Posts Tagged ‘baroni’

Congresul PSD - alte regrupări, alte iluzii

Monday, March 1st, 2010

Declaraţie politică în Plenul Senatului României, 1 martie 2010

Nu este greu de închipuit ce s-ar fi întâmplat dacă stânga ar fi câştigat alegerile în România. Partidul Social Democrat ar fi jucat ani de zile mascarada unităţii şi concordiei. Partidul şi-ar fi oprit fugarii, iar toată lumea ar fi declarat dragoste veşnică liderului violet. Totuşi, istoria joacă uneori farse chiar şi farsorilor de profesie. De parcă mai era nevoie, PSD îşi arată acum adevărata identitate politică. Orice aparenţă de respectabilitate a dispărut în toiul unui congres care nu mai lasă loc de iluzii. După ani de zile în care acuzau adversarii politici de ameninţarea democraţiei, social-democraţii au pus la cale un spectacol din care a lipsit doar violenţa. La fel ca pe timpuri, liderii socialişti s-au ales după răfuieli dure. Pentru acapararea puterii, nimic nu a fost exclus. Scandalul, tocmirea de vrăjitoare şi aplaudaci, dosarele incomode şi parfumul şantajului s-au amestecat pentru a stabili liderul. Adică cel care împarte influenţa, care administrează grupurile de interese. Iar acestea au ales.

Crescut sub oblăduirea politică şi morală a onorabilului Adrian Năstase, Victor Ponta se prezintă astăzi drept un mesager al schimbării. Sau al “înnoirii” cum îi spune venerabilul domn Iliescu. El trebuie să continue cu alte mijloace, cu un elan proaspăt, pe calea deschisă de greii partidului. Aceştia îi vor ghida atent paşii, garanţie fermă a evitării oricărui deviaţionism. Garanţi morali vor mai fi vechii baroni locali, completând panoplia marilor bărbaţi de stat ai României. Astfel, ţara va avea o opoziţie solidă şi vizionară. Partidul îşi va roti viguros cadrele, arătându-se demn să preia oricând puterea în ţară.

Pentru aceasta, noul şef al PSD refuză chiar folosirea termenului de ”reformă” internă. Acesta ar da satisfacţie, nu-i aşa, doar inamicilor din afară. Probabil că şi pretenţia de a lămuri ”aspectele gri” din istoria partidului, de tipul mineriadelor, va fi discret eliminată. Dinozaurii ar fi, desigur, deranjaţi. După cum ar fi deranjată şi noua gardă a baronilor locali de eventuale schimbări radicale. Ne putem aştepta, aşadar, la un viitor de aur pentru socialismul românesc. El promite deja sprijin pentru aşa-zisul ”nou-proletariat” şi prosperitate propriilor membri. De altfel, după cum deja a anunţat, Victor Ponta garantează pentru PSD chiar şi un învingător la prezidenţiale. Asta chiar dacă domnia sa este acum la nivelul de educaţie în care îl ameninţă public cu violenţa pe primul ministru al ţării sau poartă tricouri roşii cu stele revoluţionare comuniste. De aceea, dacă tot vrea domnul Ponta să se dea democrat şi să candideze la preşedinţie, ar trebui să înveţe măcar bunul simţ şi ceva istorie. Aşa ar putea afla că ameninţarea unui premier are un iz penal şi că Che Guevara a fost de fapt un criminal. Mai important decât orice însă este ca noi, ceilalţi, să învăţăm ceva. Şi anume, că PSD nu s-a schimbat şi nu se va schimba niciodată. Că acest partid îşi înlocuieşte liderii doar pentru a primeni iluziile alegătorilor.

Senator PD-L
Prof. univ. dr. Dumitru OPREA