Posts Tagged ‘Criza politica’

USL sau riscul pescuitului la copca altuia

Monday, February 28th, 2011
Share

Declaraţie politică în Plenul Senatului României, 28 februarie 2011

Fără îndoială că mulţi sperau în mişcări spectaculoase la ultimul congres UDMR. Mai ales că opoziţia a lansat mesaje insistente în  acest sens. Spera să prindă, vorba unui mare actor, peşti mari cu unelte mici. Însă n-a fost să fie. Lucru care probabil i-a dezamăgit pe şefii USL. Iar visul lor de a intra pe uşa din dos în Palatul Victoria s-a risipit deocamdată. La fel ca şi planul mai obscur al sponsorilor acestei bizare alianţe – suspendarea preşedintelui ţării.

Chiar dacă vor fi aruncate şi alte nade, UDMR rămâne să ducă greul acestei guvernări. Spre lauda lor, liderii maghiari au ales să continue drumul reformelor. Chiar dacă ar fi fost mai comod să schimbe acum taberele. Deşi îşi asumă importante riscuri electorale. Ei au meritul că nu şi-au trădat nici acum partenerii, ci au mers până la capăt cu fiecare guvern.

În schimb, opoziţia pare să fi ajuns la disperare. Fără să aibă şanse la guvernare, liderii acesteia caută să obţină câte ceva în teritoriu. Originala lor combinaţie socialist-liberală-conservatoare şi-a găsit deja partenerul pe care îl merită. Vechile prietenii nu se uită la nevoie. Aşadar, inutil să mai momească filiale UDMR. PSD a îmbrăţişat din nou colaborarea cu extremiştii, pregătindu-i pentru un presupus viitor festin. La fel, se pregăteşte şi pentru pescuirea unor lideri sindicali sătui probabil să mai mimeze independenţa politică.

Credem că opoziţia ar trebui să dea dovadă de o minimă inteligenţă. Nu îi face deloc bine să tatoneze terenul atât la reprezentanţii UDMR, cât şi la extremiştii naţionalişti. Evident, ar trebui să-i înţelegem. Toate aceste încercări sunt făcute nu de dragul puterii, zic ei, ci doar pentru „salvarea democraţiei”.

Senator PDL
Prof. univ. dr. Dumitru OPREA

Obsesia răfuielii de gaşcă la PSD

Monday, February 14th, 2011
Share

Declaraţie politică în Plenul Senatului României

Orice se poate schimba în politica românească în afara simţului dreptăţii la PSD. Fibra morală a partidului pare definitiv încremenită într-o concepţie de imunitate totală. Conform acestei etici sui generis, politicienii nu sunt niciodată corupţi. Ei pot doar “să aibă probleme”. Demnitarii n-au cum să fie implicaţi în lucruri necurate. Cel mult “au ghinion” sau “dificultăţi de imagine”. Iar aspectul fascinant al meta-moralei după care se ghidează rămâne universalitatea sa. Mai precis, ea transcende membrii apropiaţi ai găştii, extinzându-se “generos” şi asupra adversarilor din arenă. Pentru care se manifestă aceeaşi grijă fraternă dacă sunt necazuri cu DNA. Totul, dintr-un instinct feroce de supravieţuire. Pentru că nu se ştie dacă nu cumva procurorii care dau acum în duşmani, vor da mâine şi în ei.

Evident, acest tip de gândire are fani în toate partidele. Votul din parlament, în celebre scandaluri de corupţie, arată culoarea şi proporţia lor. Social-democraţii pot fi însă mândri. Unanimitatea lor e de nezdruncinat. Iar domnul Ponta chiar simte datoria să-şi asigure oamenii că nu se abate de la linia trasată de mai marii lui. Astfel, în cazurile Păsat şi al arestărilor de la vamă, PSD şi-a arătat din nou stupefianta concepţie. Adică nu e vorba de suspiciuni de corupţie. Totul nu poate fi decât o luptă internă a duşmanilor portocalii. Se fac arestări şi dosare la tribunal nu că ar putea fi cineva vinovat, ci pentru că nişte nefericiţi ar fi avut imprudenţa să deranjeze pe vreunul mai puternic decât ei.

Faptul că în PDL există destui care au votat pentru trimiterea în judecată a propriilor colegi e privit probabil cu uimire. Abia cei care şi-au salvat colegul în nevoie ar putea fi consideraţi drept politicieni adevăraţi, de nădejde. Aşa cum sunt toţi pesediştii. Care se apără organizat împotriva legii şi îşi îngroapă în unanimitate dosarele. Netrecându-le nici un moment prin cap să ia în discuţie grozăvia excluderii din partid a oilor negre. Aşa ceva nu se face la PSD. Acolo funcţionează domnia regulii de aur: cine nu supără pe nimeni nu are probleme. Prietenii sar toţi pentru unul. Orice scandal e spălat, orice demnitar, apărat cu un zid de piepturi goale. Ca şi când partidul ar ţine loc de tribunal. Iar legea n-ar fi decât un spirit rău alungat cu descântece la TV. Acolo unde inculpaţii sunt mereu scuzaţi şi plânşi ca victime. Mărturie că flamura roşie veghează mereu asupra tovarăşilor în nevoie. Suspectaţi de ilegalităţi sau nu.

Senator PDL
Prof. univ. dr. Dumitru OPREA

Atacarea DNA are ca miză protecţia politică

Monday, February 7th, 2011
Share

Declaraţie politică depusă în scris la Senatul României

Dacă justiţia merge, nimic nu mai merge. Cam acesta ar fi dictonul opoziţiei de astăzi. Tocmai de aceea, spaima paralizantă de DNA a aprins patosul revoluţiei negre. Cu surle şi trâmbiţe, şefii PSD, ai PC şi falşi lideri liberali cheamă poporul să-i apere de lege. Le-au fost tulburate interesele într-un judeţ, iar asta nu se poate ierta. Căci dacă este sub lupa justiţiei un lider local, se poate prăbuşi reţeaua, iar viaţa de partid devine mai săracă şi mai riscantă.

Dacă cineva mai avea îndoieli etice, acum au fost clarificate pe deplin. Şefii opoziţiei nu-şi bat capul cu soluţii economice, cu alternative la politica guvernului. Misia lor de bază este protecţia personală acordată prietenilor din teritoriu. Aceia trebuie să se simtă siguri, intangibili, imuni la anchete. Altfel, baza organizaţiei se poate revolta şi alege alţi şefi, mai capabili să le asigure liniştea.

Desigur, arcul puterii nu este nici el străin de astfel de reacţii. Sunt destui cei care au încercat să le uşureze situaţia unor colegi urmăriţi de DNA. Din fericire, punctele de vedere ale primului ministru şi ale şefului statului au fost clare în această privinţă. Iar justiţia poate trece astfel dincolo de amiciţiile tulburi ale unor politicieni. Şi totuşi, reacţia opoziţiei faţă de propriile cazuri întrece orice imaginaţie. Un judecător este jignit şi intimidat în mod nepermis. Se fac referiri halucinante la mâini pătate de sânge, planuri pentru răfuieli ulterioare.

În ultimii ani, au existat destule şicanări ale justiţiei. Indiferent de culoarea politică, unii demnitari s-au simţit deranjaţi de lege. Însă, virulenţa atacurilor de acum asupra justiţiei este fără precedent. În plină controversă cu UE privind chestiunea Schengen, PSD, PNL şi PC lovesc furibund în procurori. În vreme ce repetă cu stridenţă teza dictaturii. Deşi puterea e înjurată copios la televiziunile lor dragi. La aceleaşi antene unde, cu o figură lividă, Adrian Năstase comentează cu stupoare evenimentele. Din simplul motiv că, pe vremea lui, aşa ceva era inimaginabil.

Senator PDL
Prof. univ. dr. Dumitru OPREA

Mai există PNL Iaşi? Sau…

Friday, February 4th, 2011
Share

Acum 3 ani, liderii liberalilor ieşeni l-au făcut pe Nichita Gheorghe primar. De ce? Probabil, pentru a le fi bine. Şi le-a fost. Chiar dacă, pentru urechile alegătorilor, au recunoscut că au făcut o eroare. Doar modul dezastruos în care e administrat oraşul nu poate fi trecut cu vederea. Şi totuşi, în culise, prietenia a continuat. Mai o numire, un post călduţ şi peneliştii au votat tot ce a vrut vechiul lor amic. Problema e că, în 2012, se iese iar la vot.

La Primărie le-ar fi oricum greu să candideze. Şansele sunt mici, iar noua alianţă cu PSD, de fapt vechea alianţă, doar oficializată acum, le-ar interzice asta. Aşadar, ar putea fi puşi în jenanta situaţie de a căra steaguri roşii şi de a lipi afişe cu Nichita. Asta, după ce au spus despre el că e un primar catastrofal, că oraşul e lipsit de orice viziune de dezvoltare. Mai mult, prietenul lor îşi permite să-i şi umilească. Le impune un blat şi la meciul pentru CJ. Cu aroganţa arhicunoscută, dispune ca PNL Iaşi să se facă preş la picioarele lui. Ca dânsul, printr-un interpus, să devină şi marele nabab al judeţului, slujit de consilierii “galbenilor”.

Mărturisesc că mă uit la acest jalnic spectacol cu o mare tristeţe. Ce se întâmplă oare cu PNL Iaşi? Unde vor să ajungă liderii săi? Pentru ce se compromit atât de mult? De ce îşi leapădă identitatea pentru un troc de doi lei? Mai au oare vreun fir de demnitate? Şi, mai ales, prin pactul sinistru cu PSD, ce soi de explicaţii vor mai da simpatizanţilor lor pentru a-l vota pe Nichita?

Eu sper însă că se vor trezi. Poate îşi vor aminti cine sunt cu adevărat. Că rostul lor e altul, mult mai important. Că oraşul acesta trebuie în sfârşit curăţat, nu afundat şi mai tare. Haideţi, oameni buni, încă mai e timp!

Crin Antonescu – aventurierul iresponsabilităţii

Monday, June 21st, 2010
Share

Declaraţie politică în Plenul Senatului României, 21 iunie 2010

Domnului Antonescu nu-i place componenţa actualului guvern. Este dreptul domniei sale. Şefului PNL îi displac soluţiile Executivului la criza financiară. Probabil că domnia sa are cunoştinţe de economie mai solide decât Ministerul de Finanţe, BNR şi FMI. Fostului candidat la preşedinţie nu-i convine nici existenţa şefului statului la Cotroceni. Domnia sa este însă liber să pretindă că trăieşte într-o dictatură. Dar când acelaşi Crin Antonescu vine cu soluţiile pentru toate aceste frustrări, consecinţele ambiţiilor sale nu-l mai privesc doar pe dumnealui, ci pe toată lumea.

Atât moţiunea de cenzură, ratată zilele trecute, cât şi manevrele sale murdare din ultima vreme ridică grave semne de întrebare despre responsabilitatea acestui personaj. Doreşte să dărâme un guvern în plină criză financiară, aruncând România şi într-o criză politică. Nu-l interesează că s-ar bloca acordul cu FMI, că ţara s-ar confrunta cu nesfârşite lupte între partide. Nu contează că nu este îndreptăţit de votul popular să aibă asemenea pretenţii. El vrea neapărat să fie premier. Înconjurat de exact aceiaşi oameni vechi din PNL, vrea să i se dea puterea. Pe loc. Garanţia oferită este supremă: nu se pricepe la economie, dar are voinţă. Înţelegem de aici că asumarea ignoranţei este temelia carierei sale, motiv suficient pentru care acestui om ar trebui să i se dea România pe mână.

Dacă toate aceste vise infantile s-ar limita la şicanarea guvernului la Curtea Constituţională, nu ar fi mare lucru. Domnia sa încearcă însă şi manevre periculoase, capabile să producă noi spasme în societatea românească. Împreună cu restul liberalilor şi cu sprijinul credincios al trusturilor media, se pretează la propagarea unor sondaje grosolan fabricate. Conform acestora, toată lumea ar fi compromisă. Evident, în afară de liderul liberalilor. Acestuia ar trebui să i se încredinţeze degrabă guvernarea, în cel mai rău caz, ajutat de PSD. În plus, toţi românii ar vedea ca prioritate absolută suspendarea preşedintelui ţării. Asta, în vreme ce alţi liberali cu capul înfierbântat pretind că “singura soluţie pentru România ar fi forţa oamenilor din stradă”.

Din nefericire, dincolo de iresponsabilitatea gesturilor lui, şeful liberalilor pare, în continuare, să nu conştientizeze că puterea se câştigă la urne şi nu prin lovituri de joasă speţă. Dacă la acestea adăugăm necontenitele jigniri personale la adresa premierului şi preşedintelui României, constatăm compromiterea definitivă a iluziei ”politicii bunului simţ” şi zbaterea unui personaj care, probabil, va rămâne în istoria politicii româneşti drept un aventurier oarecare.

Senator PDL
Prof. univ. dr. Dumitru OPREA

Apocalipsele multiple şi cavalerii lor prevestitori (I)

Thursday, June 10th, 2010
Share

Lumea se află în suferinţe generalizate, reunite într-o adevărată pandemie a suferinţelor. Ea a fost prevestită de pandemia fricii. Ambele au fost create de-a lungul timpului. Apocalipsa n-a venit spontan, ci s-a anunţat prin cei patru cavaleri ai ei. Numai că, în funcţie de domeniile de manifestare şi de localizarea spaţială, ea se regăseşte sub forme multiple:
1. După domeniile de manifestare, putem vorbi, de exemplu, despre:
1.1 Apocalipsa financiară a fost anunţată de cei 4 cavaleri ai ei:
• împrumuturi exagerate pentru consum, stimulate prin: mediatizare excesivă, inventarea cardului de credit, promovarea căruciorului de cumpărături în locul coşului, fuga în zone periferice ale oraşelor pentru a stimula cumpărarea de terenuri cu suprafeţe mari, pe care să se construiască adevărate castele care cer mobilier pe măsură, servicii multiple şi multe alte lucruri;
• creşterea doritorilor de case proprietate privată, fără o garanţie financiară sigură, de lungă durată;
• apelarea la produse financiare complexe, fără acoperire reală în lumea activelor, generatoare ale activelor toxice;
• deflaţia datoriilor şi hiperinflaţia.

1.2 Apocalipsa economică a fost anunţată prin cei 4 cavaleri ai ei:
• căderea imperiilor financiare şi apariţia activelor toxice;
• scăderea bruscă a consumului, ce a generat blocări de stocuri şi încetinirea, până la stopare, a producţiei, cu diminuarea sau dispariţia totală a locurilor de muncă;
• sistem bancar închis sau exagerat de prudent;
• lupta acerbă pentru repoziţionarea pe pieţe externe şi consolidarea pieţei interne.

1.3 Apocalipsa socială a fost, la rândul ei, prevestită de alţi 4 cavaleri:
• neîncrederea populaţiei în instituţiile publice ale statutului;
• neîncrederea populaţiei în orice partid politic şi atragerea ei spre grupuri protectoare, din cartiere, religioase, de altă natură, îndeosebi create şi gestionate în spaţiul cibernetic, prin sistemul reţelelor sociale;
• condamnarea globală a oligarhiei financiare, cerându-se forme planetare de reglementare a acestora, inclusiv acreditarea ideii de guvern mondial;
• încredere exagerată în campaniile mediatice, prin marketing viral, orientate împotriva pierderii locurilor de muncă şi a curbelor de sacrificiu.

 1.4 Apocalipsa morală, cu cei 4 cavaleri:
• înlocuirea modelelor de succes tradiţionale cu celebrităţi / “celebrităţi” de moment, lansate şi gonflate excesiv mediatic. Viaţa acestora este una interactivă, spectatorii şi media devenind regizori, scenografi ş.a. “Celebrităţilor” li se comandă acum cum să trăiască;
• neîncrederea în structurile tradiţionale de orice tip. Sunt susţinute nonpieţele tradiţionale, nonprodusele şi nonserviciile de moment. Se vrea altceva, acum de inventat;
• reapariţia baronilor crizelor, la limita legalului sau dincolo de ea; la limita moralului sau dincolo de ea. Scopul scuză mijloacele, zic ei. În timpul crizei din 1929-1933, americanii i-au numit baroni tâlhari. După 1990, noi i-am numit, mai întâi, baroni locali, apoi “băieţi deştepţi”;
• revoluţia responsabilităţii sociale a corporaţiilor, prin abordarea specială a profitului: al planetei, al comunităţilor implicate în lanţul trofic al valorii şi al corporaţiei.

1.5 Apocalipsa politică, anunţată de următorii 4 cavaleri:
• promovarea tot mai agresivă a ideii de dispariţie a partidelor politice, în următorii 10-15 ani;
• discreditarea politicienilor “de profesie” şi înlocuirea lor cu celebrităţi / “celebrităţi” din diverse domenii;
 înlocuirea reprezentanţilor aleşi în structuri executive, legislative sau juridice cu e-experţi pe domenii. Proliferează e-structuri cu e-lucrător, în condiţiile cloud computing, e-lancing ş.a. Apar e-consilier, e-guvernant, e-parlamentar ş.a.;
• reinventarea partidelor politice, prin regrupări ideologice ale membrilor reţelelor sociale din spaţiul cibernetic. Aşadar, e-partid, într-un spaţiu cibernetic extins.

Putem găsi 100 de premieri. Cine se mai gândeşte însă la criză?

Monday, October 19th, 2009
Share

Declaraţie politică în Plenul Senatului României, 19 octombrie 2009

Întreaga clasă politică românească pare obsedată în aceste zile de numele viitorului prim ministru al ţării. Partidele se ceartă între ele, pierzându-se în nesfârşite dispute constituţionale privind raporturile de putere Parlament-Preşedinte. Substratul acestei confruntări este însă clar – poziţionarea înaintea apropiatelor alegeri prezidenţiale. Aşadar, nu este vorba despre domnii Johannis sau Croitoru, ci despre Cotroceni. Desigur, este o miză mare, dar mă întreb pentru cine. Aceasta este cea mai mare grijă a românilor? Merită paralizată activitatea guvernului sau pusă în pericol relaţia cu FMI pentru interesul unor persoane şi partide?

Consider că problemele noastre sunt mult mai grave decât găsirea unui premier. Nu numele său ar trebui să fie prioritatea noastră, ci ceea ce are el de făcut. Nu este un secret pentru nimeni că greutăţile economice ale ţării s-au transformat într-o criză financiară profundă. Sunt în pericol plăţile salariilor şi pensiilor. Ne confruntăm, de asemenea, cu perspectiva unor ample mişcări sociale. Toate aceste lucruri reclamă discuţii despre măsurile concrete pe care ar trebui să le ia un guvern, nu certuri despre identitatea şefului său.

În vreme ce unii sunt mobilizaţi în tranşee electorale, toată apăsarea crizei cade pe umerii oamenilor de rând şi ai patronatelor. Dacă primii suportă neputincioşi efectele ei, responsabilii din industria românească cer guvernului soluţii concrete pentru a supravieţui economic şi pentru a relansa producţia internă. Există apeluri disperate pentru reducerea fiscalităţii, chiar dacă o astfel de măsură este extrem de greu de realizat. Trebuie gândite mecanisme mai eficiente pentru combaterea economiei negre, mai ales acum, când orice sumă adusă la buget este vitală. Nu în ultimul rând, împreună cu sindicatele, trebuie hotărâte metodele de reducere a cheltuielilor din sectorul bugetar.

Există aşadar priorităţi cu adevărat presante pentru noul executiv. Criza este o realitate dură şi nu este timp de pierdut cu dezbateri inutile. Dacă mai există responsabilitate la această clasă politică, atunci ea ar trebui să se ocupe de ceea ce ar trebui să facă guvernul, nu de manevre electorale şi contre la Curtea Constituţională. Altfel, oricine ar fi preşedintele României, după aceste alegeri, s-ar putea să descopere că a ajuns în fruntea unei ţări suficient de bine populate, dar aproape fără economie.

Senator PD-L
Prof. univ. dr. Dumitru OPREA

Despre paranoia politică şi crizele de orgoliu

Thursday, October 1st, 2009
Share

Probabil că era de aşteptat să se întâmple. Să nu ne ascundem după deget, coaliţia PDL-PSD s-a făcut prin forţa urnelor şi nu din afinităţi doctrinare. Am guvernat împreună fiindcă nu era altă cale. Nu trebuie uitată aici încăpăţânarea liberalilor de a nu veni alături de noi cu un an în urmă. Cert este că suntem acum în plină criză politică. De unde a pornit totul? Evident, lucrurile n-au fost senine niciodată, dar faimoasa declaraţie a ministrului de Interne a fost de o inconştienţă rară.

Am aflat tocmai de la şeful ordinii în România că PD-L ar fi declanşat un plan monstruos, un furt la nivel naţional, în care se foloseşte de toate autobuzele ţării. Mă întreb ce gândesc diplomaţiile europene când văd o asemenea ştire despre ţara noastră. Probabil ne asociază imediat cu vreo republică africană, abia scăpată de colonialism.

În orice guvern din lumea asta, un asemenea ministru de Interne ar fi dat urgent afară. De către propriul partid. Aşa ar fi normal. La noi însă, se pare că întreg PSD crede altfel. E convins că preşedintele, premierul, miniştrii şi parlamentarii PD-L umblă pe la autobaze tocmind cu sume grele pe oricine poate să ţină un volan în mână. Totul pentru furt, totul pentru victorie! În consecinţă, social-democraţii refuză să-şi schimbe acest ministru ridicol. În schimb, şantajează primul-ministru: ori el, ori coaliţia. Şi ce contează că fac crize de orgoliu când România e în mijlocul unei furtuni economice? Fireşte, şi în acest caz, “de vină” e tot Băsescu …