Declaraţie politică, depusă în scris la Senatul României, 22 februarie 2010
Nu de puţine ori auzim despre haosul produs de intrarea în vigoare a unor legi şi acte normative. În cele mai multe cazuri, pe bună dreptate, vina este dată pe legislativ. Este fenomenul care se poate declanşa şi prin iniţiativa legislativă a unui coleg senator, cu titlul “Lege pentru completarea Articolului 170 din Legea învăţământului nr. 84/1995″. Până aici, nimic în neregulă. Se propune introducerea unei noi categorii de burse. Însă, o primă năstruşnicie apare chiar din titlu, prin trimiterea la un articol din lege care reglementează cu totul altceva decât şi-a propus iniţiatorul. Acesta solicită completarea Art. 170, alineat 2, cu expresia burse sportive, iar Art. 170 din Legea învăţământului se referă la “Sistemul de finanţare a învăţământului preuniversitar de stat…”, nicidecum la burse.
În spatele acestei probe de iluzionism legislativ se află un şir de nereguli grave, cu efecte financiare, de discriminare şi de discreditare a legislativului. Dintre nereguli merită a fi menţionate doar trei:
1. Diferenţă enormă între titlul iniţiativei şi conţinut
Se înlocuieşte un text privind finanţarea învăţământului preuniversitar, prin necorelarea articolelor de lege, cu un text referitor la burse, subminând astfel atât Articolul 170, alin. 2 – despre finanţare, cât şi situaţia burselor, pe care le afectează prin redundanţă. Necorelarea articolelor este cu atât mai gravă cu cât Camera Deputaţilor şi Consiliul Legislativ şi-o asumă, ba o şi legitimează în mod aberant. O astfel de eroare poate să pună în dificultate finanţarea învăţământului preuniversitar, care riscă să rămână fără text de lege. Probabil, iniţiatorul dorea să facă referire la articolul 172, alineatul 2, care reglementează bursele pe bază de contract, precum şi creditele de studiu acordate de bănci.
2. Legat de prima neregulă, vine şi cea de-a doua. Din garant al legalităţii şi coerenţei normativelor, Consiliul Legislativ devine acreditantul unei practici ilegitime la nivel de tehnică legislativă. Contrar propriilor sale evidenţe, Consiliul încearcă să depăşească erorile din iniţiativă, făcând referire la o situaţie care nu a existat niciodată, şi anume renumerotarea articolelor din legea învăţământului, în context de republicare ulterior lui decembrie 1999. Aceasta este însă o gravă eroare! Articolul 170, respectiv 172 au rămas nerenumerotate, indiferent de modificările survenite în lege. Mai mult, articolul 172 este printre puţinele care nu au suferit nici o schimbare de conţinut din 1995, ceea ce înseamnă că nu a ridicat nici un fel de probleme în aplicare.
Dacă această afirmaţie nereală a Consiliului Legislativ ar fi avut doar consecinţe la nivel formal, şi nu de substanţă asupra textului de lege, nu ne-ar fi preocupat situaţia. Însă, prin gestul său, Consiliul Legislativ consolidează un abuz derivat din eroare, superficialitate şi neştiinţă, de natură a periclita situaţia învăţământului. Iniţiativa, indiferent de forma pe care o îmbracă, conduce la multiple discriminări şi lezarea flagrantă a autonomiei instituţiilor ce gestionează acordarea burselor.
3. În sfârşit, o treia neregulă este substituirea de către Comisia de învăţământ şi Comisia pentru administraţie publică, ambele din Senat, în competenţele reale ale Camerei Deputaţilor. Comisiile, schimbând titlul legii, au modificat şi obiectul de reglementare. În plus, tot textul iniţial este eliminat, iar comisiile reglementează altceva. Astfel, comisiile se transformă în iniţiatori ai unui nou text în cazul unui proiect aprobat tacit de Camera Deputaţilor. După cum ştim, în sistem bicameral, în ambele camere trebuie să se analizeze acelaşi text de lege şi acelaşi obiect de reglementare.
Toate acestea sunt forme evidente de agresare legislativă a legii învăţământului. Lor li se adaugă şi agresarea limbii române, în speţă a cuvântului performanţă. Ea se înfăptuieşte prin includerea în Art. 172, alin. 1, nevizate de iniţiativa legislativă, alături de bursa de performanţă, a burselor de performanţă sportivă şi a celor de performanţă artistică.
În DEX, performanţa este definită ca “1) Rezultat (deosebit de bun) obţinut de cineva într-o întrecere sportivă (subl. ns); prin extensiune, performanţa înseamnă o realizare deosebită într-un domeniu de activitate (subl. ns)”. Dacă extrapolăm teoria inteligenţelor multiple a lui Gardner, putem vorbi despre cel puţin 10 tipuri de performanţe. Ce-ar însemna să le enumerăm pe toate? De ce s-o facem când cuvântul performanţă este definit atât de generos în limba română? El nu limitează domeniile de activitate, implicit de performanţă!
Oricum, concluzia este că avem de-a face cu o iniţiativă care bulversează un întreg sistem, într-un punct în care simplitatea şi claritatea articolelor din legea supusă completării sunt atât de evidente. Ca urmare, consider că erorile înregistrate pe procedura legislativă, discriminările şi problemele financiare pe care le poate genera ar trebui să conducă nemijlocit la neaprobarea unui astfel de text de lege. Mai mult, este un semnal de alarmă asupra corectitudinii, legitimităţii şi rigurozităţii demersului legislativ.
Senator PD-L
Prof. univ. dr. Dumitru OPREA
