Posts Tagged ‘fonduri structurale’
Sunday, January 29th, 2012
În curând, ieșenii vor fi puși în situația să ia din nou o mare decizie. Se vor gândi la cum au mers lucrurile până acum în oraș și vor alege. Vor hotărî dacă le place cum este Iașul și acceptă același fel de administrare sau optează pentru schimbare.
Orașul poate fi scos din stagnare și i se poate asigura dezvoltarea prin trei lucruri esențiale:
1. Creșterea economică trebuie să devină prioritatea absolută
Problema: Rezultatele ultimilor ani ai actualei administrații locale ieșene sunt clare, vizibile pe stradă și în datele financiare. Toți acești ani au însemnat o explozie a îndatorării orașului, prin creditele tot mai mari, mai împovărătoare, făcute de Primărie. Cu ele ar fi trebuit să avem azi un oraș ca în Elveția. Nu-l avem. Iar cheltuirea banilor este și acum un mister. În același timp, investitorii strategici pot fi numărați pe degete, datorită dezinteresului Primăriei. Fondurile europene, oferite pentru ceea ce trebuia să se transforme în Pol național de creștere, se încearcă a fi cheltuite pe ultima sută de metri pentru unele proiecte care stau sub semnul îndoielii din punct de vedere al utilității și fezabilității.
Soluție: Iașul are nevoie de schimbarea priorităților Primăriei. Trebuie abandonată concepția ca municipalitatea este doar un mare cheltuitor. Că ieșenii trebuie să contribuie la un buget care să fie cheltuit fără nici o strategie, ba mai mult să fie risipit. Un primar trebuie să fie ca un manager, care produce bani pentru oraș. Să se afle mereu în căutarea de investitori, să le ofere facilități și infrastructuri, nu să aștepte să fie căutat. El trebuie să se preocupe de sprijinirea business-ului local și să nu lase acest lucru la voia întâmplării.
2. Corectitudinea parteneriatelor public-privat și a licitațiilor
Problema: În orice mediu economic, favoritismele și practicile discutabile ale autorităților locale alungă investitorii. Nu mai apar locuri de muncă, nu se mai plătesc taxe, iar orașul stagnează din cauza lungilor războaie din justiție. Din păcate, Iașul a devenit un campion la asocieri „discutabile” și o legendă în privința licitațiilor.
Soluție: Respectarea unor reguli clare și transparente de asociere cu investitorii privați. Orice investitor care pierde o licitație cu sectorul public să știe care sunt motivele și că acestea sunt juste. E nevoie să-și păstreze încrederea în corectitudinea jocului economic și să rămână pe piața locală.
3. Scuturarea din temelii a administrației locale
Problema: În Primăria Iași sunt numeroase cazurile de favoritisme la angajare și funcționari incompetenți, plătiți din banii cetățenilor. În regii, performanța a încetat demult să mai fie un criteriu. Directorii sunt menținuți în funcții prin loialitatea față de Primar, iar ineficiența lor este acoperită prin mărirea taxelor și tarifelor plătite de către ieșeni. De aceea apar atât de multe anomalii, de la transportul în comun, până la facturarea utilităților prin asociațiile de locatari.
Soluție: Primăria Iași trebuie condusă pe principii de performanță, productivitate și profitabilitate. Administrația locală trebuie să producă profit pentru acționarii ei, cetățenii, nu să-i împovăreze cu taxe mai mari. Angajările din Primărie trebuie făcute pe criterii de competență și utilitate. Directorii din regii trebuie să fie menținuți în funcție numai pe bază de performanțe, stabilite prin contract, și evaluate periodic la 6 luni. Primarul trebuie să controleze strict activitatea serviciilor din subordine, astfel încât cetățenii să nu mai suporte abuzurile de suprafacturare făcute prin intermediul asociațiilor de locatari.
Desigur, Iașul are nevoie de mult mai multe lucruri. Acesta poate fi însă începutul, esența creșterii orașului. Primarul-manager trebuie să ia locul vătafului ce beneficiază de complicități și distribuie avantaje. În acest fel, putem avea șansa dezvoltării, speranța că se poate trăi într-un mediu dinamic, prosper. Totul e doar să vrem.
Tags: crestere economica, criza, fonduri structurale, guvernare, iasi, Primar, Primaria Iasi, responsabilitate, transparenta
Posted in comportament, criza, iasi, primaria, vot | No Comments »
Sunday, December 18th, 2011
Domnul Adomniței, cu pretenții de fost ministru, ar trebui să învețe să citească bugetele și documentele anexe și conexe. Dacă ar fi fost într-adevăr interesat de proiectele și investițiile pentru Iași, ar fi identificat, în Programul de investiții din fonduri publice, sumele consistente alocate în 2012 pentru corpul 3 al Universității de Arte “George Enescu” din Iași, Teatrul Național “Vasile Alecsandri” și Complexul Național Muzeal “Moldova” Iași – Palatul Culturii și pentru multe alte proiecte ale orașului și județului.
În ceea ce privește Aeroportul, discuțiile au fost purtate și s-a ajuns la un consens la nivelul Consiliului Județean, unde consilierii USL au avut grijă ca ani de zile să blocheze proiectul. Este motivul pentru care s-au pierdut finanțările europene și guvernamentale, de care domnul Adomniței face caz acum. Cu toții au considerat de cuviință că noul proiect al Aeroportului trebuie concesionat. Ce rol mai are guvernul?
Autostrada Târgu Mureș-Iași-Ungheni și Spitalul Regional de Urgențe le găsește pe lista proiectelor de investiții majore ale României în parteneriat public-privat. Aveau legătură amendamentele la bugetul de stat cu parteneriatul public-privat?
Îi aducem aminte, dacă a uitat, că proiectele de investiții nu se finanțează doar din bugetul de stat, ci și din alte surse de finanțare, mai ales europene. Datorită ineficienței în accesarea unor astfel de fonduri, s-a ajuns în situația ca Iașul să riște să piardă o parte din banii alocați pentru Polul de creștere. De aceea, am făcut demersurile pentru a fi acceptată redistribuirea lor către reabilitarea termică a 57 de blocuri de locuințe.
Încă o dată se face dovada că USL Iași nu se simte bine când, în pofida vremurilor, sunt alocate fonduri, din diverse surse, pentru proiectele din județul și municipiul Iași.
Tags: buget, fonduri, fonduri structurale, guvern, iasi, opozitie, USL
Posted in Parlament, criza, fonduri structurale, guvern, iasi, politic | No Comments »
Monday, November 21st, 2011
Șantiere ce vor fi închise iarna, dar redeschise pentru campania electorală de primăvară. Sunt multe, pe toate străzile, sufocând orașul. Deschise brusc toamna, târziu, și blocate din cauza vremii după câteva săptămâni. Asta suportă Iașul. O caricatură a hărniciei cu muncitori chinuiți de frig, lucrând cu sporul melcului. Iar toată această absurditate se petrece pentru ca noi să vedem că “marele gospodar“ muncește pentru noi. Să luăm aminte că el ”ne dă”, „ne construiește”. Fix cu un an înainte de alegeri.
Șoferii sunt cu nervii la pământ, iar pietonii albiți de praf, dar asta nu are nici o importanță pentru primar. Mai mult, nici măcar turnatul asfaltului la zero grade nu îi creează probleme, fiind de fapt rețetă sigură a dezastrului edilitar. Primarul vrea doar să fie reales. Cu orice preț. Dar, în timp, ceva s-a mai schimbat. Un lucru fundamental, de care acest personaj, prins în megalomania lui cinică, nu-și mai dă seama: chiar dacă marile proiecte au nevoie de timp, sigur nu mai au nevoie de el.
Tags: fonduri structurale, iasi, politica, Primar, Primaria Iasi, proiecte, santiere
Posted in bani, comportament, iasi, politic, primaria | 3 Comments »
Friday, September 9th, 2011
În urmă cu 95 de ani, spunea C. Argentoianu, „Iaşul a fost copleşit de puhoiul unei adevărate invazii”. Pentru doi ani, 1916-1918, oraşul devenise capitala de război a României. 80.000 de ieşeni au găzduit peste 800.000 de refugiaţi. Primarul Gheorghe Gh Mârzescu (între 1914-1916), în aproape o săptămână, spun istoricii, a făcut eforturi deosebite pentru încartiruirea refugiaţilor şi aprovizionarea populaţiei.
În 2008, Iaşul a fost declarat „pol naţional de creştere”, numit ulterior „pol de creştere”, alături de alte 6 municipii. I s-au oferit pe tavă aproape 112 milioane de euro. După aproape 3 ani, în afara laudelor interminabile ale primarului, aproape nimic nu s-a întâmplat.
Deodată, presat de regulile europene privind timpul de folosire a banilor, Gheorghe Nichita transformă Iaşul într-un veritabil câmp de război. De la Nord, la Sud, şi de la Est, la Vest, începând cu distrugerea pădurii Ciric, doar ca să vadă oamenii că se lucrează. Că primarului îi pasă de ei, că „le face” şi „le dă” atâtea lucruri minunate doar din mărinimia lui. Iar dacă treci pe străzile oraşului, e atâta trudă de parcă te-ai aştepta să-ţi intre utilajele şi în casă să-ţi asfalteze. Realitatea este însă tristă, grozav de tristă. Se construieşte aiurea şi prost.
Ce nu pricepe primarul Nichita? Că poate să-şi gestioneze cum vrea timpul şi banii personali. Dar, cu resursele ieşenilor nu are un astfel de drept. Aceştia sunt îndreptăţi să se întrebe: Unde sunt primarii de altă dată!?!
P.S. În preajma lui Nichita se învârt doar mingicarii zilei. În jurul lui Mârzescu, la început de secol XX, se aflau Take Ionescu, Nicolae Titulescu, Barbu Delavrancea, Nicolae Iorga, Vintilă Brătianu, Ion Gh. Duca ş.a.
Tags: fonduri, fonduri structurale, iasi, padurea Ciric, politica, Primar, Primaria Iasi, proiecte, razboi politic
Posted in bani, comportament, criza, drepturile cetatenilor, iasi, politic, primaria | No Comments »
Wednesday, July 27th, 2011
Auzim mereu că ţara îşi poate rezolva multe dintre problemele economice, de infrastructură şi sociale dacă s-ar atrage fondurile europene. Până în 2013, ar trebui să folosim în jur de 32 miliarde de euro de la Uniunea Europeană. Dacă am face un calcul simplu, asta ar însemna că fiecărui român i-ar reveni circa 1.500 de euro.
Sigur, fiecare dintre noi, într-un fel sau altul, am putea să beneficiem de suma aceasta. În primul rând, prin proiectele autorităţilor locale, organizaţiilor non-guvernamentale, instituţiilor de învăţământ sau firmelor la care lucrăm.
Dacă ne-am raporta la judeţul Iaşi, ar însemna că locuitorii lui ar trebui să vadă proiecte de cel puţin 1,2 miliarde de euro, iar la nivelul municipiului de aproximativ 500 milioane de euro. La nivelul universităţilor ieşene, unde sunt zeci de mii de studenţi, profesori, cercetători, personal administrativ, din câte ştim sunt fonduri atrase de peste 100 de milioane. Sperăm că şi rezultatele se vor vedea curând.
La fel, cetăţenii din localităţile României ar putea să pună pe hârtie suma care le-ar reveni din fondurile europene şi câte proiecte sunt puse în practică în comunitatea lor.
Sunt doar calcule simple, teoretice. Totuşi, prin ele, populaţia ar avea elemente pentru a aprecia succesul sau eşecul responsabililor unei comunităţi în rezolvarea problemelor, prin atragerea fondurilor europene. Ar fi o nouă cale prin care edilii vor fi văzuţi cu alţi ochi.
Tags: criza, criza financiara, fonduri, fonduri structurale, iasi, politica, Primaria Iasi, proiecte, Uniunea Europeana
Posted in bani, comportament, criza, drepturile cetatenilor, fonduri structurale, guvern, iasi, politic, primaria, ratiune, universitate | No Comments »
Monday, July 18th, 2011
De fapt, mulţumesc tinerilor din PSD Iaşi! Mă bucură nespus respectul vostru. Dacă o întreagă conferinţă de presă mi-aţi dedicat-o numai mie, prietenii ştiu de ce. Inclusiv şefii voştri.
Ştiu că nenumăratele sondaje din ultima perioadă v-au trezit la realitate, alta decât cea cu TV după ea. Nu eu v-am cerut să mă evaluaţi şi la nivel de judeţ. Aţi văzut ce a ieşit. Culmea, aţi mai şi plătit atâţia bani pentru a vă indispune.
Şi fiindcă am aflat că vă preocupă şi domenii ce vă sunt total străine, pentru respectul ce vi-l port, vă ofer gratis un curs de instruire, cu titlul “Iniţiere în economie, finanţe şi mediu de afaceri”. Aşa o să pricepeţi şi voi cu ce se ocupă comisia nou creată în PDL. Puteţi veni şi cu părinţii. Firesc, cei politici. Lor le va fi şi mai greu decât vouă. Deh, trecutul, bată-l vina!
Cât despre viziunea voastră privind rolul unui parlamentar şi aducerea de fonduri europene in urbe, m-aţi întristat profund. Informaţiile astea, din păcate pentru voi, nu se găsesc în statutul PSD. Citiţi măcar în DEX ce înseamnă legislativ şi executiv!
Totuşi, dacă vreţi să vă iniţiaţi şi în acest domeniu, vă ofer gratis cartea mea “Fonduri europene pentru România, în perioada 2007 – 2013″, de la Editura Sedcom Libris, apărută în 2007. Dacă veţi pricepe câte ceva, pentru aprofundare, vă invit şi la cursul meu de “Management proiecte”. Tot gratis.
Puteaţi să vă exprimaţi interesul pentru aceste domenii cu câţiva ani mai devreme. V-aş fi ajutat cu drag. Şi nu vă prindea criza asta atât de nepregătiţi. Dar, vorba românului, decât niciodată…
Tags: alegeri, fonduri structurale, guvern, PDL, politica, Primar, Primaria Iasi, PSD, tineri
Posted in PD-L, bani, campanie de informare, comportament, copilarie, criza, guvern, iasi, politic, primaria, tineret | No Comments »
Thursday, July 14th, 2011
Comunicat de presă
Astăzi, 14 iulie 2011, la complexul Select, s-a constituit Comisia de specialitate “Economie, finanţe şi mediu de afaceri” a PDL Iaşi.
La eveniment au participat atât specialişti în domeniu din structurile guvernamentale, parlamentare, cât şi personalităţi, fără afiliere politică, din mediul universitar şi cel de afaceri.
În acest context, senatorul Dumitru Oprea a declarat „Această reuniune marchează înfiinţarea unui cadru mult mai eficient de dezbatere şi formulare de soluţii pentru dezvoltarea economică locală. Deschiderea PDL Iaşi către societatea civilă demonstrează convingerea că specialiştii nu se găsesc într-un singur loc, iar soluţiile economice trebuie găsite oriunde există competenţă”.
Conducerea Comisiei va fi asigurată de preşedintele prof. univ. dr. Dumitru Oprea, vicepreşedinţii Iulian Tărăboanţă, Cătălin Toma, Valentin Măzăreanu şi secretar Eugen Oprişa.
Comisia va urmări ca rezultatele activităţilor desfăşurate să fie transpuse, într-o măsură cât mai mare, în politicile de guvernare centrală şi locală, precum şi în iniţiative parlamentare orientate spre susţinerea creşterii economice a judeţului Iaşi, şi nu numai.
Birou Senatorial Dumitru OPREA
Tags: afaceri, criza, criza financiara, finantare, fonduri, fonduri structurale, guvern, guvernare, iasi
Posted in PD-L, bani, campanie de informare, comportament, creativitate, criza, fonduri structurale, guvern, iasi, ratiune | 1 Comment »
Saturday, July 2nd, 2011
1. Activitate în Circumscripţia electorală
• Audienţe la biroul parlamentar. Tipuri de probleme ridicate de persoanele care au solicitat audienţe:
• locuri de muncă;
• ajutoare financiare, alimentare etc.
• despăgubiri pentru proprietăţile revendicate;
• decontări asigurări de sănătate;
• propuneri privind sistemul de salarizare în sănătate;
• problema penalităţilor calculate de Termoservice pentru la datoriile asociaţiilor de locatari;
• Transmiterea de adrese şi cereri pentru oferirea de soluţii de către instituţiile abilitate, în funcţie de problemele ridicate la audienţe şi care nu se încadrează în competenţa biroului senatorial: Casa Judeţeană pentru Asigurări de Sănătate, Sindicatul Sanitas Iaşi – Spitalul Socola, ANRP.
• Deplasări, în colegiul 5, pentru discutarea problemelor pe care le ridică locuitorii.
• Participare la lansarea ziarului online Ora de Iaşi, 16.06.2011
• Participare la sfinţirea Bisericii din Belceşti, 19 iunie 2011
• Participarea la emisiuni ale studiourilor de radio şi televiziuni locale şi centrale, respectiv Radio Iaşi (La zi în viaţa partidelor parlamentare, Martor), Radio România Actualităţi (Antena partidelor politice), Antena 1 Iaşi (City Puls), TeleM (Extemporal la democraţie, Linia Întâi).
• Apariţii în presa scrisă şi online (Buna Ziua Iaşi, Evenimentul de Iaşi, Flacăra Iaşului, IasiTV Life, Ieşeanul, InfoMulticast, Politica Locala, JurnalVirtual.ro, Machiavelli.ro, Monitorul, NewsIasi, Ziarul de Iaşi, EduManager, Iasi Plus).
2. Activităţi în Parlament
2.1 Participare la lucrările în Plenul Senatului
Datele şedinţelor în plen: 1, 6, 8, 14, 15, 20, 22, 27, 28, cu următoarele intervenţii:
• declaraţie politică cu titlul „Politicienii români şi e-democraţia”” (1 iunie 2011)
• întrebare adresată Ministerului Educaţiei: ”Ministerul Educaţiei ar trebui să clarifice finanţarea investiţiilor din universităţi” (6 iunie 2011)
• declaraţie politică cu titlul: „Limitarea deficitului prin Constituţie, proba de foc a opoziţiei” (8 iunie 2011)
• privind Propunerea legislativă pentru declararea Municipiului Constanţa „Oraş-Martir” (14 iunie 2011)
• întrebare adresată Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului: „Este normal cumulul de funcţii al coordonatorului polului de creştere Iaşi?” (14 iunie 2011)
• declaraţie politică depusă în scris cu titlul: „Reforma administrativă se poate aplica şi consiliilor locale” (15 iunie 2011)
• întrebare adresată Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărie Comunală: „Neregulile privind plata încălzirii termice trebuie eliminate” (20 iunie 2011)
• declaraţie politică având ca titlu „Republica Moldova trebuie susţinută acum mai mult ca niciodată” (22 iunie 2011)
• declaraţie politică având ca titlu „Asta ne mai lipsea – blocarea fondurilor UE!” (28 iunie 2011)
• întrebare adresată Agenţiei Naţionale Antidrog ”Clarificarea datelor statistice privind consumatorii de droguri şi substanţe etnobotanice” (28 iunie 2011)
2.2 Participare la lucrările Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii: 1, 6, 7, 8, 14, 15, 20, 21, 22, 27, 28 iunie 2011
2.3 Participare la lucrările Comisiei pentru Afaceri Europene: 1, 8, 15, 21, 27 iunie 2011
Admin
Tags: alegeri, CET, criza, fonduri, fonduri structurale, guvern, iasi, MDRT, Ministerul Educatiei, politica, Primar, Primaria Iasi, Uniunea Europeana
Posted in Colegiul Senat nr. 5, Europa, activitate senat, bani, campanie de informare, comportament, creativitate, criza, educa, educaţie, fonduri structurale, guvern, iasi, moldova, politic, primaria, tineret, vot | No Comments »
Tuesday, June 28th, 2011
Comunicat de presă
Parlamentarul PDL Dumitru Oprea critică lipsa de responsabilitate a liderilor politici faţă de gravitatea blocării finanţărilor europene pentru infrastructură.
Într-o declaraţie politică, depusă în scris la Senat, Dumitru Oprea s-a referit la efectele grave ale abuzurilor comise cu fonduri europene asupra derulării proiectelor de infrastructură din toată ţara. Astfel, numai în judeţul Iaşi, se înregistrează suspendarea unor proiecte de drumuri de aproape 100 milioane lei.
Parlamentarul ieşean consideră că această situaţie se datorează interesului unor lideri politici de a păstra practicile nefaste de la nivel local şi structura actuală a relaţiilor de interese.
În finalul intervenţiei sale, Dumitru Oprea a făcut un apel la toleranţă zero faţă de afacerile dubioase cu fonduri europene, precum şi la acceptarea reformei administraţiilor locale, ca soluţie de creştere a transparenţei şi eficienţei în cheltuirea banilor de la Uniunea Europeană.
Birou Senatorial Dumitru OPREA
Tags: criza, fonduri, fonduri structurale, guvern, iasi, opozitie, politica, transparenta, Uniunea Europeana
Posted in Europa, activitate senat, bani, campanie de informare, comportament, criza, fonduri structurale, guvern, iasi, politic | 2 Comments »
Wednesday, June 15th, 2011
Comunicat de presă
Senatorul Dumitru Oprea atrage atenţia asupra problemelor cu care se confruntă proiectele Iaşului din Planul Integrat de Dezvoltare.
Într-o întrebare adresată marţi, 14.06.2011, Ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului, parlamentarul PDL a evidenţiat că persoana care coordonează la Iaşi polul de creştere are, în acelaşi timp, funcţia de director al Direcţiei Planificare, Programare din cadrul ADR Nord-Est. Dumitru Oprea consideră că o astfel de situaţie poate fi una dintre cauzele dificultăţilor invocate în demararea proiectelor aprobate pentru finanţare.
Drept urmare, senatorul ieşean i-a solicitat ministrului Elena Udrea clarificări privind legalitatea acestui cumul de funcţii, dar şi informaţii asupra modului în care activitatea coordonatorilor polilor de creştere poate fi controlată.
Birou Senatorial Dumitru OPREA
Tags: fonduri, fonduri structurale, guvern, iasi, MDRT, Primaria Iasi, proiecte, responsabilitate, transparenta
Posted in bani, campanie de informare, criza, fonduri structurale, guvern, iasi, politic, primaria | No Comments »