Într-o deplasare recentă, o bătrânică din sudul ţării m-a întrebat pe unde mai trăiesc. I-am răspuns sec. La Iaşi. „Vai, mamă, cum de poţi rezista acolo? Că ăla e locu’ unde s-au abătut toate relele de pe lume. Tinerii mănâncă mătrăgună şi alte buruieni otrăvitoare. Femeile beau cot la cot cu bărbaţii. Bărbaţii se aruncă de pe stâlpi, de pe clădiri pentru a-şi lua viaţa. Şi Crucea Sfintei Mitropolii au pângărit-o! Sunt prea multe guri, maică! Nu mai au cu ce trăi.
Fraţii se sfâşie între ei. Nu mai au un pic de respect pentru cei ce i-au făcut. Nici în Dumnezeu nu mai cred.
Vai, maică, acolo e iadul de pe pământ! Du-te, maică, du-te în lumea largă, şi scapă de necazuri.”
Iaşul este perceput astfel fiindcă unii aşa îl promovează în presă.
Oare noi, toţi cei care trăim aici, trebuie să plecăm în lumea largă? Mai curând, ar trebui să înceteze prezentarea abuzivă a unor astfel de evenimente izolate. Iaşul a fost şi trebuie să rămână un oraş paşnic, liniştit, cu oameni echilibraţi, apreciaţi pentru ospitalitatea lor. Oraşul trebuie să atragă oaspeţi, nu să-i sperie.
