Zilele acestea se desfăşoară la Iaşi o interesantă competiţie sportivă a căţărătorilor. Este ceva nou pentru mulţi români. Totuşi, în cele ce urmează, nu la ea ne vom referi, ci la o alta, foarte veche, a căţărătorilor politici.
Spre deosebire de sportivii căţărători pe pietre, căţărătorii politici au cu totul alt obiectiv: dau cu pietre. Şi, deşi urmăresc un rezultat individual, plini de narcisism politic, aruncatul cu pietre se face cu sprijinul unei echipe. Cu cât este mai eterogena şi este alcătuită din nume cât mai sonore, cu atât efectul de buimăceală publică este mai mare. “Sportul” scuză mijloacele şi mijlocitorii.
Deviza căţărătorului politic este: Loviţi, băieţi, loviţi, îndeosebi în cei din preajma mea! Şi, întotdeauna, bucuros de toate cele împlinite, cu multă nerecunoştinţă, se adresează echipei: Eu când vreau să mă caţăr, să mă căţăraţi! Culmea, uneori îi merge.
