Posts Tagged ‘economia Internet’

Poate un angajator să revendice contul de pe Twitter al unui angajat?

Friday, December 30th, 2011
Share

Cam așa suna titlurile ultimelor 24 de ore din presa de pe toate continentele. Întreaga Social Media este într-o adevărată fierbere.

Pe scurt, fostul angajat al companiei PhoneDog, cu numele Noah Gravitz, este acuzat că, după ce a plecat de acolo, pentru a se angaja la o companie rivală, doar a schimbat numele de cont de pe Twitter, păstrându-și cei 17.000 de ”followers”. Cât timp a lucrat la PhoneDog, angajatul a avut contul @Phonedog_Noah.

Acum i se cere o despăgubire de 340.000 de dolari. Procesul este pe rol în Carolina de Sud, SUA. În Marea Britanie au mai fost astfel de incidente. În unele, s-a dat câștig de cauză în favoarea angajatorului, în altele, angajatului. Oricum, legislația din cele două țări este destul de diferită.

În favoarea angajatorului se susțin următoarele:
1) majoritatea companiilor ar trebui să încheie cu angajații un contract de confidențialitate, inclusiv pe planul datelor culese de la client. Ca atare, ele nu ar putea fi înstrăinate, fiind in posesia firmei;
2) angajatul a folosit resursele companiei pentru a atrage clienții prin intermediul contului de Twitter. Aceasta era o sarcină de serviciu.

În favoarea angajatului ar fi următoarele argumente:
1) conturile de pe Facebook și Twitter ar aparține angajaților, nu angajatorilor;
2) clienții înregistrați prin cei 17.000 de “followers” nu sunt în proprietatea cuiva. Nici a angajatului, nici a angajatorului.

Consider că acesta este doar sfârșitul începutului. Așa cum am menționat într-o postare anterioară, zona Social Media este într-o mare nebuloasă. Îndeosebi pe plan conceptual și juridic. Organizațiile, prin managerii lor conservatori, au tratat fenomenul Web 2.0, Social, ca și cum n-ar exista. Angajații lor, în schimb, în calitate de persoane fizice, au intrat în cât mai multe rețele de socializare. Aceasta este și sursa conflictului de mai sus.
Poate că a sosit ziua în care politicile organizațiilor pentru Social Media să-și intre deplin în drepturi. Dar, până atunci, totuși, cine credeți că sunt posesorii conturilor deschise pe Twitter, Facebook, LinkedIn ș.a.?

De la dotcom la socialnomics

Thursday, December 29th, 2011
Share

Performanțele Internetului, din ultimii 15 ani, se regăsesc în cele trei generații de Web-uri: Web 1.0, static; Web 2.0, social; Web 3.0, mobil. Fiecare generație are în spate o mulțime de concepte.

Cum Web 2.0 este încă dominant, mulți termeni îi aparțin. Dar ei produc și cele mai multe motive de confuzie. Din start, s-a vorbit despre o Revoluție Social Media. Componentele de socializare, colaborare, fiind dominante. Este cazul web-urile sociale, de genul Facebook, MySpace, YouTube, Flickr ș.a. Dar și de servicii de comunicare și interconectare oferite de Twitter, Ning, Plaxo, Foursquare, RSS feeds, bloguri / microbloguri, LinkedIn etc.

După căderea dotcom-urilor, din anii 2000, specifice generației Web 1.0, prin tehnologiile sociale, s-a trecut la Web 2.0, printr-o interconectivitate inimaginabilă a persoanelor și organizațiilor. Astfel au început să apară eComunitățile. Cel mai mare interes l-au dovedit internauții individuali, îndeosebi cei din generația Y, 17 – 33 ani, mulți dintre ei fiind și angajații unor organizații. Acestea din urmă, prin managerii lor mai în vârstă, au intrat în “necunoscutele” și “nesecurizatele” rețele sociale numai într-o mică măsură. Așa au apărut conflicte între angajați și angajatori, implicit între generații.

Putem vorbi însă și despre conflicte între termeni. Prin proliferarea conceptelor de Social Technologies, Social Media, Social Network și Social Relevance, s-a creat o confuzie între sensurile tradiționale ale acestora și cele atribuite prin Web 2.0. În plus, în mediul de lucru Web 3.0, au pătruns termeni precum Mobile Technologies, Mobile Media, Mobile Network și Mobile Relevance, cu referire cam la aceleași efecte, dar cu instrumente de lucru diferite. Pentru evitarea oricăror confuzii, credem că trimiterile la Web 2.0 ar putea fi făcute prin forme de genul Online Social Technologies, Online Social Media, Online Social Network și Online Social Relevance. Pentru Web 3.0, s-ar introduce cuvântul Mobile, astfel: Online Mobile Social Technologies, Online Mobile Social Media, Online Mobile Social Network și Online Mobile Social Relevance. Doar cu astfel de expresii, rezultatele căutărilor pe Internet sunt relevante, iar sensurile conceptelor utilizate ar fi clar definite.

Mai mult, cuvântul Media, sub accepțiune “tradițională”, se referea la ziare, reviste, TV și radio. În forma nouă, prin Web 2.0, Social Media înseamnă document (scribd.com), presentations (slideshare.com), photos (flickr.com) și videos (youtube.com). De aici, o altă sursă de confuzie.

Dacă sunteți utilizatori pasionați de astfel de tehnologii ale Internetului, vă invităm să dați atenție și unor domenii relativ noi, cu terminologie specifică, așa cum sunt Socialnomics, Infonomics, Blogonomics, Wikinomics, Macrowikinomics, Knowonomics, Cuponomics și multe altele.

Ajungem astfel la vorbele lui Galilei: Eppur si muove!

Big Data – necesitate sau strategie de marketing?

Tuesday, August 17th, 2010
Share

La o simplă căutare pe Google, veţi găsi peste 200 de milioane de rezultate pentru Big Data – supra-abundenţa datelor. De vreo cinci ori mai multe decât atunci când aţi căuta „computer virus”. Se poate spune că „virusul” Big Data este mai interesant decât virusul calculatoarelor.

Încă de la început, ne menţinem o oarecare rezervă asupra acestei nevoi. Este una reală sau se vrea a ne fi indusă? Se doreşte crearea unui comportament anume faţă de date? Se intenţionează a se demonstra neputinţa organizaţiilor în faţa bombardamentului informaţional la care sunt supuse? Se pare că da, întrucât, de cele mai multe ori, astfel de mesaje sunt evidente. Datele nu mai pot fi stăpânite; datele sunt prea multe în comparaţie cu cele stocate în actualele sisteme de gestiune a bazelor de date; analiza datelor trebuie efectuată cu pachete statistice de pe calculatoare tot mai performante, necesitând o execuţie cu soft paralel pe zeci, sute sau mii de servere.

Într-un astfel de cadru, vom aborda patru probleme:
1. Big Data, o nouă modă sau o nouă industrie?
Big Data nu trebuie privit doar sub accepţiune cantitativă ci, mai ales, ca importanţă, pentru că putem să-l vedem ca un îndemn la “scormonirea” multor munţi de date, determinând, şi în acest caz, comportamente iraţionale: achiziţia de date “doar cu buletinul”. Asta, pentru că fiecare producător de “ceva” legat de date creează nevoia de acel ceva. Astfel, se ajunge la curentul de apartenenţă la reţele sau, cu alte cuvinte, la vechiul efect de fax, conform căruia un fax singur, necuplat cu altele, nu are valoare.

Deja, prin acest curent, asistăm la cea mai rapidă schimbare a unităţilor de măsură a cantităţii de informaţie: de la gigabyte (109) -  terabyte (1012) – petabyte (1015) – exabyte (1018) – zettabyte (1021), yottabyte (1024), xennabyte (brontobyte) (1027), vekabyte (1030). Până la Googol (10100) sau Googolplex (10Googol) pare a fi o cale lungă. Cine o poate aproxima?

La cantitatea imensă de informaţie, se anunţă o nouă industrie, cea a datelor. Putem vorbi deja despre economia centrată pe date, printr-o revoluţie industrială a datelor, economia datelor din diferite domenii de activitate şi economia Internet.

2. Big Resources pentru Ciclul de viaţă Big Data
În orice industrie vorbim de ciclul de viaţă. Ciclul de viaţă Big Data presupune, însă, altfel de resurse umane, echipamente şi soft pe etape: culegere, prelucrare, utilizare, distribuţie, stocare, analize. Mai mult, trebuie respectate noi principii ale erei Big Data: intimitate, securitate, stocare (nu mai mult timp decât e necesar), prelucrare, proprietate, integritate. Nu trebuie să uităm că ne aflăm şi sub influenţa Cloud Computing (prelucrarea unor volume mari de date cu resurse disponibile pe Internet).

Pentru a ne raporta la importanţa ciclului de viaţă Big Data, precizăm doar că, pentru 2010, informaţia prognozată a fi creată este de 1750 Exabytes, iar cea a fi stocată de ~800 Exabytes, deci o pierdere imensă. În aceste condiţii, prezintă mare interes să se răspundă la o serie de întrebări: De ce se produce?; Cine o produce?; Cu ce eforturi?; Cu ce consum de energie?; Cu ce emisii de CO2?; Ce se pierde?; Cine pierde?; Cine plăteşte?

3. Bulimia Big Data
Goana după cât mai multă informaţie, sub orice formă, cu orice cost, poate „produce” o foame nesăţioasă de date, de unde şi tentaţia unei producţii scăpată controlului, dar provocată. Internetul este cea mai sigură cale de creare a comportamentului Pro Big Data, folosit pentru colectarea, stocarea, prelucrarea datelor. Iar pentru toate acestea se pot lua cu chirie, pe perioade foarte scurte de timp, capacităţi de prelucrare de la Google, Microsoft, Amazon ş.a.

Este poate mai actuală decât oricând deviza sfârşitului de secol XX: Cine stăpâneşte informaţia lumii, va stăpâni lumea! Şi atunci nu este de mirare că ni se induc comportamente iraţionale în faţa datelor la fel ca şi în cazul oricărui alt produs de pe piaţă.

4. Norii negri ai externalizării Big Data
Pentru a face faţă Big Data, se va crea un sistem planetar de prelucrare distribuită a datelor, constituind o nouă formă a globalizării. Acesteia, în timp, i se va replica prin deglobalizare sau reglobalizare, în care cuvântul cheie va fi localul. Se vor lua măsuri de precauţie, astfel încât setul de resurse locale/regionale/naţionale să fie utilizabile în variantă redusă a cloud computing.

Efectul îl va constitui dependenţa tot mai mare de resursele altora iar, de aici, dependenţa de tarifele lor. În aceste condiţii, se vor multiplica înmiit ofertanţii de servicii şi produse specifice noului mediu, în orice colţ al planetei. Însă, deja s-a realizat o externalizare inversă, ca şi inovarea inversă: “bogaţii” din ţările cu tradiţie IT sunt angajaţii noilor companii, chiar din ţările emergente.

Prin folosirea numai în anumite momente a resurselor informatice, costurile cu Big Data vor fi tot mai reduse. Dar, protejarea datelor va deveni o adevărată provocare.

Nu trebuie să mai demonstrăm, din cele expuse, că orice comportament este indus, ceea ce explică şi spusele lui Steve Jobs: „Niciodată nu întreb oamenii ce vor, ci îi fac să-şi dorească ce le ofer”. Ca urmare, faceţi un pas să deveniţi unul dintre ofertanţii noilor servicii pentru era Big Data. Iar dacă apelaţi la astfel de servicii, aveţi grijă pe mâna cui lăsaţi datele.