Dumitru Oprea

Vă mulţumesc, domnule profesor, pentru osteneala de a citi deversările neuronale ale unui tâmp de contabil ce nu e în stare să îşi reprezinte breasla aşa cum a făcut-o Kafka, un ratat profesional cu care, pe acest plan, după părerea măriei voastre, aş semăna. Norocul nostru, al contabililor, este că el s-a mai priceput şi la altceva, dându-ne astfel şi nouă un pic de faţă.  Din respect pentru el, i-am vizitat chiliuţa deşi ştiam bine că plecase un pic mai devreme la ceruri să se perfecţioneze, în urma criticilor că nu seamănă deloc cu Leonardo şi că mai are mult până va avea şi el parte de un Dan Brown pentru a-l codifica.

În cazul acesta, eu sunt mai norocos. L-am găsit. Dumneavoastră sunteţi. Lui Leonardo, lui Pico della Mirandola - care ştia tot ce e pe lume şi chiar un pic mai mult - să vă adaug şi pe dumneavoastră, al cărui pic e un pic mai mare decât al lui Pico. Aveţi o şansă în plus faţă de ei, veţi fi în toate bazele de date indexate ale Universului, căci altfel nu prea aveţi şanse , dacă ne-am lua după articolele ISI cerute altora dar care, à la nenea Iancu, vă lipsesc cu desăvârşire. Ştiţi, totuşi, foarte multe, aşa cum numai uomo universale era în stare.

Eu parcă v-am mai întâlnit undeva. Mi-aduc aminte că, în urmă cu câţiva ani, v-am invitat într-o deplasare în Occident. Era după 1990, altfel aş fi fost şi eu pe lista prietenilor turnaţi de dumneavoastră. Da, nu e nici o diferenţă. Poate că prin ceea ce faceţi acum, fără probe, produceţi efecte mai mari decît Securitatea de odinioară. Şi eu cred în societatea civilă. Aţi mai uitat pe câte unul sau altul care chiar v-au fost prieteni, dar nu i-aţi taxat deloc. Asta pentru  că nu vă incomodează aşa cum am făcut-o eu ?!

De ce îmi cereţi mie să fac ceea ce nu faceţi? Eu, cel puţin, nu îmi propun să fiu şi procuror, şi poliţist.

Pentru a vă răspunde la întrebările la fărădelegile întâmplate în şcoală, vă anunţ că aţi greşit adresa. Consultaţi, vă rog, fişa postului meu şi n-o să găsiţi că sunt atât de deştept, dar nici atât de neinspirat să intru în zone în care să iau brutăria altora - e vorba de mai multe pâini mâncate de mai multe categorii socio-profesionale. Nu vreau să-i bag în şomaj, cu atât mai mult cu cât nu mă pricep nici la ce se pricep clienţii lor, şi nici ei.

Revin la excursia aceea, cu microbuzul, undeva, pe teritoriul României. La plecare, fiind alături de un alt coleg, v-am văzut şi auzit disperarea ce vă apucase când vedeaţi pe nevăzuţii noştri poliţişti pe dumneavoastră cum vă percheziţionează. De atunci vă admir şi vă înţeleg mai mult decât credeţi. Aţi îndurat multe, dacă la atâţia ani după 1989 încă o mai vedeţi şi o auziţi. Totuşi ştiţi că aţi avut puterea de a face minuni imediat după 1990. Ce s-a întâmplat de nu s-a văzut nimic? Ulterior aţi mai primit şi altele,  poate date chiar de mine. Şi iar nu s-a văzut nimic, şi iar m-am făcut că nu văd. Am uitat să vă spun că şcoala zugrăvită pe afară a fost consolidată prin interior şi nu i s-au stins “Philipşii” , aşa cum cobeaţi. La fel este cu toate clădirile universităţii, nici una fiind de dat altora. Dimpotrivă, am inclus în averea noastră terenuri şi proprietăţi din judeţele Iaşi, Constanţa, Vrancea, Suceava, Neamţ - toate în perioada 2000 - 2007. Cuza nu e de sfârtecat, dimpotrivă! Îmi pare rău că starea de lângă microbuzul de atunci o aveţi şi în faţa blogului de acum.

Cu dragoste, domnule profesor

Dumitru Oprea