4. Generaţia bunicilor constructori
Generaţia 66 – peste 90 de ani, născută înainte de 1945, este cunoscută ca generaţia constructorilor sau a bunicuţilor harnici. Corporatismul mondial s-a înfăptuit prin ei. Majoritatea au fost contemporani cu cel de-al doilea război mondial, dar nu s-au implicat. Erau prea tineri. De aceea, se mai numeşte şi generaţia liniştită. Trimiterea se face la perioada dintre cele două războaie mondiale în care au trăit. Cei mai mulţi au simţit din plin criza anilor 1929-1939, motiv să li se mai spună şi copiii Marii Depresiuni.
Pe plan cultural, tot ceea ce s-a întâmplat în anii 1960-1970 în muzică, film, teatru, aparţine acestei generaţii, numită şi a artiştilor.
Din această generaţie, pe plan mondial, nu s-au lansat nume sonore în politică. De fapt, majoritatea referinţelor bibliografice sunt la persoanele născute în intervalul 1925-1945, ceea ce, considerăm noi, este nedrept. Totuşi, există şi generaţia cea mare, a celor născuţi între 1901-1925, care au luptat în al doilea Război Mondial. Iar cei ce au participat la primul război, sunt încadraţi în generaţia pierdută. În prezentarea de faţă, în care facem mai mult referire la domeniile politic şi electoral, am comasat toate cele trei generaţii importante în una.
Pe plan politic, în România, până în 1945, au jucat un rol important în partidele tradiţionale, precum Partidul Naţional Liberal, Partidul Naţional Ţărănesc, Partidul Conservator, partidele naţionaliste, mişcarea legionară, mişcarea socialistă şi comunistă. Ultima mişcare a fost cea care şi-a lăsat amprenta asupra generaţiilor descrise anterior, pentru zeci de ani, prin faptul că a contribuit major la instaurarea comunismului în România, în partea a doua a secolului XX.
Cum în 1990, reprezentanţii acestei generaţii aveau între 45 şi peste 70 de ani, a fost posibil să se reînfiinţeze partidele tradiţionale româneşti. Din păcate, orientările de stânga au fost dominante, prin structurile deja existente.
Concluzie
Astfel, toată miza politicii e schimbată acum. Cine doreşte schimbări majore, fundamentale, pe termen lung în societatea românească, nu poate miza pe generaţiile vechi. Şi nici măcar pe cea de 34-46 de ani. Imensa putere reformatoare stă în mâinile şi minţile mileniştilor. Tinerii de 17-33 de ani au şansa şi chiar misiunea de a orienta această ţară către modernitate. Printr-o altă mentalitate. Cu multă energie şi altă atitudine faţă de viaţă. În plus, fiind legaţi de generaţia părinţilor şi a bunicilor, poate că vor ajunge să-i influenţeze, să le impună o nouă viziune despre lume.
Tocmai de aceea, miza politică a viitorilor ani nu este ţinerea captivă a celor mai în vârstă. Ci atragerea, implicarea socială a mileniştilor. Adoptarea proiectelor lor, luarea în serios a aspiraţiilor pe care le au. Şi, dacă reuşim să-i întoarcem din drumul spre exil, tot ei sunt cei care ar putea schimba ceva în ţara asta.
