Să presupunem că nu e rea intenţie. Că nu sunt inginerii făcute pentru a stoarce oraşul de bani publici. Că licitaţiile nu sunt făcute doar de formă la Primărie, pentru a îndepărta firmele nedorite.
Şi totuşi, ce se poate crede despre faptul că firmele sunt triate prin angajarea unor termene de execuţie fictive, care nu se respectă niciodată? Ce putem gândi atunci când Primăria premiază cu sume considerabile încălcările grosolane ale contractelor? Ce concluzie ar trebui să tragem despre Gheorghe Nichita şi subalternii lui când în administrarea acestor contracte nu există nici o logică normală de management? Când beneficiarul, Primăria, se străduieşte din răsputeri să justifice erorile executanţilor de lucrări?
Să credem că e doar o incompetenţă gravă, în formă continuată? Sau că presupunerea iniţială a acestui text stârneşte hazul celor vizaţi? Dar să nu aşteptăm răspunsul. Cel puţin deocamdată, toate aceste întrebări sunt pe banii Iaşului.
