N-am să vorbesc din nou despre marile răni ale oraşului. De falimentul Iaşului, de credite şi datorii colosale, despre şirul nesfârşit de construcţii, asocieri şi licitaţii dubioase. La un moment dat, probabil că există şi un efect pervers al discuţiilor pe această temă. Deşi sunt lucruri grave, repetate atât de des, ajung să provoace lehamitea oamenilor. Poate că ieşenii s-au săturat să tot audă cât îi costă păcura, cărbunii, autobuzele, fotbalul sau pavelele Primăriei.
Există însă şi „micile” probleme. Lucrurile mărunte care amărăsc viaţa oamenilor zi de zi. Cele care provoacă mereu nervi şi exasperare. Care îi fac pe unii să îşi dorească să plece departe. Sunt, de exemplu, gropile, praful, maldărele de var, deşeurile lăsate de “meşterii” care fac lucrări publice, clădirile mâzgâlite ale oraşului. Mai sunt amenzile date de poliţie pentru parcări nepermise, chiar dacă nu există parcări pe sute de metri. Apoi, maşinile acelea cu megafoane deasupra care îşi urlă reclamele ca într-un bazar. Sunt traficanţii de ţigări la drumul mare, hoţii dintre tonete, „inspectorii” de buzunare din transportul public, construcţiile primitive la bulevard, vânzătorii ambulanţi de casete, cu manele bubuind sub geamurile oamenilor şi câte altele. De toate acestea pare că nu se ocupă nimeni. E drept, ele nu generează comisioane, ci doar probleme pentru autorităţile locale. Iar ieşenii trebuie să strângă mereu din dinţi şi să suporte. Până când va veni sorocul să li se spună din nou că „marile proiecte au nevoie de timp şi continuitate…”
