Posts Tagged ‘declaratie politica’

Mitul fraudării alegerilor – o scuză pentru luptele din PSD

Monday, December 14th, 2009
Share

Declaraţie politică în Plenul Senatului României, 14 decembrie 2009

Alegerile s-au încheiat şi avem un învingător. Deocamdată, se caută învinsul. Din nefericire, acesta îşi ascunde eşecul electoral printr-o avalanşă de acuzaţii grave şi iresponsabile. După o campanie extenuantă îşi spune cuvântul frustrarea. Nici situaţia gravă a economiei, nici perspectiva unor mişcări sociale nu mai contează. Televiziunile care au suflat din plin în pânzele PSD au arătat un moment de resemnare, pentru a reveni acum şi mai agresive la propaganda anti-Băsescu. Pseudo-moderatorii încearcă din răsputeri să fabrice imaginea unei fraude de proporţii planetare.

În tot acest circ haotic, marile dovezi de fraudare ale PSD capătă transformări magice: de la “camioane de probe”, au ajuns la câteva cutii. Deşi nimeni nu poate să spună cărui candidat au slujit neregulile semnalate, fie ele şi reale, unii politicieni s-au lansat în acuzaţii halucinante. Astfel, Traian Băsescu, înţeles cu PD-L, cu birourile electorale, cu STS, cu MAE, cu SRI şi cu SIE, ar fi orchestrat un gigantic plan pentru a învinge. Lideri care până mai ieri se doreau a fi preşedinţi de ţară acuză acum toate instituţiile statului de participare la un presupus furt pentru a-şi acoperi propriile gafe din campanie. Ridicolul acestor acuzaţii poate fi dovedit însă în câteva propoziţii.

Astfel, PSD reclamă cazuri de turism electoral, de vot multiplu, de oferire de bani şi produse alimentare contra voturilor. Sunt nişte practici nefericite, întâlnite mereu din 1990 încoace, mai ales în mediul rural. Care partid poate da însă garanţii că nici un primar al său de la ţară nu s-a apucat din proprie iniţiativă să dea făină la consăteni pentru candidatul favorit? PSD caută acum toate procesele verbale făcute în această ţară şi vine cu toate hârtiile pe care găseşte mâzgălituri. Sunt însă mii şi mii de secţii de votare, erori apar mereu, mai ales la sate. Nu există însă nici o dovadă că aceste erori şi nereguli ar fi semnificativ mai multe decât la alte alegeri. Apoi, PSD se lăuda că e aliat cu toate celelalte partide în afara PD-L. Prin urmare, în orice secţie de votare a fost doar un reprezentant PD-L şi toţi ceilalţi de la formaţiunile care-l sprijineau pe Mircea Geoană. Cum poate pretinde PSD că a fost furat masiv din moment ce el supraveghea cu o mulţime de oameni toate secţiile de vot?

Imaginaţi-vă numai cât de jigniţi se simt funcţionarii statului care sunt acum suspectaţi de PSD că sunt părtaşi la un presupus furt. Unii dintre aceşti oameni au votat chiar cu domnul Geoană. Cum îşi va spăla obrazul oare PSD când va încerca să dovedească faptul că toţi aceşti oameni sunt corupţi? În fine, PSD acuză discrepanţa dintre exit-polluri şi votul final. Aceleaşi institute care-l umflau pe Mircea Geoană înainte de alegeri au persistat în minciună pe toată durata votului, tocmai pentru a descuraja electoratul PD-L. Manevra lor a avut însă exact efectul contrar. Nimeni nu l-a mai sunat însă pe domnul Geoană să-l avertizeze atunci când urnele s-au închis şi basmele exit-pollurilor nu-i mai foloseau la nimic.

Explicaţia acestui întreg circ mediatic se află chiar în curtea învinşilor. Poziţia lui Mircea Geoană în fruntea PSD va fi ameninţată imediat ce Curtea Constituţională validează victoria lui Traian Băsescu. Din disperare că pierde puterea în propriul partid, pe lângă frustrarea că a pierdut preşedinţia prin propriile erori, este dispus acum să facă orice. Chiar să arunce cu iresponsabilitate ţara într-o incertitudine prelungită, să acrediteze ideea că şeful statului şi instituţiile sale fură alegeri în România secolului XXI. Dar iată cum, pe căi neaşteptate, concetăţenii săi primesc confirmarea că acest fost candidat nu avea calităţile de a fi preşedintele României mai mult de câteva ore.

Senator PD-L
Prof. univ. dr. Dumitru OPREA

Reconcilierea românilor – o prioritate după alegeri

Tuesday, December 8th, 2009
Share

Declaraţie politică în Plenul Senatului României, 8 decembrie 2009

Tocmai s-a terminat o campanie electorală lungă şi extrem de dură. După numeroase surprize şi răsturnări de situaţie, avem un preşedinte ales. Dincolo de succesul unei persoane sau al unei echipe, rezultatele acestor alegeri înseamnă o mare victorie pentru efortul de reformare a ţării. Românii au arătat că îşi doresc un stat modern, cu instituţii mai suple şi mai eficiente. Ţara s-a împărţit însă în două tabere şi pasiunile politice s-au manifestat până în ultima clipă. Evident, după caz, bucuria şi dezamăgirea de moment sunt mari. Nu avem însă timp de nici un fel de sărbătoare, pentru că avem enorm de multe de făcut.

Decepţia celor care au pierdut provoacă însă tensiuni inutile. Cele câteva zecimi de procent care i-au separat pe Traian Băsescu şi Mircea Geoană sunt motiv de contestări şi acuzaţii. Mi se pare absurd ca acum, când toţi cetăţenii sunt epuizaţi de nesfârşite scandaluri politice, să mai îndure încă unul. Numai în ţările fără prea multă experienţă democratică mai există astfel de bănuieli şi renumărări de voturi. În lumea civilizată, cel care pierde are demnitatea să accepte verdictul votului şi să se supună lui.

Mai mult decât atât, deşi urnele s-au închis, ţara nu este nicidecum într-o stare mai bună decât acum câteva zile. Finanţele statului sunt într-o situaţie critică, iar preşedintele trebuie să gestioneze, într-un timp cât mai scurt, problema primului-ministru. Suntem nevoiţi să facem un guvern stabil până la sfârşitul anului, gata să prezinte un program de guvernare, un proiect de buget pe 2010 şi să primească delegaţia FMI. Totul este sub semnul urgenţei şi cred că orice politician responsabil ar trebui să înţeleagă măcar acum asta.

Nu în ultimul rând, învingătorii nu trebuie să uite nevoile şi aspiraţiile celor care au votat altfel decât ei. Cu toţii merită aceeaşi apreciere şi ei trebuie asiguraţi că proiectul Traian Băsescu are în vedere şi bunăstarea lor. Însă, mai important decât orice, pentru toţi românii, este momentul reconcilierii. Vremea disputelor a trecut, e timpul să construim împreună, începând chiar de acum.

Senator PD-L
Prof. univ. dr. Dumitru OPREA

Obsesiile etatiste ale domnului Geoană

Tuesday, November 24th, 2009
Share

Declaraţie politică în Plenul Senatului României, 24 noiembrie 2009

Dacă mai exista vreo speranţă că stânga românească s-ar putea moderniza vreodată, măcar şi ideologic, domnul Mircea Geoană ţine neapărat să o spulbere. Campania electorală este ocazia ideală pentru ca liderul social-democraţilor să-şi arate concepţiile depăşite despre economie şi administraţie. Nici o idee nouă, nici un semn că PSD s-ar îndrepta cumva spre modelul conturat de laburismul lui Tony Blair. Vedem doar aceleaşi obsesii pentru etatism, pentru controlul centralist, evident, toate fiind livrate votanţilor prin mijloacele unei demagogii fără limite.

Astfel, deşi, cel puţin la nivel declarativ, prezidenţiabilul domn Geoană părea să se separe de socialismul dogmatic al lui Ion Iliescu, acum s-a răzgândit subit. Necazurile aduse oamenilor de criza economică pot fi speculate demagogic şi şeful pesediştilor nu are reţineri în această privinţă. Tocmai de aceea, cota unică ar trebui să fie aruncată la gunoi, iar clasa de mijloc impozitată dur. Oricine câştigă în ţara aceasta ar trebui să fie jupuit de munca lui pentru ca PSD să redistribuie resursele în societate. Mai mult decât atât, Mircea Geoană le propune astăzi românilor un gigant birocratic. Când sectorul bugetar este atât de expandat, când orice guvernant normal încearcă să diminueze cheltuielile publice, el promite lipsa oricărei reforme în domeniu. Când orice guvern responsabil caută soluţii să se retragă din competiţia economică, el propune conglomerate de stat în toată industria ţării. De la sectorul producţiei de medicamente, până la cel bancar şi al energiei, pesediştii visează din nou la revenirea statului ca mare jucător economic. Nici administraţia centrală n-ar scăpa de această manie. Dacă ar fi ales, domnul Geoană prevede înfiinţarea, pe lângă guvern, a unor comisii pentru săraci, pentru bolnavi, pentru toate problemele care există pe lume. Nu e greu de închipuit astfel dimensiunile fabuloase ale birocraţiei şi corupţiei unei astfel de guvernări. 

“Cel mai prost administrator este statul” – de câte zeci de ani mai are nevoie social-democraţia românească pentru a accepta acest adevăr banal? Vă mai aduceţi aminte de regimul Iliescu-Văcăroiu. Antipatia faţă de proprietatea privată, amânarea privatizărilor ori amestecul masiv al statului  în sistemul bancar au încetinit enorm dezvoltarea economică a ţării. Dar asta nu înseamnă nimic pentru Mircea Geoană. El ne promite acelaşi naţionalism economic păgubos şi iluzoriu, aceeaşi influenţă masivă a politicului în administraţie şi revenirea la modelul statului asistenţial. Costurile acestui sistem falimentar de guvernare nu sunt o problemă pentru susţinătorii lui. Cel puţin acum, când sunt în opoziţie. Datoria externă uriaşă pe care a acumulat-o ţara în timpul crizei nu e un motiv de temperanţă pentru avalanşa de promisiuni făcute de domnul Geoană. Mai mult, în concepţia sa, marilor corporaţii trebuie să li se impună masive obligaţii sociale şi morale pentru angajaţii lor. Asta, în vreme ce la schimb primesc doar impozite imense şi amestecul statului în economie.

Senator PD-L
Prof. univ. dr. Dumitru OPREA

Lăsaţi cota unică de impozitare în afara campaniei!

Monday, November 9th, 2009
Share

Declaraţie politică în Plenul Senatului României, 9 noiembrie 2009

Acum câţiva ani, când se punea problema trecerii la cota unică de impozitare, s-au văzut clar diferenţele doctrinare dintre forţele politice româneşti. Dacă PDL, PNL şi UDMR au susţinut cu tărie această idee, aplicată mai târziu într-un program comun de guvernare, PSD a avut serioase dispute interne privind sprijinirea ei. Aripa socialistă, condusă de Ion Iliescu, a încercat din răsputeri să menţină impozitarea aberantă din trecut, motivându-şi poziţia prin nevoia echităţii sociale. Că nu se realizase niciodată egalizarea care de fapt se dorea, că se complicaseră, în schimb, procedurile de colectare a banilor şi se extindea practica muncii la negru, pare să nu-l fi preocupat pe liderul spiritual al PSD. În acelaşi timp, din motive electorale interne, domnul Mircea Geoană susţinea trecerea la cota unică. Dorea să pară un social-democrat mai modern şi recunoştea că această măsură era cerută cu insistenţă de producătorii români.

Imediat ce guvernarea alianţei D.A. a reuşit să impună această reformă fiscală, efectele sale au fost recunoscute şi de domnul Geoană. Au fost încurajate investiţiile, munca, declararea corectă a veniturilor şi s-au simplificat procedurile birocratice de colectare. Astfel, tot mai mulţi români au resimţit efectele creşterii standardului de viaţă.

Între timp însă, domnul Geoană pare să se fi răzgândit. E din nou campanie electorală, de data aceasta pentru preşedinţia României, iar severitatea crizei economice a afectat dur bunăstarea oamenilor de rând. Printr-un spectaculos contorsionism doctrinar, aspirantul pesedist la Cotroceni se arată acum gata să îmbrăţişeze socialismele iliesciene pentru a specula populist dificultăţile românilor. Domnia sa anunţă pe site-ul de campanie că doreşte renunţarea la cota unică. Argumentele sunt absolut aiuritoare. Citez: “eşecul cotei unice se vede limpede astăzi în timpul crizei: taxe mai multe, supraimpozitarea muncii, credite mai scumpe, preţuri mai mari, locuri de muncă mai puţine”. Nu cunosc dacă aceste enormităţi sunt gândite chiar de candidatul la preşedinţie sau de unul dintre genialii săi specialişti în economie. Oricum ar fi, mi se pare la fel de grav.

Dragi colegi, stimaţi adversari politici, oricare dintre noi poate constata duritatea acestei campanii electorale. Există o competiţie puternică, în care candidaţii îşi supralicitează oferta pentru fiecare vot în plus. Totuşi, cred că orice este permis până la jocul cu lucrurile fundamentale din economie. Cota unică este un element esenţial pentru depăşirea crizei de anul viitor. Apoi, ar fi o inconştienţă de neiertat ca populaţia săracă să fie amăgită cu astfel de fumigene populiste, să îi fie inoculată iar adversitatea faţă de cei ce reuşesc să câştige mai mult. Tocmai de aceea, fac un apel la bun simţ şi responsabilitate: “Promiteţi ce vreţi dumneavoastră, dar lăsaţi cota unică în pace!”.

Senator PD-L
Prof. univ. dr. Dumitru OPREA

Despre spaimele celor care se simt “prefraudaţi”

Monday, November 2nd, 2009
Share

Declaraţie politică în Plenul Senatului României, 2 noiembrie 2009

Aşa cum era de imaginat, ideea trecerii la un parlament unicameral provoacă o puternică rezistenţă din partea actualei opoziţii. Era însă şi de aşteptat să se întâmple aşa. Sunt 20 de ani de când legislativul n-a probat necesitatea funcţionării celor două camere şi utilitatea fiecăreia în parte. Anumite persoane, exploatând puterea interesului de grup, şi-au creat avantaje proprii speciale, refuzând categoric orice schimbare. Acum, prin referendumul propus de şeful statului, monopolul grupurilor de interese se sparge. Dacă nervozitatea celor mai multe dintre partide este de înţeles, surprinzătoare devine reacţia unor ONG-uri, cei drept foarte puţine, doar patru la număr.

Argumentul adus de contestatarii organizării unui referendum odată cu prezidenţialele este cel puţin bizar. Se vehiculează ideea că ceilalţi candidaţi ar fi dezavantajaţi, că ei nu pot declanşa un referendum, la fel ca actualul preşedinte. Se vorbeşte de o încălcare a democraţiei, ba chiar, în mod uluitor, de o presupusă “prefraudare morală” a alegerilor. În consecinţă, s-au făcut sesizări la Avocatul Poporului privind constituţionalitatea acţiunii. Desigur, în acest caz, putem vorbi despre o lovitură de imagine în plină campanie electorală, dar în nici un caz şi de o lovitură juridică. Cu bună ştiinţă sau nu, petiţionarii au uitat că dreptul preşedintelui ţării de a organiza un referendum în ziua alegerilor a fost confirmat prin decizia Curţii Constituţionale nr. 147 din 21/02/2007. Curtea a stabilit atunci că interzicerea organizării unui referendum în ziua alegerilor ar însemna limitarea dreptului constituţional al poporului de a-şi exercita suveranitatea prin consultare directă.

Ideea că Traian Băsescu are un avantaj din organizarea lui este şi absurdă. Toţi candidaţii, în mod egal, pot să-şi exprime părerea faţă de subiect, să-şi pună pe panourile electorale postere pe această temă. Prin urmare, orice candidat are aceleaşi posibilităţi în campanie. De asemenea, nu trebuie uitat faptul că alegerile prezidenţiale atrag oamenii la votul pentru referendum, nu invers.

Pe lângă toate aceste aspecte, rămâne curios faptul că discursul antireferendum al unor ONG-uri seamănă leit cu discursul alianţei PSD-PNL, iar acţiunea apare fix în campania electorală şi nu înaintea ei, când proiectul fusese anunţat public de către Preşedinte. Un lucru este însă clar: au intrat acum în meciul politic şi suflă puternic în pânzele alianţei anti-Cotroceni. Unde va duce această implicare a celor care devin jucători, în loc să rămână arbitri ai confruntării, rămâne de văzut. Cert este că, după încheierea campaniei, ele ar putea pierde un atribut fundamental cu care asigurau echilibrul democratic – credibilitatea.

Senator PD-L
Prof. univ. dr. Dumitru OPREA

Câte enormităţi pot promite doritorii de Cotroceni?

Monday, October 26th, 2009
Share

Declaraţie politică în Plenul Senatului României, 26 octombrie 2009

România este o ţară care a cunoscut destule campanii electorale sufocate de populism după ’89. Promisiunile electorale aberante au devenit o normalitate a vieţii politice, mai ales că nu se cunosc cazuri de sancţiuni pentru acest fenomen. Totuşi, după 20 de ani de democraţie şi alţi câţiva de integrare europeană, ar fi fost de aşteptat să intervină o schimbare. Din nefericire, după numai câteva zile de campanie în cursa prezidenţială, lucrurile sunt mai sumbre ca oricând.

Evident, miza este mare şi cu bătaie lungă. Şansa de a forma o anumită formulă de guvernare şi visul de a ajunge la Cotroceni par să nu aibă preţ pentru unii. Iar pentru asta, orice devine posibil. De departe, campion al promisiunilor halucinante este domnul Mircea Geoană. Eliberat recent de responsabilităţile guvernării, a revenit la ceea ce se pricepe mai bine PSD – promite totul, oricui. Este de aşteptat ca lista miracolelor electorale anunţată de domnia sa să fie încă şi mai generoasă, pe măsură ce se apropie ghilotina urnelor. Începutul este destul de “promiţător”. Astfel, datornicii la bănci ar fi graţiaţi la plată de către stat vreme de un an fără nici o problemă. Domnul Geoană face rost dintr-un foc de miliardul de euro care ar fi necesar pentru această manevră. Totul e ca plătitorii de rate din această ţară să-l voteze preşedinte. La rândul lor, tot prin grija părintească a şefului PSD, pensionarii ar primi chiar acasă, prin poştă, medicamente compensate şi gratuite. Efortul bugetar al statului nu a mai fost precizat de această dată, dar ar fi, fireşte, nesemnificativ faţă de beneficiul de a avea un prezident milos, care, ocazional, îşi atacă adversarii şi cu citate din Biblie.

Nu la mare distanţă de asemenea bazaconii îl găsim pe Crin Antonescu. Ca adevărat liberal ce este, domnia sa nu mai dă lapte şi miere gratis poporului, pentru că nu-i place parlamentul în care stă şi nici ţara în care trăieşte. Îi oferă în schimb un mare binefăcător – pe Dinu Patriciu. Ca viitor premier, acesta ar fi garantul ordinii şi justiţiei în România, pavăza statului în faţa afacerilor dubioase. O alternativă interesantă, ce-i drept, la jurămintele altui candidat exotic de a stârpi mafia din ţară…

În cele din urmă, domnul Oprescu pare a însuma toate “calităţile” tipului de politician-minune. Nu-şi mai bate capul cu descentralizarea statului, cu problema energetică a României sau efectele tratatului de la Lisabona. Sunt chestiuni marginale care nu preocupă un candidat serios, responsabil de dezvoltarea ţării în următorii 5 ani. În locul lor, şi în numele celorlalţi doritori de Cotroceni, probabil că va anunţă proiectul-bombă: o autostradă suspendată Baia Mare-Timişoara-Constanţa-Iaşi. Ca să ajungă la toată lumea.

Senator PD-L
Prof. univ. dr. Dumitru OPREA

Putem găsi 100 de premieri. Cine se mai gândeşte însă la criză?

Monday, October 19th, 2009
Share

Declaraţie politică în Plenul Senatului României, 19 octombrie 2009

Întreaga clasă politică românească pare obsedată în aceste zile de numele viitorului prim ministru al ţării. Partidele se ceartă între ele, pierzându-se în nesfârşite dispute constituţionale privind raporturile de putere Parlament-Preşedinte. Substratul acestei confruntări este însă clar – poziţionarea înaintea apropiatelor alegeri prezidenţiale. Aşadar, nu este vorba despre domnii Johannis sau Croitoru, ci despre Cotroceni. Desigur, este o miză mare, dar mă întreb pentru cine. Aceasta este cea mai mare grijă a românilor? Merită paralizată activitatea guvernului sau pusă în pericol relaţia cu FMI pentru interesul unor persoane şi partide?

Consider că problemele noastre sunt mult mai grave decât găsirea unui premier. Nu numele său ar trebui să fie prioritatea noastră, ci ceea ce are el de făcut. Nu este un secret pentru nimeni că greutăţile economice ale ţării s-au transformat într-o criză financiară profundă. Sunt în pericol plăţile salariilor şi pensiilor. Ne confruntăm, de asemenea, cu perspectiva unor ample mişcări sociale. Toate aceste lucruri reclamă discuţii despre măsurile concrete pe care ar trebui să le ia un guvern, nu certuri despre identitatea şefului său.

În vreme ce unii sunt mobilizaţi în tranşee electorale, toată apăsarea crizei cade pe umerii oamenilor de rând şi ai patronatelor. Dacă primii suportă neputincioşi efectele ei, responsabilii din industria românească cer guvernului soluţii concrete pentru a supravieţui economic şi pentru a relansa producţia internă. Există apeluri disperate pentru reducerea fiscalităţii, chiar dacă o astfel de măsură este extrem de greu de realizat. Trebuie gândite mecanisme mai eficiente pentru combaterea economiei negre, mai ales acum, când orice sumă adusă la buget este vitală. Nu în ultimul rând, împreună cu sindicatele, trebuie hotărâte metodele de reducere a cheltuielilor din sectorul bugetar.

Există aşadar priorităţi cu adevărat presante pentru noul executiv. Criza este o realitate dură şi nu este timp de pierdut cu dezbateri inutile. Dacă mai există responsabilitate la această clasă politică, atunci ea ar trebui să se ocupe de ceea ce ar trebui să facă guvernul, nu de manevre electorale şi contre la Curtea Constituţională. Altfel, oricine ar fi preşedintele României, după aceste alegeri, s-ar putea să descopere că a ajuns în fruntea unei ţări suficient de bine populate, dar aproape fără economie.

Senator PD-L
Prof. univ. dr. Dumitru OPREA

Abuzurile de interpretare legislativă, un pericol pentru democraţie

Monday, October 12th, 2009
Share

Declaraţie politică în Plenul Senatului României, 12 octombrie 2009

Faptul că multe dintre prevederile Constituţiei României, ale unor legi şi chiar ale regulamentelor Parlamentului sunt interpretabile nu mai este o noutate pentru nimeni. Chiar funcţionarea justiţiei în această ţară este afectată de lipsa de precizie a normelor juridice. Dacă această situaţie se datorează incompetenţei, neglijenţei, sau unor rele intenţii ale acelor care le-au stabilit, este o altă temă. Problema este tot mai serioasă şi s-a ajuns chiar la situaţii periculoase, care pun în discuţie funcţionarea normală a statului.

Sunt încă vii ecourile faimoasei suspendări din funcţie a preşedintelui României. 322 de parlamentari, angajaţi într-un război dur cu adversarii lor politici, au reuşit să-l înlăture, chiar dacă şi temporar, pe şeful statului. S-a trecut atunci peste un semnal negativ al Curţii Constituţionale, semnal care a venit după câteva săptămâni şi de la populaţie, care l-a votat din nou pe preşedinte.

Acesta nu este însă singurul exemplu. Constituirea comisiilor parlamentare de anchetă având ca scop clar vendeta politică au devenit o obişnuinţă. De la faimoasa comisie Voiculescu, menită să-l înlăture pe şeful statului, şi până la comisiile făcute cu dedicaţie pentru miniştrii anumitor partide se comit serioase abuzuri de interpretare a normelor de funcţionare a Parlamentului. Zilele acestea se vorbeşte de alţi miniştri chemaţi la anchete, această practică urmărind, în mod evident, doar loviturile de imagine. Comisiile trebuie să-şi atingă scopul de verificare şi nu de stabilire a unor verdicte, transformându-se în instanţe de judecată. De asemenea, este probabilă şi încercarea de suspendare din funcţie a preşedintelui Camerei Deputaţilor, de parcă întreg PD-L ar trebui suspendat. Ar urma astfel o altă forţare de notă, lucru care ar duce la interminabile dispute politico-juridice, întrerupând temporar activitatea Camerei, amânând iar aprobarea propunerilor şi proiectelor de legi şi alte acte.

Pe lângă situaţiile arătate mai sus, sunt ştiute disputele aprinse pe marginea blocării unor proiecte de legi, a suspendării unor miniştri de către Preşedinte, a funcţionării CNSAS, ori a ridicării imunităţii unor parlamentari. Toate aceste conflicte îşi au originea tocmai în modul defectuos în care sunt alcătuite normele juridice româneşti. Atribuţiunile şi răspunderile demnitarilor şi instituţiilor sunt prea vag conturate. Se ajunge prea des în blocaje juridice care angrenează Curtea Constituţională, transformând-o într-un substitut al Parlamentului. Deşi sunt un adept al dereglementării, se pare că în România nu merge flexibilitatea cadrului legislativ. Totul trebuie să fie foarte clar şi riguros reglementat, pentru a nu mai da loc interpretărilor şi speculaţiilor normativelor. De aceea, dacă tot se intenţionează o viitoare revizuire a Constituţiei României, consider că ar trebui avută în vedere şi o regândire a regulamentelor Parlamentului. Este necesar să se oprească această avalanşă de răstălmăciri care pot denatura în grave anomalii ale funcţionării statului. Iar acest lucru trebuie făcut cât mai curând, dacă nu dorim ca într-o bună zi să ne trezim că cineva suspendă democraţia pentru vreun viciu de procedură.

Senator PD-L
Prof. univ. dr. Dumitru OPREA

PSD – “templu” al moralităţii politice

Monday, October 5th, 2009
Share

Declaraţie politică în Plenul Senatului României, 5 octombrie 2009

Mărturisesc că ultimele zile mi-au dezvăluit un adevăr. Bănuiam că despărţirea de PSD va produce doar contre electorale. S-a întâmplat însă ceva mai mult – rănirea unor arbitri ai moralei. Ecranele televiziunilor patriei sunt împânzite de pesedişti suferinzi. Nu-i doare că au pierdut posturi în ministere, prefecturi sau deconcentrate. Lăcrimează doar pentru soarta ţării, de la a cărei administrare ar fi fost mişeleşte înlăturaţi. De aceea, dacă foştii parteneri de guvernare apără cu pieptul gol integritatea eticii în România, ar fi bine să le amintim isprăvile lor recente.

Nu e un secret pentru nimeni că intrarea PSD la guvernare n-a fost dorită de toţi capii acestuia. Din orgolii sau diferite interese, unii au făcut tot posibilul să rupă colaborarea cu PD-L. Aşa că, în vreme ce unii social-democraţi erau miniştri sau prefecţi, alţii criticau din răsputeri guvernul, făcând opoziţie în toată regula. Despre atacurile la adresa preşedintelui Băsescu, nici nu mai are rost să amintim. De fapt, acesta este chiar motivul trecerii lor în opoziţie. Alegerile din noiembrie bat la uşă, iar domnul Geoană ştie că pe trendul actual nu are nici o şansă de izbândă. Toate sondajele îl arată sub scorul partidului. Prin urmare, mizează pe o singură carte. Partidul pierde totul acum, iluzionându-se cu un oarecare câştig la iarnă.

Aşadar, trecerea în opoziţie şi sacrificarea PSD au o explicaţie internă. Şeful PSD ştie foarte bine că, în cazul unui eşec în fuga către Cotroceni, va fi înlăturat imediat din fruntea formaţiunii sale. În plus, trebuia să găsească soluţia de a se distanţa de cele 9 luni de guvernare, crezând că populaţia va fi amnezică şi va uita că partidul lui a participat la actul guvernamental. Drept urmare, a luat în braţe aberanta teză a fraudării alegerilor şi a trecut cu ea în opoziţie, considerată total neinspirată chiar şi de unul dintre foştii miniştri de interne ai PSD. Şansele de câştig nu-i cresc spectaculos, dar măcar va avea, asemenea lui Vadim, o scuză pentru dezastrul de la urne.

Dincolo de orice calcule electorale, avem însă o certitudine liniştitoare – morala politicii româneşti are stâlpi de seamă. Cu sufletul lor “curat”, pesediştii cred doar în binele ţării. De aceea, ei promit deja justiţie, pensii enorme, case şi nemărginite ajutoare pentru milioane de compatrioţi ai noştri. Iar dacă românii nu-i vor crede nici acum, nu-i nimic. Oricând se poate face şi o a patra lansare la preşedinţie pentru domnul Geoană şi o a treia negociere de a sta la putere-opoziţie.

Senator PD-L
Prof. univ. dr. Dumitru OPREA

Trecerea la sistemul unicameral – o şansă pentru credibilizarea Parlamentului

Monday, September 28th, 2009
Share

Declaraţie politică în Plenul Senatului României, 28 septembrie 2009

Aşa cum era de aşteptat, propunerea preşedintelui Traian Băsescu privind referendumul din 22 noiembrie a provocat reacţii dure din partea adversarilor politici. Toţi aceşti oponenţi invocă tradiţia politică românească, spectrul autoritarismului, ori pur şi simplu calcule electorale. Adevărul este că politicienii acceptă adesea ca, în principiu, să se reformeze orice în societate, în afară de statutul lor. Propriile lor interese nu trebuie atinse în nici un chip, iar mandatele, dacă s-ar putea, le-ar face şi mai numeroase, să ajungă şi pentru colegii lor de partid, ghinionişti la alegeri. Să vedem însă dacă există argumente pentru o asemenea reformă.

Orice sondaj de opinie făcut din 1990 încoace arată o imagine dezastruoasă a Parlamentului. Pe scurt, ineficienţă şi corupţie – asta vede poporul în Legislativ. Se înşeală oare acest popor? Desigur, el se poate înşela o dată, de două ori, dar nu 20 de ani. Pretindem de la toţi bugetarii mai multă productivitate, dar cine poate afirma că tocmai această instituţie este eficientă? Care dintre noi poate justifica credibil rostul celor două camere pentru Parlament sau numărul mare de membri ai lor? Există câteva sute de deputaţi, peste o sută de senatori, şi alt rând de parlamentari la Bruxelles. Toţi aceşti aleşi înseamnă alte câteva sute, dacă nu mii de angajaţi, adică imense cheltuieli din bugetul statului. Ştim, de asemenea, cât de uşor se pot amâna unele proiecte de lege dacă există interese politice în acest sens.

Cerem tuturor românilor să facă sacrificii. De două decenii tot aşteptăm de la oamenii de rând să strângă cureaua, în vreme ce noi ne stabilim singuri pensii şi fonduri de cheltuieli. Nimeni nu este sancţionat cu adevărat dacă nu vine la comisii sau şedinţe. Nimeni nu răspunde pentru ineficienţa instituţiei. Iar pentru a ne justifica existenţa şi obezitatea birocratică, invocăm mereu necesităţi democratice.

Ideea unui parlament unicameral şi reducerea numărului de aleşi la maximum 300 este puternic contestată chiar de cei care pretind că se află în tranşeele democraţiei. Am văzut printre ei politicieni cu un trecut glorios în perioada comunistă, care au condus România imediat după Revoluţie, atunci când românii primeau libertate cu linguriţa. Acum tot ei ne apără de tiranii ca-n Rusia. Alţii au trecut cu greu pragul Parlamentului, mari norocoşi ai unei redistribuiri perverse. Fireşte că se tem pentru scaunul lor.

România trebuie însă să se reformeze dincolo de orice interese personale. Avem nevoie de instituţii democratice mai eficiente şi mai ieftine. Cred că un Parlament unicameral ar fi mult mai puternic decât cel de acum.
Valorile s-ar cerne mult mai uşor, iar neaveniţii s-ar strecura cu mult mai greu în această clădire. Şi, mai presus de toate, sunt absolut convins că un Parlament reformat va reuşi să câştige de la români tocmai ce i-a lipsit acut în toţi aceşti ani – credibilitatea.