Multe s-au spus şi se spun cu privire la criza economică. Oameni, mai educaţi, mai puţin educaţi şi, vai, cu pretenţii de educaţie, emit păreri dintre cele mai diverse. În mijlocul acestui vacarm, încerc să fac apel la argumente. Şi asta, tocmai pentru că evitarea conflictelor şi reîntoarcerea la argumente sunt vitale.
Astăzi, teoriile economice sunt repuse în discuţie, experţii formulează soluţii în circumstanţe în care nu există modele verificate. Personal, pledez pentru revenirea capitalismului la fundamentele sale etice, la întărirea supravegherii asupra instituţiilor financiare. E o necesitate dovedită de realitate şi vehiculată de marii economişti ai lumii. La fel, este nevoie de asanarea colosalelor deficite bugetare. Unele ţări ale Europei, inclusiv România, încearcă de decenii să menţină state sociale falimentare şi corupte. E o cale fără viitor.
În plus, oriunde se amestecă statul, apare credinţa unor indivizi că ar cunoaşte mai bine realitatea decât piaţa liberă. Grav este că unii dintre aceşti indivizi, care sunt sau visează să-i devină decidenţi de vază, mai sunt şi incompetenţi. Vorbesc aici de aceia care îşi croiesc o carieră cu discursuri de mici Vadimi şi diplome luate căznit. Atâta vreme cât lumea este sărăcită şi supărată, cu discursurile revoluţionare e mai simplu. Politrucii stângişti pot bate câmpii, aţâţând jalea oamenilor. Mai greu e cu diplomele căci, nu-i aşa, pentru incompetenţi, doctoratele sunt lungi şi anevoioase. Mai ales că, în mediul academic, tupeul nu ţine loc de ştiinţă.
