Posts Tagged ‘Criza politica’

Crin Antonescu - aventurierul iresponsabilităţii

Monday, June 21st, 2010

Declaraţie politică în Plenul Senatului României, 21 iunie 2010

Domnului Antonescu nu-i place componenţa actualului guvern. Este dreptul domniei sale. Şefului PNL îi displac soluţiile Executivului la criza financiară. Probabil că domnia sa are cunoştinţe de economie mai solide decât Ministerul de Finanţe, BNR şi FMI. Fostului candidat la preşedinţie nu-i convine nici existenţa şefului statului la Cotroceni. Domnia sa este însă liber să pretindă că trăieşte într-o dictatură. Dar când acelaşi Crin Antonescu vine cu soluţiile pentru toate aceste frustrări, consecinţele ambiţiilor sale nu-l mai privesc doar pe dumnealui, ci pe toată lumea.

Atât moţiunea de cenzură, ratată zilele trecute, cât şi manevrele sale murdare din ultima vreme ridică grave semne de întrebare despre responsabilitatea acestui personaj. Doreşte să dărâme un guvern în plină criză financiară, aruncând România şi într-o criză politică. Nu-l interesează că s-ar bloca acordul cu FMI, că ţara s-ar confrunta cu nesfârşite lupte între partide. Nu contează că nu este îndreptăţit de votul popular să aibă asemenea pretenţii. El vrea neapărat să fie premier. Înconjurat de exact aceiaşi oameni vechi din PNL, vrea să i se dea puterea. Pe loc. Garanţia oferită este supremă: nu se pricepe la economie, dar are voinţă. Înţelegem de aici că asumarea ignoranţei este temelia carierei sale, motiv suficient pentru care acestui om ar trebui să i se dea România pe mână.

Dacă toate aceste vise infantile s-ar limita la şicanarea guvernului la Curtea Constituţională, nu ar fi mare lucru. Domnia sa încearcă însă şi manevre periculoase, capabile să producă noi spasme în societatea românească. Împreună cu restul liberalilor şi cu sprijinul credincios al trusturilor media, se pretează la propagarea unor sondaje grosolan fabricate. Conform acestora, toată lumea ar fi compromisă. Evident, în afară de liderul liberalilor. Acestuia ar trebui să i se încredinţeze degrabă guvernarea, în cel mai rău caz, ajutat de PSD. În plus, toţi românii ar vedea ca prioritate absolută suspendarea preşedintelui ţării. Asta, în vreme ce alţi liberali cu capul înfierbântat pretind că “singura soluţie pentru România ar fi forţa oamenilor din stradă”.

Din nefericire, dincolo de iresponsabilitatea gesturilor lui, şeful liberalilor pare, în continuare, să nu conştientizeze că puterea se câştigă la urne şi nu prin lovituri de joasă speţă. Dacă la acestea adăugăm necontenitele jigniri personale la adresa premierului şi preşedintelui României, constatăm compromiterea definitivă a iluziei ”politicii bunului simţ” şi zbaterea unui personaj care, probabil, va rămâne în istoria politicii româneşti drept un aventurier oarecare.

Senator PDL
Prof. univ. dr. Dumitru OPREA

Apocalipsele multiple şi cavalerii lor prevestitori (I)

Thursday, June 10th, 2010

Lumea se află în suferinţe generalizate, reunite într-o adevărată pandemie a suferinţelor. Ea a fost prevestită de pandemia fricii. Ambele au fost create de-a lungul timpului. Apocalipsa n-a venit spontan, ci s-a anunţat prin cei patru cavaleri ai ei. Numai că, în funcţie de domeniile de manifestare şi de localizarea spaţială, ea se regăseşte sub forme multiple:
1. După domeniile de manifestare, putem vorbi, de exemplu, despre:
1.1 Apocalipsa financiară a fost anunţată de cei 4 cavaleri ai ei:
• împrumuturi exagerate pentru consum, stimulate prin: mediatizare excesivă, inventarea cardului de credit, promovarea căruciorului de cumpărături în locul coşului, fuga în zone periferice ale oraşelor pentru a stimula cumpărarea de terenuri cu suprafeţe mari, pe care să se construiască adevărate castele care cer mobilier pe măsură, servicii multiple şi multe alte lucruri;
• creşterea doritorilor de case proprietate privată, fără o garanţie financiară sigură, de lungă durată;
• apelarea la produse financiare complexe, fără acoperire reală în lumea activelor, generatoare ale activelor toxice;
• deflaţia datoriilor şi hiperinflaţia.

1.2 Apocalipsa economică a fost anunţată prin cei 4 cavaleri ai ei:
• căderea imperiilor financiare şi apariţia activelor toxice;
• scăderea bruscă a consumului, ce a generat blocări de stocuri şi încetinirea, până la stopare, a producţiei, cu diminuarea sau dispariţia totală a locurilor de muncă;
• sistem bancar închis sau exagerat de prudent;
• lupta acerbă pentru repoziţionarea pe pieţe externe şi consolidarea pieţei interne.

1.3 Apocalipsa socială a fost, la rândul ei, prevestită de alţi 4 cavaleri:
• neîncrederea populaţiei în instituţiile publice ale statutului;
• neîncrederea populaţiei în orice partid politic şi atragerea ei spre grupuri protectoare, din cartiere, religioase, de altă natură, îndeosebi create şi gestionate în spaţiul cibernetic, prin sistemul reţelelor sociale;
• condamnarea globală a oligarhiei financiare, cerându-se forme planetare de reglementare a acestora, inclusiv acreditarea ideii de guvern mondial;
• încredere exagerată în campaniile mediatice, prin marketing viral, orientate împotriva pierderii locurilor de muncă şi a curbelor de sacrificiu.

 1.4 Apocalipsa morală, cu cei 4 cavaleri:
• înlocuirea modelelor de succes tradiţionale cu celebrităţi / “celebrităţi” de moment, lansate şi gonflate excesiv mediatic. Viaţa acestora este una interactivă, spectatorii şi media devenind regizori, scenografi ş.a. “Celebrităţilor” li se comandă acum cum să trăiască;
• neîncrederea în structurile tradiţionale de orice tip. Sunt susţinute nonpieţele tradiţionale, nonprodusele şi nonserviciile de moment. Se vrea altceva, acum de inventat;
• reapariţia baronilor crizelor, la limita legalului sau dincolo de ea; la limita moralului sau dincolo de ea. Scopul scuză mijloacele, zic ei. În timpul crizei din 1929-1933, americanii i-au numit baroni tâlhari. După 1990, noi i-am numit, mai întâi, baroni locali, apoi “băieţi deştepţi”;
• revoluţia responsabilităţii sociale a corporaţiilor, prin abordarea specială a profitului: al planetei, al comunităţilor implicate în lanţul trofic al valorii şi al corporaţiei.

1.5 Apocalipsa politică, anunţată de următorii 4 cavaleri:
• promovarea tot mai agresivă a ideii de dispariţie a partidelor politice, în următorii 10-15 ani;
• discreditarea politicienilor “de profesie” şi înlocuirea lor cu celebrităţi / “celebrităţi” din diverse domenii;
 înlocuirea reprezentanţilor aleşi în structuri executive, legislative sau juridice cu e-experţi pe domenii. Proliferează e-structuri cu e-lucrător, în condiţiile cloud computing, e-lancing ş.a. Apar e-consilier, e-guvernant, e-parlamentar ş.a.;
• reinventarea partidelor politice, prin regrupări ideologice ale membrilor reţelelor sociale din spaţiul cibernetic. Aşadar, e-partid, într-un spaţiu cibernetic extins.

Putem găsi 100 de premieri. Cine se mai gândeşte însă la criză?

Monday, October 19th, 2009

Declaraţie politică în Plenul Senatului României, 19 octombrie 2009

Întreaga clasă politică românească pare obsedată în aceste zile de numele viitorului prim ministru al ţării. Partidele se ceartă între ele, pierzându-se în nesfârşite dispute constituţionale privind raporturile de putere Parlament-Preşedinte. Substratul acestei confruntări este însă clar - poziţionarea înaintea apropiatelor alegeri prezidenţiale. Aşadar, nu este vorba despre domnii Johannis sau Croitoru, ci despre Cotroceni. Desigur, este o miză mare, dar mă întreb pentru cine. Aceasta este cea mai mare grijă a românilor? Merită paralizată activitatea guvernului sau pusă în pericol relaţia cu FMI pentru interesul unor persoane şi partide?

Consider că problemele noastre sunt mult mai grave decât găsirea unui premier. Nu numele său ar trebui să fie prioritatea noastră, ci ceea ce are el de făcut. Nu este un secret pentru nimeni că greutăţile economice ale ţării s-au transformat într-o criză financiară profundă. Sunt în pericol plăţile salariilor şi pensiilor. Ne confruntăm, de asemenea, cu perspectiva unor ample mişcări sociale. Toate aceste lucruri reclamă discuţii despre măsurile concrete pe care ar trebui să le ia un guvern, nu certuri despre identitatea şefului său.

În vreme ce unii sunt mobilizaţi în tranşee electorale, toată apăsarea crizei cade pe umerii oamenilor de rând şi ai patronatelor. Dacă primii suportă neputincioşi efectele ei, responsabilii din industria românească cer guvernului soluţii concrete pentru a supravieţui economic şi pentru a relansa producţia internă. Există apeluri disperate pentru reducerea fiscalităţii, chiar dacă o astfel de măsură este extrem de greu de realizat. Trebuie gândite mecanisme mai eficiente pentru combaterea economiei negre, mai ales acum, când orice sumă adusă la buget este vitală. Nu în ultimul rând, împreună cu sindicatele, trebuie hotărâte metodele de reducere a cheltuielilor din sectorul bugetar.

Există aşadar priorităţi cu adevărat presante pentru noul executiv. Criza este o realitate dură şi nu este timp de pierdut cu dezbateri inutile. Dacă mai există responsabilitate la această clasă politică, atunci ea ar trebui să se ocupe de ceea ce ar trebui să facă guvernul, nu de manevre electorale şi contre la Curtea Constituţională. Altfel, oricine ar fi preşedintele României, după aceste alegeri, s-ar putea să descopere că a ajuns în fruntea unei ţări suficient de bine populate, dar aproape fără economie.

Senator PD-L
Prof. univ. dr. Dumitru OPREA

Despre paranoia politică şi crizele de orgoliu

Thursday, October 1st, 2009

Probabil că era de aşteptat să se întâmple. Să nu ne ascundem după deget, coaliţia PDL-PSD s-a făcut prin forţa urnelor şi nu din afinităţi doctrinare. Am guvernat împreună fiindcă nu era altă cale. Nu trebuie uitată aici încăpăţânarea liberalilor de a nu veni alături de noi cu un an în urmă. Cert este că suntem acum în plină criză politică. De unde a pornit totul? Evident, lucrurile n-au fost senine niciodată, dar faimoasa declaraţie a ministrului de Interne a fost de o inconştienţă rară.

Am aflat tocmai de la şeful ordinii în România că PD-L ar fi declanşat un plan monstruos, un furt la nivel naţional, în care se foloseşte de toate autobuzele ţării. Mă întreb ce gândesc diplomaţiile europene când văd o asemenea ştire despre ţara noastră. Probabil ne asociază imediat cu vreo republică africană, abia scăpată de colonialism.

În orice guvern din lumea asta, un asemenea ministru de Interne ar fi dat urgent afară. De către propriul partid. Aşa ar fi normal. La noi însă, se pare că întreg PSD crede altfel. E convins că preşedintele, premierul, miniştrii şi parlamentarii PD-L umblă pe la autobaze tocmind cu sume grele pe oricine poate să ţină un volan în mână. Totul pentru furt, totul pentru victorie! În consecinţă, social-democraţii refuză să-şi schimbe acest ministru ridicol. În schimb, şantajează primul-ministru: ori el, ori coaliţia. Şi ce contează că fac crize de orgoliu când România e în mijlocul unei furtuni economice? Fireşte, şi în acest caz, “de vină” e tot Băsescu …