Archive for the ‘vot’ Category

Reprezentarea sporită a femeilor în politică, o dezbatere la nivel internaţional

Thursday, May 26th, 2011
Share

Declaraţie politică în Plenul Senatului României, 25 mai 2011

Discuţii despre necesitatea participării într-o pondere mai mare a femeilor în viaţa politică s-au purtat mereu. De fiecare dată, în preajma campaniilor electorale, se fac evaluări, estimări şi promisiuni de schimbare a ponderii lor în structurile politice. Mai ales că toată lumea recunoaşte nevoia unui echilibru în ponderea reprezentării dintre bărbaţi şi femei. Din păcate însă, vorbele n-au fost încă transformate în iniţiative concrete. Astfel, cel puţin la nivelul Parlamentului, România ocupă unul dintre ultimele locuri din Europa la capitolul prezenţa femeilor în structurile legislative. În timp ce în Suedia, ponderea este de 47%, iar în Olanda de 39%, noi ne-am oprit la 14%. Este o situaţie nu prea îmbucurătoare, cu serioase implicaţii sociale, ce poate fi considerată un semn de desconsiderare şi de lipsă a culturii politice.

Dacă această temă pare să nu constituie o prioritate pentru România, ea este reluată la nivelul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare Europeană (OSCE) şi al Biroului pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (ODIHR). Săptămâna trecută, la seminarul „Rolul partidelor politice în procesul politic”, organizat de cele două instituţii, unde am participat, au fost semnalate efectele reprezentării femeilor într-o proporţie redusă în politică. Această dezbatere a avut loc într-o ţară care tocmai propune introducerea unui prag obligatoriu de 30% pentru locurile ocupate de femei în parlamentul polonez. De aceea, cred că este momentul să gândim şi noi la o schimbare în această privinţă.

Creşterea participării feminine nu vizează doar nivelul parlamentar, ci şi conducerile administraţiilor locale. Acolo unde ponderea femeilor este şi mai mică. Desigur, procentul de reprezentare poate fi obiectul unor dezbateri extinse la nivelul partidelor politice. Tehnic, însă, se poate apela la diverse cote de reprezentare. Cea mai potrivită fiind, probabil, varianta cu cel puţin o treime dintre candidaţi, dar cu obligativitatea regăsirii acestei treimi şi la nivelul locurilor eligibile.
Putem, astfel, să avem o societate mai echilibrată şi mai corectă. Ar fi un semn de eleganţă, de cultură politică şi de fair play. Aspecte pe care dacă le putem vedea în toată Europa, vreau să cred că le putem regăsi şi în România.

Senator PDL
Prof. univ. dr. Dumitru OPREA

Generaţii şi generaţii (IV)

Sunday, May 15th, 2011
Share

4. Generaţia bunicilor constructori

Generaţia 66 – peste 90 de ani, născută înainte de 1945, este cunoscută ca generaţia constructorilor sau a bunicuţilor harnici. Corporatismul mondial s-a înfăptuit prin ei. Majoritatea au fost contemporani cu cel de-al doilea război mondial, dar nu s-au implicat. Erau prea tineri. De aceea, se mai numeşte şi generaţia liniştită. Trimiterea se face la perioada dintre cele două războaie mondiale în care au trăit. Cei mai mulţi au simţit din plin criza anilor 1929-1939, motiv să li se mai spună şi copiii Marii Depresiuni.

Pe plan cultural, tot ceea ce s-a întâmplat în anii 1960-1970 în muzică, film, teatru, aparţine acestei generaţii, numită şi a artiştilor.

Din această generaţie, pe plan mondial, nu s-au lansat nume sonore în politică. De fapt, majoritatea referinţelor bibliografice sunt la persoanele născute în intervalul 1925-1945, ceea ce, considerăm noi, este nedrept. Totuşi, există şi generaţia cea mare, a celor născuţi între 1901-1925, care au luptat în al doilea Război Mondial. Iar cei ce au participat la primul război, sunt încadraţi în generaţia pierdută. În prezentarea de faţă, în care facem mai mult referire la domeniile politic şi electoral, am comasat toate cele trei generaţii importante în una.

Pe plan politic, în România, până în 1945, au jucat un rol important în partidele tradiţionale, precum Partidul Naţional Liberal, Partidul Naţional Ţărănesc, Partidul Conservator, partidele naţionaliste, mişcarea legionară, mişcarea socialistă şi comunistă. Ultima mişcare a fost cea care şi-a lăsat amprenta asupra generaţiilor descrise anterior, pentru zeci de ani, prin faptul că a contribuit major la instaurarea comunismului în România, în partea a doua a secolului XX.

Cum în 1990, reprezentanţii acestei generaţii aveau între 45 şi peste 70 de ani, a fost posibil să se reînfiinţeze partidele tradiţionale româneşti. Din păcate, orientările de stânga au fost dominante, prin structurile deja existente.

Concluzie

Astfel, toată miza politicii e schimbată acum. Cine doreşte schimbări majore, fundamentale, pe termen lung în societatea românească, nu poate miza pe generaţiile vechi. Şi nici măcar pe cea de 34-46 de ani. Imensa putere reformatoare stă în mâinile şi minţile mileniştilor. Tinerii de 17-33 de ani au şansa şi chiar misiunea de a orienta această ţară către modernitate. Printr-o altă mentalitate. Cu multă energie şi altă atitudine faţă de viaţă. În plus, fiind legaţi de generaţia părinţilor şi a bunicilor, poate că vor ajunge să-i influenţeze, să le impună o nouă viziune despre lume.

Tocmai de aceea, miza politică a viitorilor ani nu este ţinerea captivă a celor mai în vârstă. Ci atragerea, implicarea socială a mileniştilor. Adoptarea proiectelor lor, luarea în serios a aspiraţiilor pe care le au. Şi, dacă reuşim să-i întoarcem din drumul spre exil, tot ei sunt cei care ar putea schimba ceva în ţara asta.

Generaţii şi generaţii (III)

Saturday, May 14th, 2011
Share

3. Generaţia ambilor părinţi angajaţi

Generaţia 47-65 ani, cunoscută şi ca generaţia exploziei demografice după cel de-al doilea Război Mondial, este generaţia ambilor părinţi angajaţi. Nu au avut cum să fi trăit experienţe proprii în timpul războiului. În schimb, de la părinţii şi bunicii lor, au multe informaţii despre acesta, dar şi mai multe trăiri postrăzboi. Au asistat de mici la întovărăşiri, colectivizări, cooperativizare, confiscarea bunurilor, uciderea cailor şi multe alte atrocităţi. De asemenea, au asistat la marginalizarea oamenilor, a gospodarilor, „chiaburii” vremurilor.

Reprezentanţii generaţiei au fost educaţi şi au muncit în două sisteme, socialism şi capitalism. Ca şi părinţii şi bunicii lor. Numai că o bună parte dintre cei din urmă au dublat capitalismul, sub forma capitalism-socialism-capitalism.

Este generaţia cea mai ataşată de o organizaţie, cu un foarte puternic spirit de echipă. Ea a jucat rolul principal în procesul de trecere de la socialism la capitalism, având, în 1990, vârste între 36-44 de ani. Din acel moment au cam ocupat aproape toate funcţiile cheie din sistem, indiferent de natura lui. Au devenit seniorii structurilor. În acele vremuri ei aveau aproape vârsta generaţiei X, generaţie care, pe atunci, avea între 13 şi 25 de ani, rămânând pe margine. Între timp, primii şi-au consolidat senioritatea, iar ceilalţi vor s-o câştige. De mult timp aşteptau momentul. Oricum, pe plan mondial s-a înregistrat acelaşi fenomen. Până în 2015, cel puţin pe piaţa muncii, majoritatea seniorilor din eşaloanele 1, 2, 3 şi 4 se vor pensiona. Generaţia următoare (34-46 ani) nu va putea suplini toate posturile vacantate. Va fi momentul în care şi generaţia de 17-33 de ani va fi activată, chiar dacă acum are inapetit pentru a conduce! În politic lucrurile stau un pic altfel. Nu se iese la pensie, deci operează alte criterii.

O parte din această generaţie o reprezintă şi persoanele care, înainte de 1989, au deţinut roluri cheie în structurile economice, politice sau ale securităţii. În mare măsură, aceştia au beneficiat de susţinerea părinţilor şi chiar a bunicilor. Astfel, ei au putut fi educaţi, cu recomandarea PCR, în şcoli occidentale şi au fost trataţi preferenţial.

Deoarece atât soţul, cât şi soţia erau nevoiţi să lucreze undeva, fie la unităţi de stat, fie la cooperative agricole de producţie sau la cele de consum sau meşteşugăreşti, copiii lor (actuala generaţie de 17-33-35 de ani), au rămas total nesupravegheaţi şi au format generaţia copiilor cu cheia de gât.

Pe piaţa muncii, reprezentanţii generaţiei de faţă au deţinut rolurile cheie în societate, iar generaţia 34-46 de ani a fost nevoită să accepte nivelurile inferioare ale acesteia. Chiar în structurile de conducere. Poate este motivul principal al conflictului continuu cu generaţia anterioară, atacând în principal pe liderii ei.

Pe plan politic, este generaţia din care o bună parte s-a înfruptat din plin din potirul cu funcţii politice şi securiste. Cei mai mulţi proveneau din familiile „sănătoase” ale satului românesc. Alţii au primit sprijinul părinţilor ce avuseseră, de asemenea, un regim privilegiat.
Mulţi dintre reprezentanţi, îndeosebi cei ce au deţinut funcţii de conducere şi/sau funcţii politice şi/sau în structurile securiste, au beneficiat din plin în noul sistem, de după 1990. Sloganul lor? La vremuri noi, tot noi!

Este generaţia care se bucură de avantajul că, pe scala vârstelor persoanelor cu drept de vot, au susţinerea copiilor (17-33-35 ani), dar şi a părinţilor (66 – peste 90 de ani). Incluzând-o şi pe a lor, dispun de sprijinul a trei generaţii din patru, cu drept de vot.

Marea majoritate a făcut parte din PCR. După 1990 s-au dispersat în întregul spectru politic, fără a se mai ţine cont de trecut, chiar dacă părinţii şi bunicii lor au avut alt traseu politic, înainte de 1945. În 1990, când s-au creat partidele politice, cei mai mulţi dintre reprezentanţii generaţii 47-65 au fost printre iniţiatorii şi conducătorii acestora. În timp, şi-au consolidat poziţia, iar istoria partidelor postdecembriste se confundă cu istoria lor de după 1990. Generaţia de 34-46 de ani era prea crudă pe atunci. Doar după câţiva ani a căpătat unele responsabilităţi în structurile de tineret ale partidelor.

Bugetul socialiştilor utopici

Wednesday, May 4th, 2011
Share

Declaraţie politică în Plenul Senatului României, 04 mai 2011

Am citit, în două decenii de democraţie românească, multe programe de guvernare. Fireşte, cele ale partidelor de opoziţie sunt mereu mai optimiste. Că doar sunt la vremea promisiunilor, n-au de dat socoteală nimănui. Dar un aşa delir finanţist ca în ciornele PSD nu am mai văzut demult. Înlănţuirea de absurdităţi populiste e fără sfârşit. Iar ideea de buget este tratată ca un picnic socialist de 1 Mai, ca un grătar cu promisiuni ademenitoare pentru toată România.

Orice economist cu ceva cunoştinţe în domeniul finanţelor publice este obligat să ţină cont de câteva realităţi: deficitele în curs, plata datoriilor existente, acordurile cu FMI şi celelalte instituţii internaţionale. Şi dacă nu vrea să le trateze în mod serios, cel puţin trebuie să ia în seamă ce zice guvernatorul BNR. El avertizează politicienii ţării să nu fie tentaţi de derapajele demagogice, ci să-şi asume responsabil însănătoşirea şi echilibrarea bugetului şi economiei României. Care vor mai dura câţiva ani de zile.

Iată însă ce promite partidul socialist pe site: anularea oricăror tăieri de salarii, renunţarea la recalcularea pensiilor, neimpozitarea pensiilor şi eliminarea contribuţiilor sociale pentru drepturile de autor, convenţiile civile sau contractele de colaborare. Toate ar fi aplicate chiar de astăzi dacă, printr-o împrejurare nefastă, socialiştii ar ajunge la guvernare! Ce mai promit oamenilor cei din PSD? Creşterea salariului minim la 800 RON, scăderea CAS-ului, plafonarea contribuţiilor de sănătate şi multe altele. Tot cu aplicare din prima lună de guvernare. Nu mai insistăm asupra a ce s-ar întâmpla după un an sau după patru, asupra surselor de venit din care vor acoperi toate aceste angajamente. Probabil că şi scriitorii de ficţiune s-ar ruşina de asemenea previziuni.

Totuşi, finanţele ţării nu sunt de domeniul socialismului utopic. Nimeni nu poate fabula cu pixul în mână, promiţând ţării astfel de populisme. Orice guvern s-ar afla acum în funcţie ar fi nevoit să acţioneze în una dintre direcţiile actualului executiv: să-şi drămuiască extrem de atent resursele. Şi să compenseze prudent, în timp, pierderile de venituri suferite de populaţie pe timp de criză. Altfel, alunecarea pe panta falimentului ne poate ameninţa oricând. Tocmai de aceea, dacă visează la guvernare, înainte de a-şi numi miniştrii, PSD ar trebui să facă un lucru elementar, de bun simţ: să-şi angajeze un profesionist în domeniul finanţelor.

Senator PDL
Prof. univ. dr. Dumitru OPREA

Orientarea PDL către valorile identitare

Friday, April 29th, 2011
Share

Lansarea moţiunilor pentru candidaturile naţionale în PDL ajunge şi la Iaşi. Probabil cel mai inspirat lucru este prezentarea lor în aceeaşi zi. Dezbaterile pot astfel să fie mai vii, clarificând în bună parte obiectivele majore ale partidului.

Personal, aştept multe lucruri de la aceste moţiuni. În primul rând, o strategie politică clară pentru 2011-2012. Depăşirea euforiei guvernării şi adoptarea unei atitudini realiste. PDL este la 17 % şi nu poate urca de acolo decât printr-un plan bine articulat şi un leadership puternic. Sunt necesare soluţii imediate pentru credibilizarea şi dinamizarea partidului. Comunicarea PDL trebuie, de asemenea, radical îmbunătăţită. Candidaţii la preşedinţia PDL au obligaţia să vină cu un plan amănunţit în legătură cu toate aceste aspecte.

Vorbind despre credibilitatea partidului, e nevoie de adoptarea unor criterii mai stricte de competenţă şi moralitate. Respingerea in corpore a ideilor reformiştilor din partid ar fi o sinucidere curată. Dacă PDL nu va înţelege să se întoarcă la dreptate şi adevăr ca valori identitare, va suporta sancţiuni electorale dure. Mai ales că, prin măsurile dure adoptate, dar strict necesare, guvernarea a ajuns la o cotă serioasă de nepopularitate. De aceea, PDL este dator să ofere onestitate românilor. Să se cureţe din interior. Să-şi îndepărteze personajele controversate. Să reacţioneze mai repede la derapajele unora dintre membrii săi. Numai aşa va putea dovedi că, dincolo de accidentele de parcurs, această formaţiune este radical diferită de cea a socialiştilor din USL. Şi că, în 2012, la alegeri, va merita din nou încrederea românilor.

La coadă, la primărie!

Friday, April 22nd, 2011
Share

Unii oameni pot să pară decenți până candidează undeva. La șefia scării de bloc, a unei asociații, partid, nu contează. Moment în care li se schimbă brusc comportamentul, într-o revărsare de atitudini comico-bizare. Iar dacă mai este vorba și de o funcție mare, atunci să te păzești! Se leapădă de orice urmă de decență, dând frâu liber la gură. Așa încep loviturile grosiere și atacurile la persoană. Se dau lovituri de mahala și se adresează cuvinte de nereprodus. Fie de la pupitrul funcției, fie prin microfoanele ziariștilor sau ziare puse sub preșul oamenilor.

În plus, nici unul dintre aceștia nu vrea de fapt să candideze. Unul e forțat de partid să o facă. Și el se sacrifică pentru binele urbei. Ducând, nu-i așa, mai departe povara proiectelor ce au nevoie de timp. De mult timp și grozav de mulți bani. Banii altora, firește. Altul, se jură că e cu cei mulți. Dar, n-ar vrea funcția pentru el, ci pentru nevoiași. Pentru cei cărora le promite de toate pentru toți, ca la Partidul Poporului. Bineînțeles că până la urmă le dă numai ședințe la cinema. Dar asta nu poate fi, desigur, decât din cauza guvernului pe care l-a susținut, apoi a vrut să-l dea jos, apoi iar l-a susținut. Și dacă vine vorba de populism, mai avem un candidat-minune. Acela nu promite brașoave la cinema. Păzește în schimb zidul televiziunilor. Cerând mereu zoom pe stetoscopul de la gât. Care-i onorează meseria, dar, în nici un caz, nu-i ține loc de competențe administrative.

Firește, fiecare candidează unde vrea. Poate visa cât poftește. Că-i indispensabil urbei și că managementul unui oraș se poate suplini prin agresivitate sau demagogie. Toți aceștia vor descoperi însă cu surprindere că asta nu le e de ajuns. Fiindcă peste un an, va fi nevoie de ceva mai mult decât de vorbe goale. Și atunci, se vor lovi de cel mai mare inamic al lor -realitatea.

Iașul, în topul datoriilor

Tuesday, April 19th, 2011
Share

De la o vreme, există tot felul de ierarhii în care Iașul apare pe poziții mai mult sau mai puțin onorabile. Nu este vorba despre coborârea cu un loc în topul orașelor cu un număr mare de locuitori. Suntem în continuare pe locul doi (315.000 de locuitori), înaintea Timișoarei, Clujului și Constanței. Marele pericol ce ne pândește este de altă natură. În discuție se află topul orașelor cu imense datorii publice. Din păcate, Iașul ocupă tot locul 2 în țară, cu peste 72 de milioane de euro. Asta înseamnă aproape 230 de euro pentru fiecare ieșean. Fie el copil, adult sau pensionar. Și cum populația activă scade continuu, nu e greu de închipuit că o astfel de povară poate deveni nesustenabilă.

Lucrurile sunt și mai grave datorită rispirii acestor bani. Uriașul credit Dexia a fost în mare parte cheltuit iresponsabil. Incompetența primarului Nichita s-a transformat într-un coșmar pentru banul public. Străzile orașului, care ar trebui să fie “cele mai moderne din România” (după promisiunile lui din campanie), sunt în ruină.

Deși nici până acum n-a dat public socoteală unde s-a dus fiecare ban din Dexia, pregătește ieșenilor alt credit-mamut: 30 de milioane de euro. Fiindcă finanțele locale au fost făcute praf, domnul Nichita n-a fost în stare să aloce mai nimic pentru cofinanțări europene. Iar acum nu are decât varianta împrumutului. Evident, din vina parlamentarilor PDL care nu l-ar fi lăsat să administreze mai bine orașul. Dar oare în campanie, atunci când promitea verzi și uscate oamenilor, aștepta bani de la vreun demnitar? Când spectrul falimentului plutește deasupra orașului, tot parlamentarii PDL sunt vinovați că în Primărie birocrația și iresponsabilitatea au ajuns la cote de-a dreptul stupefiante?

Oameni buni, multe se spun și se fac în politică, dar asta chiar nu mai e o joacă! Pe glob apar tot mai multe orașe răpuse de datorii. Unele state ale Europei sunt în pragul falimentului. Incompetența și nesăbuința duc negreșit la catastrofe financiare. Iar acesta nu e un discurs gratuit, alarmist. Chiar trebuie să revenim urgent la rațiune în administrație. Altfel, cei care îl mai susțin pe acest personaj, pe față sau din umbră, vor purta răspunderea unui dezastru. Și atunci, va fi lipsit de importanță cine va veni în locul lui la Primărie. Fiindcă nu vor mai fi bani pentru nici o investiție în oraș, ci doar pentru a plăti ratele la creditele lui Nichita.

Tainicele dedesubturi ale politicii de Bahlui

Tuesday, April 12th, 2011
Share

Multă lume mă tot întreba de ce PDL Iaşi nu se luptă unit cu administraţia PSD. Cum de unii dintre noi sunt în război pentru Ciric, CET, RATP etc., iar alţii tac mâlc, într-o stranie linişte. Mai ales că sunt membri vechi, din aceia care fac paradă zilnic cu loialitatea lor. Ei, iată că acum se mai lămuresc lucrurile. Blaturile de mai demult şi cele mai noi ies la suprafaţă.

Cum era de aşteptat, ni se servesc şi explicaţii pentru aceste legături: proiectele „luminoase” ale primarului ar trebui susţinute, iar Nichita nu trebuie deranjat în munca lui binefăcătoare… Totul făcându-se, nu-i aşa, pentru propăşirea Iaşului. Însă manevra asta nu e de dată recentă. Ea vine din anii tulburi ai politicii locale. Şi tocmai de la unii oameni care îmi reproşau că nu l-am învins pe Nichita pentru că nu le-am acceptat ajutorul sincer.

Cât de sincer a fost, se vede acum. De aceea, nu doresc nici unui candidat un “ajutor” din acela. Dar bine că se limpezesc apele măcar acum. Aşa oamenii vor şti mai clar cine şi ce hram poartă. Luptele din 2012 vor fi duse de pe poziţii mult mai credibile. Iar la Primărie va fi o luptă pe cinste. Dar de această dată, oastea de strânsură nu-l va mai ajuta cu nimic pe domnul Nichita.

Încă aştept să învingă raţiunea

Saturday, April 9th, 2011
Share

Am tot sperat ca aceste alegeri municipale la PDL Iaşi să fie un moment de apropiere. Avem bătălii mai importante de dat decât să ne atacăm între noi. Politica la români are însă metehnele ei. Poate este explicaţia pentru care au existat grupuri de presiune în sală, false lovituri de teatru, exprimarea de frustrări personale şi contestări absurde.

Dincolo de acestea, au fost lucrurile bune. Candidaţii şi-au prezentat intenţiile. A devenit clară nevoia de a lupta deschis, fără compromisuri, cu administraţia Nichita. La fel ca şi obligaţia de a veni cu proiecte concrete pentru oraş, cu o comunicare mai bună în exterior. Din fericire, la vot, s-a ales soluţia cea mai raţională. Oricât de amară ar fi dezamăgirea unora, sper să le revină luciditatea şi să-şi susţină noul preşedinte în mandatul său. Mai ales că nu este timp de pierdut.

Chiar dacă urmează alegerile naţionale şi la nivel de judeţ, cea mai importantă bătălie a PDL Iaşi este cu adversarii din opoziţie. În condiţiile în care, după reformele dificile ale guvernului, sondajele sunt departe de a ne avantaja. De aceea, fără un efort unit, şansele de repetare a unor succese electorale, obţinute până acum, scad. Motiv pentru care, apelul la unitate, de la finalul discursului lui Marius, devine o prioritate. E o mână întinsă celor prea supăraţi azi ca să mai arate fair-play. Cred că este un început necesar pentru ca filiala noastră să vorbească pe aceeaşi voce în marile încercări electorale din 2012.

Tinerii din Iaşi încă speră să fie pusă în aplicare Legea 15 din 2003

Tuesday, April 5th, 2011
Share

Comunicat de presă

Senatorul Dumitru Oprea solicită Ministerului Administraţiei şi Internelor să clarifice condiţiile în care ar putea fi obligată municipalitatea ieşeană să aplice Legea 15 din 2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea de locuinţe proprietate personală.

Într-o întrebare adresată luni, 4 aprilie 2011, ministrului Constantin Traian Igaş, parlamentarul ieşean a reluat problema terenurilor pentru tineri, evidenţiind faptul că, în Iaşi, primarul Gheorghe Nichita tergiversează punerea în aplicare a Legii 15.

Ca urmare, i s-a cerut Ministrului Administraţiei să comunice dacă primăria Iaşi a transmis inventarul anual al terenurilor disponibile, precum şi măsurile ce ar putea fi luate pentru obligarea primăriilor să pună în aplicare această legea.

Birou Senatorial Dumitru OPREA