Economiștii lumii încearcă de ceva timp să găsească un model, un pattern al acestei crize. Apar noi explicații și previziuni privind desfășurarea evenimentelor economice. În plus, rezultă uneori și termeni prea ermetici pentru cei ce trăiesc efectele lor. Un scurt inventar al conceptelor-cheie privind criza este edificator: inflație, deflație, stagflație, stagdeflație ș.a. Iată însă că a început să mai fie vehiculat unul: biflația.
Din toate enumerările, indiferent de starea la un moment dat, de bază rămâne „flația”. Totuși, rolul dominant îl joacă inflația și deflația. Biflația ar putea să se refere la starea oscilantă a economiei, sub forma inflație-deflație-inflație ș.a.m.d. Asta, raportându-ne la întregul sistem economic, într-o foarte scurtă perioadă de timp. Dar, între fenomenele de inflație-deflație, mai apar stabilități temporare, surprinse prin stagflație sau stagdeflație. Însă, în același timp, o parte a pieței poate fi în creștere, cum ar fi cazul piețelor globale de mărfuri (a grâului, cuprului, țițeiului etc.), manifestându-se inflația, iar alta se află în descreștere, cum ar fi vânzările de automobile și case de pe piețele interne, fiind în joc deflația. O astfel de stare este biflația propriu-zisă.
Analizând situația economico-financiară din România, putem constata și la noi existența biflației. E o manifestare ceva mai târzie a acelorași fenomene petrecute în țările care acum par să depășească criza economică. Așadar, ar putea fi un indiciu prin care să evaluăm drumul pe care îl mai avem de parcurs până la liman. Dezechilibrele de pe piața noastră tind să se diminueze. Dacă biflația se va tempera în a doua jumătate a lui 2011, putem spera că vom lăsa și noi criza în urmă.
