În orice oraş civilizat din lumea aceasta, un accident similar cu cel de pe Copou ar fi dus urgent la demisia administratorului transportului în comun. Vă imaginaţi o asemenea dramă, de exemplu, în Viena, şi şeful tramvaielor să stea liniştit în post? Prin absurd, dacă ar fi făcut asta, oare primarul nu l-ar fi dat afară în secunda doi? Altfel, opinia publică i-ar fi măturat pe amândoi! Fără discuţii!
Chiar dacă s-ar dovedi că tramvaiul acela nu era defect (sunt multe semne de întrebare asupra anchetei desfăşurate), toată lumea a aflat că la RATP au fost probleme serioase cu administrarea personalului şi a modului în care se fac reviziile mijloacelor de transport. Vatmanul acela prezenta riscuri ştiute de conducere. Deci, asumate pe răspunderea unor şefi. Grav este că şi atunci când totul se termină cu morţi şi răniţi, toţi directoraşii sunt albi ca zăpada. Iar domnul Nichita îi strânge tare în braţe, doar pentru că sunt oamenii supuşi lui. Sfidând, însă, victimele acelei nenorociri şi un oraş întreg.
În loc să vadă serioasele deficienţe din administrarea RATP, primarul îi crede kamikaze pe vatmani, declarând că sunt solidari doar pentru a se apăra între ei şi pentru a demonstra cât de şubred este sistemul de transport. Ca şi cum cineva ar fi dispus să-şi puna viaţa în pericol sau libertatea pentru a-i crea dificultăţi şi a-l enerva pe edilul oraşului.
Opinia publică din Iaşi ar trebui să facă presiuni pentru demiterea directorului RATP. Dacă bunul simţ şi respectul faţă de cetăţeni îi sunt străine lui Gheorghe Nichita, decenţa îi poate fi impusă de voinţa ieşenilor. Pentru că primarului trebuie să îi spunem clar, în faţă, că vrem un oraş normal. În care edilii lui să aibă reacţii normale. Şi că ne-am săturat de aroganţa lor sfidătoare.
