ce pot să mai creadă cei care i-au dat votul?!?
Relu Fenechiu, o conştiinţă liberală a neamului
Tuesday, November 24th, 2009Îmi imaginez cum trebuie să se simtă acum sutele de mii de tineri care au stat la coadă prin gări şi cămine de facultate ca să-l voteze pe Crin Antonescu. După ce i-au acordat cea mai mare încredere de care s-a bucurat un liberal după Revoluţie, acum vrea să le predea voturile la PSD. “Revoluţia bunului simţ” sfârşeşte astfel, în nici 24 de ore, în braţele lui Iliescu şi Vanghelie.
Ca ruşinea acestei manevre politice să fie dusă până la capăt, ea trebuia să fie justificată de un personaj pe măsură. Relu Fenechiu vorbea, luni, la Realitatea TV, despre principii. Era un spectacol extraordinar. Explica solemn că liberalii au un program economic a cărui aplicare este posibilă doar cu PSD… Comentariile sunt inutile. Aştept însă cu nerăbdare momentul în care Antonescu şi Fenechiu vor merge cu Năstase şi Hrebenciuc prin ţară, explicând votanţilor liberali că România trebuie dată pe mâna pesediştilor. Nu e greu de închipuit care va fi reacţia oamenilor. Un nou dezgust pentru clasa politică şi compromiterea liberalismului, dar şi a speranţei de a crea un pol de centru-dreapta, pentru nişte ani buni de acum înainte.
Din binefacerile epocii Nichita
Thursday, November 19th, 2009Că Nichita are mania grandorii, asta nu e o noutate. Faptul că o asemenea manie se agravează în timp devine însă îngrijorător. În închipuirea acestui om, un întreg oraş ar trebui să-l aclame ca pe un binefăcător providenţial.
Actuala campanie prezidenţială a devenit, astfel, ocazia ideală pentru prezentarea către muritorii de rând a unui pomelnic nesfârşit de realizări. Într-un material halucinant, care, chipurile, a fost conceput tocmai de Mircea Geoană, primarul este lăudat pentru numeroasele sale minuni: „În curând, Iaşul va avea o centură ocolitoare a oraşului. Deja aveţi drumuri mai bune, mai largi, modernizate. Trotuarele se refac, la fel şi liniile de tramvai. A început reabilitarea termică a blocurilor şi s-au redeschis şantierele ANL…”.
Aşadar, Nichita ne-a dat şosele, case, trotuare şi n-are de gând să se oprească. În nemărginita sa bunătate, ne aminteşte de locuinţele sociale, de un iminent bazin de înot (la fel de probabil ca şi promisiunea de refacere a Ciricului), de modernizarea numeroaselor spitale şi clinici. Şi aşa, printre rânduri, bagă şi bomba supremă: “Actuala administraţie PSD a Iaşului a întocmit documentaţia pentru investiţii din fonduri europene în valoare de peste 200 de milioane de euro”.
Nici un cuvânt despre dezastrul de la CET Iaşi, despre situaţia financiară a administraţiei locale, încurcăturile de la clubul de fotbal, ori despre asocierile scandaloase ale Primăriei în diverse afaceri tulburi.
Ieşenii trebuie să-şi aclame conducătorul şi, pentru a vedea în continuare lumina progresului, sunt obligaţi să-l voteze şi pe Geoană. În caz contrar, semi-zeul Nichita ar putea să se supere şi să-şi ia mâna ocrotitoare de pe creştetul nostru. Şi atunci, ca să nu ne îndepărtăm binefăcătorul, cred că ar trebui să-i oferim ceea ce nu îndrăzneşte încă să ne ceară: titlul de “Imperator de Bahlui”.
Anomalii şi curiozităţi de campanie
Wednesday, November 4th, 2009Ceea ce îmi pare definitoriu la campania asta electorală este confuzia. Nu sunt atât de impresionante resursele puse în joc de candidaţi, ideile propuse votanţilor sau măcar agitaţia produsă de o luptă atât de încrâncenată. În schimb, războiul este dus de pe fortificaţii înalte, printr-un duel de fumigene aruncate la distanţă. Pentru mulţi dintre aceşti viteji, miza pare să fie producerea de cât mai multă confuzie şi ameţeală electoratului. Căci din confuzie poate ieşi orice. Chiar şi învingători care, în mod normal, ar scoate mai puţine voturi decât partidul lor. Iată şi câteva tehnici:
• Executarea adversarului prin iluzia informaţiei certe. Dacă el ar fi tocat mărunt, într-o emisiune de dezbateri, lumea ar crede că acelea sunt părerile unora care nu-l suportă. Cazul “Sinteza zilei” a devenit faimos. Aşa că atacul este făcut la fel de mizerabil, sistematic, dar prin buletinele de ştiri. Din două informaţii, una este despre preşedinte. Care, nu-i aşa, “a comis, şi-a permis, a avut inconştienţa să”… Induse de crainică, atacurile şi calomniile capătă o aură minimă de credibilitate.
• Falsificarea grosolană a sondajelor de opinie. Evident, “cosmetizări” de 2-3 procente s-au făcut dintotdeauna înainte de alegeri. Numai că atunci măcar apărea public clientul care comandase sondajul. Puteai bănui deci ce candidat avea procentele uşor umflate. Între timp s-a renunţat la orice urmă de obraz. Candidaţi care suflau din greu cu doar câteva săptămâni în urmă au acum procentele dilatate cu o treime. În schimb, cele ale adversarilor sunt tăiate din scurt cu pixul. Nu mai apare nici un nume de client, cel mult nişte abrevieri de fundaţii obscure. Dar cine mai e atent acum la amănunte? Important e să se reţină esenţialul: “Băsescu e deja mai jos ca Geoană. Şi pierde sigur, cu oricine ar fi în turul 2… ”. Iată însă şi un mic amănunt, luat de pe Hotnews: “Camelia Voiculescu, fiica lui Dan Voiculescu, face parte din acţionariatul CCSB, cu 67% din acţiuni, în timp ce grupul Realitatea Media este acţionar principal la Insomar…”
• Lansarea ideii că referendumul ar fi inutil. “La anul, UE ne obligă să avem parlament cu două camere” – e petarda lansată de Crin Antonescu. Prin urmare, lumea ar vota degeaba la referendum. Liberalii uită însă, sau poate nu ştiu, ceea ce este şi mai grav, că UE nu obligă pe nimeni să-şi schimbe organizarea parlamentului. După intrarea în vigoare a tratatului de la Lisabona, când Comisia va consulta ţările membre pentru proiectele ei de lege, fiecare parlament va trimite răspunsuri potrivit organizării sale. Părerile legislativelor naţionale vor avea pondere egală la nivelul UE, fie că vor avea una sau două camere.
În toată această gherilă electorală se pot găsi însă şi aberaţii hazlii. În Iaşi, pe panourile stradale, domnul Geoană este garantat moral de Gheorghe Nichita. Mă aştept să adune procente uluitoare…
Despre spaimele celor care se simt “prefraudaţi”
Monday, November 2nd, 2009Declaraţie politică în Plenul Senatului României, 2 noiembrie 2009
Aşa cum era de imaginat, ideea trecerii la un parlament unicameral provoacă o puternică rezistenţă din partea actualei opoziţii. Era însă şi de aşteptat să se întâmple aşa. Sunt 20 de ani de când legislativul n-a probat necesitatea funcţionării celor două camere şi utilitatea fiecăreia în parte. Anumite persoane, exploatând puterea interesului de grup, şi-au creat avantaje proprii speciale, refuzând categoric orice schimbare. Acum, prin referendumul propus de şeful statului, monopolul grupurilor de interese se sparge. Dacă nervozitatea celor mai multe dintre partide este de înţeles, surprinzătoare devine reacţia unor ONG-uri, cei drept foarte puţine, doar patru la număr.
Argumentul adus de contestatarii organizării unui referendum odată cu prezidenţialele este cel puţin bizar. Se vehiculează ideea că ceilalţi candidaţi ar fi dezavantajaţi, că ei nu pot declanşa un referendum, la fel ca actualul preşedinte. Se vorbeşte de o încălcare a democraţiei, ba chiar, în mod uluitor, de o presupusă “prefraudare morală” a alegerilor. În consecinţă, s-au făcut sesizări la Avocatul Poporului privind constituţionalitatea acţiunii. Desigur, în acest caz, putem vorbi despre o lovitură de imagine în plină campanie electorală, dar în nici un caz şi de o lovitură juridică. Cu bună ştiinţă sau nu, petiţionarii au uitat că dreptul preşedintelui ţării de a organiza un referendum în ziua alegerilor a fost confirmat prin decizia Curţii Constituţionale nr. 147 din 21/02/2007. Curtea a stabilit atunci că interzicerea organizării unui referendum în ziua alegerilor ar însemna limitarea dreptului constituţional al poporului de a-şi exercita suveranitatea prin consultare directă.
Ideea că Traian Băsescu are un avantaj din organizarea lui este şi absurdă. Toţi candidaţii, în mod egal, pot să-şi exprime părerea faţă de subiect, să-şi pună pe panourile electorale postere pe această temă. Prin urmare, orice candidat are aceleaşi posibilităţi în campanie. De asemenea, nu trebuie uitat faptul că alegerile prezidenţiale atrag oamenii la votul pentru referendum, nu invers.
Pe lângă toate aceste aspecte, rămâne curios faptul că discursul antireferendum al unor ONG-uri seamănă leit cu discursul alianţei PSD-PNL, iar acţiunea apare fix în campania electorală şi nu înaintea ei, când proiectul fusese anunţat public de către Preşedinte. Un lucru este însă clar: au intrat acum în meciul politic şi suflă puternic în pânzele alianţei anti-Cotroceni. Unde va duce această implicare a celor care devin jucători, în loc să rămână arbitri ai confruntării, rămâne de văzut. Cert este că, după încheierea campaniei, ele ar putea pierde un atribut fundamental cu care asigurau echilibrul democratic - credibilitatea.
Senator PD-L
Prof. univ. dr. Dumitru OPREA
Preşedintele de care avem nevoie
Sunday, November 1st, 2009
În această duminică, m-am aflat printre miile de ieşeni, care au înfruntat frigul, aşteptând întâlnirea cu Preşedintele ţării.
Dincolo de convingerea că Traian Băsescu rămâne omul cu care putem naviga în timp de furtună, sentimentul este că toată lumea s-a lămurit de un lucru: acum se va vota în două mari direcţii. Una a schimbării fundamentale, propusă de Băsescu, sau întoarcerea la Iliescu, Hrebenciuc, Vanghelie şi paravanul lor Geoană.
Cred că ieşenii şi-au păstrat simţul orientării şi vor alege să meargă înainte. Tocmai de aceea, unii nu vor scăpa de ce se tem: Moldova va fi portocalie.
Trecerea la sistemul unicameral - o şansă pentru credibilizarea Parlamentului
Monday, September 28th, 2009Declaraţie politică în Plenul Senatului României, 28 septembrie 2009
Aşa cum era de aşteptat, propunerea preşedintelui Traian Băsescu privind referendumul din 22 noiembrie a provocat reacţii dure din partea adversarilor politici. Toţi aceşti oponenţi invocă tradiţia politică românească, spectrul autoritarismului, ori pur şi simplu calcule electorale. Adevărul este că politicienii acceptă adesea ca, în principiu, să se reformeze orice în societate, în afară de statutul lor. Propriile lor interese nu trebuie atinse în nici un chip, iar mandatele, dacă s-ar putea, le-ar face şi mai numeroase, să ajungă şi pentru colegii lor de partid, ghinionişti la alegeri. Să vedem însă dacă există argumente pentru o asemenea reformă.
Orice sondaj de opinie făcut din 1990 încoace arată o imagine dezastruoasă a Parlamentului. Pe scurt, ineficienţă şi corupţie - asta vede poporul în Legislativ. Se înşeală oare acest popor? Desigur, el se poate înşela o dată, de două ori, dar nu 20 de ani. Pretindem de la toţi bugetarii mai multă productivitate, dar cine poate afirma că tocmai această instituţie este eficientă? Care dintre noi poate justifica credibil rostul celor două camere pentru Parlament sau numărul mare de membri ai lor? Există câteva sute de deputaţi, peste o sută de senatori, şi alt rând de parlamentari la Bruxelles. Toţi aceşti aleşi înseamnă alte câteva sute, dacă nu mii de angajaţi, adică imense cheltuieli din bugetul statului. Ştim, de asemenea, cât de uşor se pot amâna unele proiecte de lege dacă există interese politice în acest sens.
Cerem tuturor românilor să facă sacrificii. De două decenii tot aşteptăm de la oamenii de rând să strângă cureaua, în vreme ce noi ne stabilim singuri pensii şi fonduri de cheltuieli. Nimeni nu este sancţionat cu adevărat dacă nu vine la comisii sau şedinţe. Nimeni nu răspunde pentru ineficienţa instituţiei. Iar pentru a ne justifica existenţa şi obezitatea birocratică, invocăm mereu necesităţi democratice.
Ideea unui parlament unicameral şi reducerea numărului de aleşi la maximum 300 este puternic contestată chiar de cei care pretind că se află în tranşeele democraţiei. Am văzut printre ei politicieni cu un trecut glorios în perioada comunistă, care au condus România imediat după Revoluţie, atunci când românii primeau libertate cu linguriţa. Acum tot ei ne apără de tiranii ca-n Rusia. Alţii au trecut cu greu pragul Parlamentului, mari norocoşi ai unei redistribuiri perverse. Fireşte că se tem pentru scaunul lor.
România trebuie însă să se reformeze dincolo de orice interese personale. Avem nevoie de instituţii democratice mai eficiente şi mai ieftine. Cred că un Parlament unicameral ar fi mult mai puternic decât cel de acum.
Valorile s-ar cerne mult mai uşor, iar neaveniţii s-ar strecura cu mult mai greu în această clădire. Şi, mai presus de toate, sunt absolut convins că un Parlament reformat va reuşi să câştige de la români tocmai ce i-a lipsit acut în toţi aceşti ani - credibilitatea.
Experienţele de la ultimele alegeri impun amendarea legii electorale
Monday, June 22nd, 2009Declaraţie politică depusă în scris la Senatul României, 22 iunie 2009
Au trecut abia câteva săptămâni de la alegerile pentru Parlamentul European şi discuţiile privind corectitudinea lor au încetat brusc. După ce toate partidele au acuzat nereguli grave şi încercări de fraudare a scrutinului, nimeni nu mai are de comentat. Fiecare şi-a luat partea de voturi, aleşii au acum acte în regulă, iar pornirile justiţiare au dispărut ca prin farmec. Este o situaţie care ar trebui să fie dezbătută şi rezolvată cu seriozitate de întreaga clasă politică, nu să se reacţioneze pompieristic, în campaniile electorale, după care subiectul să fie abandonat.
Înainte de a veni cu ajustări ale legii electorale, este important să încercăm aplicarea sancţiunilor pentru fraudele comise la vot. Autorităţile statului trebuie determinate să sancţioneze mult mai serios aceste fapte grave, care, de obicei, sunt considerate un fel de exotism local. În plus, trebuie abordată şi problema listelor suplimentare. A apărut ideea desfiinţării acestor liste pentru a combate fenomenul “autobuzelor electorale”, incriminat de toate partidele. Există, desigur, problema constituţionalităţii unei asemenea măsuri, dar tocmai de aceea colegii jurişti trebuie să se gândească la o măsură alternativă, legală, prin care să se împiedice migraţia electorală.
După cum ştiţi, ameliorarea legii electorale este propusă insistent şi de societatea civilă. Dintre propunerile venite din această direcţie, cred că pot fi reţinute şi câteva idei ale Institutului pentru Politici Publice. Astfel, se poate lua în calcul votarea în zi lucrătoare, pentru a diminua absenteismul la urne, şi comprimarea secţiilor de votare plasate în acelaşi imobil, pentru diminuarea cheltuielilor. În plus, deşi nu pare de actualitate, cred că este necesar să ne gândim şi la introducerea sistemului uninominal pur. Sunt cunoscute situaţiile absurde din toamna trecută, când oamenii şi-au dat votul majoritar unor candidaţi, dar colegiile au fost câştigate de persoane aflate pe locul al treilea.
Cu siguranţă, criza economică deschide orice listă de priorităţi în aceste zile. La fel de importante sunt reformele din administraţie, educaţie sau justiţie. Totuşi, comisiile juridice ale Parlamentului pot să se ocupe foarte bine şi de amendarea legii electorale. În plus, consider că este necesar să înlăturăm suspiciunile reciproce şi decredibilizarea procesului electoral.
Senator PD-L
Prof. univ. dr. Dumitru OPREA
Votul obligatoriu - soluţia perfectă pentru ascunderea eşecului clasei politice
Monday, June 15th, 2009Declaraţie politică depusă în scris la Senatul României, 15 iunie 2009
Previziunile pesimiste privind prezenţa la alegerile europarlamentare s-au confirmat din plin. În România, rata de participare la vot s-a situat la un nivel net inferior mediei continentului (43,24%), mai puţin de o treime dintre concetăţenii noştri fiind interesaţi de acest proces electoral. S-au făcut pe această temă diverse comentarii şi propuneri pentru viitor. Una dintre ele este chiar aceea a introducerii votului obligatoriu în ţara noastră. Ar fi o măsură radicală, care ar rezolva formal problemele de legitimare a instituţiilor europene. Fondul acestei crize ar rămâne însă neschimbat.
Înainte de a lua în calcul astfel de soluţii, cred că este necesar să vedem mai întâi cauzele pentru care numai 27% dintre votanţii români au mers la vot. Absenteismul masiv are atât cauze interne, cât şi externe. Mai întâi, mare parte din campanie s-a axat pe teme prezidenţiale, unele partide fiind mai preocupate de Cotroceni decât de Strasbourg. Mai trebuie recunoscut şi dezinteresul filialelor locale ale acestor partide faţă de euroalegeri. Acolo unde nu au existat candidaţi eligibili, eforturile de promovare a temelor europene a fost clar neglijat. În plus, toate formaţiunile importante, fie că reprezintă familia politică populară, socialistă ori liberală, au eşuat în a face clare diferenţierile între ele privind abordarea doctrinară a problemelor importante de la Strasbourg. Astfel, alegătorii nu aveau de unde să ştie de ce ar fi mai bun un partid decât altul, votul făcându-se după simpatii politice locale şi nu după analizarea unor soluţii diferite la problemele lor.
Pe lângă explicaţiile interne ale absenteismului la europarlamentare, mai există şi cauze externe. Nu trebuie ascuns faptul că nici instituţiile europene nu sunt perfecte. Parlamentul este perceput ca un monstru birocratic, supradimensionat şi cu puteri neclare. În plus, deciziile importante de la nivelul Consiliului sunt luate mai ales de marile puteri europene, ţările estice ale Uniunii având mereu sentimentul marginalizării, periferiei. Apoi, aceleaşi instituţii au reacţionat slab şi neconvingător atunci când au existat problemele sensibile pentru cetăţenii români. Cazurile denigrării românilor din Italia şi a abuzurilor din Republica Moldova sunt bine ştiute.
Iată aşadar care sunt cauzele lipsei de interes faţă de alegerile europarlamentare. Efectele sale sunt delegitimarea instituţiilor europene şi recrudescenţa formaţiunilor populist-extremiste. Iar aici este îndeajuns să reamintim situaţia României şi a Marii Britanii. Responsabilitatea dezinteresului masiv pentru euroalegeri nu trebuie imputată însă cetăţenilor de rând. Incapacitatea de comunicare cu alegătorii este o vină care aparţine partidelor naţionale şi instituţiilor europene. Este un lucru serios care ar trebui să ne dea nouă de gândit, şi nu alegătorilor. Tocmai de aceea, consider că introducerea votului obligatoriu nu ar fi altceva decât soluţia perfectă pentru a ascunde eşecul unei întregi clase politice.
